Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Cum a început unificarea dreptei cu o scindare

Editorial 5 Februarie 2014, 23:12 de Raul Chis
Spune-ti parerea

Ceea ce n-a reușit PSD, reușește Traian Băsescu: pune umărul la năruirea PDL, dând gir Partidului Mișcarea Populară, care începe să facă recrutări de parlamentari și aleși locali din rândurile “dreptei creștin democrate”. O face, cred, dintr-un orgoliu dus in extremis: la convenția din martie 2013, n-a fost ales șef peste democrat liberali un candidat agreat de Cotroceni, ci Vasile Blaga, un politician de calibrul său care a îndrăznit să îl înfrunte atunci când se afla în eroare, spre deosebire de alți soldați din PDL, care n-au mișcat în front.

Raul Chis

"Adio, Partid Democrat. Astazi ne-am despartit”, spunea după acele alegeri domnul Băsescu. El anunța totodată că se va dedica construcției unei alte soluții de dreapta, “cu oameni cinstiți”. Ca să facem o paranteză, m-aș întreba când am avut noi o dreaptă autentică în România și unde s-au ascuns până acum oamenii aceia cinstiți pe care-i scoate acum din joben Traian Băsescu? Oameni de dreapta, da, am avut. I-au devorat foștii uteciști și neonomenclaturiștii sau au preferat să stea pe tușă ori au fost distribuiți în roluri insignifiante.

Parcă-l aud și acum pe Traian Băsescu întrebându-se în 2004 cine a blestemat poporul român să aleagă între doi foști comuniști, adică între el și Adrian Năstase. Dincolo de discurs, de vorbe, mă uit la fapte și mă întreb ce legătură ar fi între Traian Băsescu și doctrina creștin democrată, adoptată din oportunism de un partid cu năravuri FSN-iste, după ce PNȚCD a sucombat lamentabil făcând loc PD-ului în Partidul Popular European și în Internaționala Creștin Democrată? Și chiar așa, de ce am da pe mai departe credit acestui fost comunist și ideilor sale „de dreapta”? De ce nu am promova un partid de dreapta curat, neinfestat de reflexe comunistoide?

Când ne anunța, dramatic, că drumurile sale și ale PDL se despart, președintele Băsescu mai promitea un lucru: “nu voi face nimic pentru a aduce alături de mine vreo bucațică din PDL". Vedem, însă, hoarde de parlamentari voioiși, pretinse fete mari ale politicii, care sar cu nonșalanță în barca Partidului Mișcarea Populară, ca și cum PDL ar fi un fel de Titanic iar partidul prezidențial vreun colac de salvare. În realitate, sunt personaje dramatice într-o piesă de teatru cu happy-end doar pentru lideri– având două partide pe același culoar ideologic, voturile se vor divide, funcțiile se vor împuțina.

Proaspăt înregistrat în registrul partidelor politce, PMP are nevoie acută de cadre, pentru a avea reprezentare în Parlament și în administrația publică locală, deci pentru a avea o acoperire teritorială care să-i permită să strângă voturi. Problema Mișcării e Legea statului aleșilor locali – primarii sau consilierii care schimbă partidul pierd funcția. Îmi imaginez că domnul Emil Boc ar fi fost deja membru PMP, dacă nu exista acest "mic" impediment. Dacă ar opta pentru noul partid, aleșii locali ar trebui să stea pe tușă până în 2016, dacă s-ar înscrie în PMP, ceea ce nu pare prea ofertant. Ce scor electoral va obține Mișcarea în aceste condiții?

Chiar și având o campanie agresivă și inteligentă în mass media, ce șanse are un prezidențiabil PMC să ajungă în turul doi câtă vreme organizațiile județene de partid vor fi încă foarte fragile? Se speră cumva că va fi determinant lobby-ul de la Cotroceni pentru un candidat al PMP, presupunând că Traian Băsescu va renunța total la imparțialitatea prevăzută de Constituție, la calitatea de mediator? Elena Udrea, proaspăt înscrisă în PMP devoalează strategia noii formațiuni, dacă mai era ceva de devoalat: "Partidul Mişcarea Populară, din acest moment, vine alături de preşedinte, pentru a se lupta cu puterea USL".

Poate ajunge în finală un candidat de la PMP doar pentru că 30 la sută dintre români par să-i fie favorabili lui Traian Băsescu (sondaj CSOP)? Mai e domnul Băsescu o locomotivă electorală? Să ne amintim că în anul 2012, peste 87 la sută dintre românii care au participat la referendum au spus “da” demiterii președintelui. S-a schimbat optica lor peste noapte?

Cine ar putea fi candidatul PMP? Emil Boc? Emil Boc susținut de Traian Băsescu…E atât de savuros subiectul, încât cere un articol exclusiv pe această temă.

Oricum, unificarea dreptei, ca deziderat politic pare acum imposibilă. Vasile Blaga tocmai a decretat că PMP e adversarul PDL. Nu-i mai divide stânga, ci se anulează reciproc. Iar Traian Băsescu a avut grijă să rupă cu dinții capul porumbelului păcii atât în relația cu democrat liberalii, cât și cu șefii PNL. E măcel, fratricid în toată regula. În timp ce colegii săi de la București își dau la gioale, numai domnul primar de la Cluj zice, împăciuitor, vorbind pacă dintr-un univers politic paralel, că “viitorul României este dreapta unită”. Dacă domnul Boc are dreptate, mă tem că, vorba ardeleanului, “nici viitorul ăla nu mai e ce-a fost”.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri:

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

referendum pentru conviețuire cu voie de la stat
O mai fi apărut indicată pe undeva, dar eu n-am picat cu ochii pe ea. Există O SINGURĂ soluție elegantă pentru a ...citeste tot
adevărata problemă a jurnalistului mălin bot
Un cancer bântuie România – cancerul imposturii. Desigur, nu o bântuie de ieri, de azi. Mai popular, a trecut sub ...citeste tot
#colectiv la doi ani: şi-au luat ţara înapoi
La doi ani după Colectiv, şi-au luat ţara înapoi cu totul. România are spitale la fel de jegoase, complicităţi la ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare
Riscuri pentru proprietarii de imobile din Cluj care au efectuat reparatii
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot
Doua noi puscarii in Romania

Ultima ora

100 de pasionați de IT au codat aplicații software pentru o lume mai bună, timp de 48 de ore
Cei cu “ADN digital”, invitați să dezvolte aplicații software pentru o lume mai bună
MEGASHOW: Superstarul Robbie Williams, concert la UNTOLD
IRES a făcut profilul alegătorilor USR PLUS, PNL și PSD: ce studii și venituri au
Răzvan Bulugea, Holland Farming Agro: Cum poți obține flori și un gazon de calitate
Ce reguli a pregătit Guvernul pentru serviciile de ride-sharing de tip Uber, Bolt șau Clever VEZI proiectul OUG
În 26, Mai Bine Ies la Vot!
Echipa Cultură’n Șură aduce la Cluj spectacolul BabyBlues
Aeroportul Cluj a sarbatorit pasagerul cu numărul 1 milion în anul 2019
UDMR rupe protocolul cu PSD-ALDE

Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook