Guvernul României a adoptat în ședința de miercuri, 23 aprilie, două proiecte cu impact direct în crearea de noi locuri de muncă.
Primul se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru sprijinirea investițiilor care promovează dezvoltarea regională, prin crearea de locuri de muncă, iar al doilea reglementează scutirea de impozit a profitului reinvestit în echipamente tehnologice.
“Primul proiect se adresează întreprinderilor care realizează investiții și creează noi locuri de muncă, iar numărul maxim de beneficiari este estimat la 1500.
Pentru a primi ajutorul de stat, beneficiarii sunt obligați să creeze minim 20 de noi locuri de muncă, dintre care minim 3 pentru persoane defavorizate, precum și să le păstreze 3 ani, în cazul IMM-urilor, sau 5 ani în cazul marilor companii”, a declarat ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea.
Bugetul maxim al schemei, potrivit proiectului de lege adoptat, este de 2.700 de milioane de lei (aproape 600 de milioane de euro), iar plata ajutorului de stat se va face în perioada 2015-2020, cu un buget anual alocat de maxim 100 de milioane de euro. Sunt considerate cheltuieli eligibile în program costurile salariale. Ajutorul de stat se acordă sub formă de fonduri nerambursabile de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice. Schema este valabilă începând cu 30 iunie, 2014.
Tot în ședința de miercuri, 23 aprilie, Guvernul a mai adoptat o Ordonanță de Urgență care reglementează scutirea de impozitare a profitului reinvestit în echipamente tehnologice, începând de la 1 iulie, 2014. Potrivit notei de fundamentare, impactul economic al măsurii ar urma să se resimtă prin creșterea atractivității mediului investițional, creșterea competitivității și a productivității muncii, orientarea agenților economici înspre domenii de înaltă tehnologie dar și crearea de noi locuri de muncă.