CITIȚI ȘI: S.O.S. Parcul Natural Apuseni: Noul observator GOOGLE vede un deceniu de DEFRIȘĂRI masive
Situaţia a fost prezentată, miercuri, în cadrul şedinţei de Colegiu prefectural de către reprezentantul ITRSV Cluj în judeţ, Daniel Pop, care a spus că în acest an se vor face împăduriri pe mai bine de 15 astfel de hectare.
”S-au prevăzut a se efectua peste 15 hectare de împăduriri pe suprafeţe aparţinând persoanelor fizice care nu şi-au asigurat regenerarea, aşa cum prevede Codul Silvic, în maxim două sezoane de vegetaţie, de la tăierea definitivă.
Din păcate, avem astfel de situaţii în judeţ. Legea actuală spune că proprietarii sunt obligaţi să-şi asigure regenerarea, iar acolo unde nu şi-o fac, lucrările de plantare le face ocolul silvic, urmând ca valoarea lucrărilor respective să fie recuperată prin Ministerul Finanţelor de la proprietari”, a spus Pop.
Pe respectivele suprafeţe urmează să se planteze peste 77.000 de puieţi.
CITIȚI ȘI: Cum devine CODUL SILVIC prieten cu MAFIA LEMNULUI