Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

FOTBALUL ALTFEL: Fotbaliștii U Cluj au gătit alături de copii pentru persoanele fără adăpost

Stiri din Cluj 11 Aprilie 2014, 19:19
Spune-ti parerea
Copiii cu dizabilități psihice severe aflați în grija Asociației „Hans Spalinger” (AHS) au pregătit o masă caldă, alături de fotbaliștii clubului Universitatea Cluj, în beneficiul unor copii din familii defavorizate și a oamenilor fără adăpost din Cluj-Napoca.

Jucatori U ClujEste pentru prima dată în România când copiii școlarizați prin intermediul unui ONG, la rândul lor beneficiari ai unor servicii sociale, se implică pentru a-i ajuta pe cei din jur, în acest mod inedit.

Copiii și jucătorii Universității Cluj, Raul Ciupe, Octavian Abrudan şi Vladimir Niculescu, au făcut echipă și au gătit 60 de porții de mâncare, respectiv o supă-cremă de legume și un foietaj cu brânză, în cadrul atelierului „Micii bucătari”, desfășurat de această dată în condiții speciale, respectiv în spațiul oferit de cantina Primăriei Cluj-Napoca, unde s-au asigurat toate condițiile de igienă necesare.

Fotbaliștii au devenit rapid profesori și prieteni ai celor mici, arătând că nu au emoții în bucătărie și explicându-le copiilor operațiunile necesare ca niște adevărați experți! 

Masa caldă a ajuns la copiii din centrul de zi al asociației „Familia Regăsită” și la oamenii fără posibilități care frecventează adăpostul primăriei clujene.

„Copiii cu dizabilități mintale, în special cei cu un diagnostic complex, sunt deseori văzuți de societate drept cazuri fără speranță, pentru care nu se poate face nimic. În activitatea centrului nostru, arătăm zi de zi că există cel puțin o soluție și că fiecare dintre ei poate progresa în ritmul lui. Astăzi, am făcut un nou pas înainte, demonstrând că acești copii îi pot ajuta la rândul lor pe alții, că nu sunt „probleme”, ci pot fi resurse, atunci când sunt înconjurați de prieteni care să îi ajute să își atingă potențialul”, a declarat dr. psih. Ovidiu Damian, directorul executiv al Asociației „Hans Spalinger” (AHS).

Jucatorii U Cluj au gatit pentru oamenii strazii„Nu avem abilități de bucătari, dar ne-a făcut mare plăcere să gătim împreună cu acești copii extraordinari, în beneficiul unor oameni pentru care o masă caldă înseamnă mult. Evenimentul de azi, alături de micii luptători de la AHS, ne-a demonstrat încă o dată că determinarea și munca în echipă pot schimba lucrurile ce par a fi imposibile. O zi care ar fi trebuit să fie obișnuită a devenit una deosebită, pentru că, de această dată, le-am putut face o bucurie și oamenilor de dincolo de terenul de fotbal”, a spus Octavian Abrudan, jucător al echipei Universitatea Cluj. 

Materia primă pentru eveniment a fost asigurată prin generozitatea unor sponsori ai asociației, printre care ATU Consulting, brutăria Crin-Elisei, SC IRINI TEHNICON SRL și KL SOFTWARE.

Asociația „Hans Spalinger” din Cluj-Napoca oferă planuri personalizate de intervenție, școlarizare și exerciții de recuperare fizică pentru copii cu handicap mintal sever și/sau asociat. Activitățile sunt esențiale pentru ca acești copii să aibă reale șanse la dezvoltare, dar în același timp sunt mult mai costisitoare decât cele ale unei școli obișnuite: este nevoie doi terapeuți la fiecare patru copii, spații generoase și rechizite speciale. 

Din 2014, AHS și Universitatea Cluj au încheiat un parteneriat, care s-a concretizat, într-o primă fază, în promovarea asociației pe echipamentele jucătorilor și susținerea copiilor pentru care fiecare pas făcut în terapia lor este rezultatul unei lupte. „U” Cluj este prima echipă de fotbal din Transilvania care a urmat exemplul Barcelonei şi joacă cu numele unei asociaţii umanitare pe tricouri.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: jucatori un cluj , bucatarie , oamenii strazii

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

decizie: în ce situații poți scoate masca fără să fii amendat
Guvernul a aprobat printr-o hotărâre situațiile în care românii pot scoate masca deși se află în spații pubice deschise din ...citeste tot
studiu: bucurești, cluj-napoca și brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu no2, cancerigen de mare risc
București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu NO2 (substanță clasificată drept cancerigen de mare risc ...citeste tot
destinațiile care vor fi reluate de pe aeroportul cluj în acest an
Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo, a dezvăluit la Via Cluj TV destinațiile care vor fi reluate de ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dacă prin măsurile luate la începutul pandemiei România era un exemplu pentru alte state, după încheierea stării de urgență lucrurile au luat-o razna. În primul ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

DECIZIE: În ce situații poți scoate masca fără să fii amendat
STUDIU: București, Cluj-Napoca și Brașov sunt printre cele mai poluate orașe europene cu NO2, cancerigen de mare risc
Top 4 cadouri potrivite pentru perioada pandemiei - Sfaturi și idei pentru clujeni
Destinațiile care vor fi reluate de pe Aeroportul Cluj în acest an
Lovitură dură pentru restaurantele și cafenelele din Cluj-Napoca: SUNT OBLIGATE să închidă în interior!
34 de burse oferite prin concurs de Fundaţia „Mitropolitul Bartolomeu” pentru anul şcolar şi universitar 2020-2021
Călin Cozma, președintele Organizației Patronale Horeca Transilvania: Cum pot evita restaurantele falimentul
ANAF ANTIFRAUDĂ, controale în zona comerțului on line nefiscalizat
CALIN TĂUT, Business Development Manager PwC, despre impactul pandemiei asupra mediului de afaceri
Incidența cazurilor de COVID 19 la mia de locuitori a ajuns în Cluj-Napoca la 1,43 CE URMEAZĂ de la 1,5?

Pandemia schimbă obiceiurile de consum. Ce investiții vor fi interesante? Este întrebarea la care răspunde pentru Via Cluj TV vicepreședintele ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

De astăzi, 1 iulie 2020, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se reiau zborurile charter turistice, spre 9 destinații ... citeste tot

Cel mai modern garden center din Transilvania se află la intrarea în Cluj, pe Calea Turzii 287-289. Este o suprafață de ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook