• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • PROPUNERE PNL: România să treacă la Ora Europei Centrale

PROPUNERE PNL: România să treacă la Ora Europei Centrale

Publicat: 10 mai, 2014 08:30

Actualizat: 23 martie, 2022 05:46

Partidul Naţional Liberal propune schimbarea orei României şi trecerea acesteia pe Ora Europei Centrale, folosită de Germania, Italia, Spania, Franţa, Polonia, Cehia, Ungaria, Belgia şi Olanda.

altera
klaus Iohannis
„Este o declaraţie de intenţie clară şi fermă către valorile europene, de demnitate europeană, pe care liberalii şi le asumă fără echivoc. România trebuie să se alinieze la ritmul Europei, atât politic, economic, social, cât şi simbolic. Relaţiile noastre de parteneriat economic, colaborare politică şi administrativă sunt în primul rând cu instituţii şi companii europene.

În plus, câteva milioane de români se află în Europa şi sunt în legătură cu familiile şi prietenii din ţară, iar o astfel de măsură ar avea o contribuţie şi în plan social, la crearea sentimentului de apartenenţă la o Europă Unită”, a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Johannis.

Partidul Naţional Liberal consideră că este momentul să lăsăm trecutul în urmă şi să alegem ferm calea europeană.

„Vrem să avem aceeaşi oră cu marile oraşe europene, să îndreptăm diferenţa dintre noi şi europeni, o diferenţă care nu se justifică”, susţine PNL.

„Pe 25 mai îi aşteptăm pe români la vot să îşi exprime clar această dorinţă şi să dea liberalilor puterea de a schimba. Fie vom putea noi să facem asta din fruntea ţării, fie vom avea o susţinere suficient de mare ca să putem să cerem Guvernului acest lucru”, a precizat Klaus Johannis.

În comunicat se precizează că stabilirea orei este o convenţie, care a pornit iniţial de la parametrii tehnici (meridianele), dar a fost modificată de fiecare dată atunci când interesele politice au solicitat acest lucru.

În prezent, ora este reglementată de Ordonanţa de Guvern nr.20/18 august 1997.

„Acum este nevoie de un proiect de lege prin care România să treacă la ora Europei Centrale. Spania se află pe acelaşi meridian cu Marea Britanie şi Portugalia, dar a adoptat ora Europei Centrale, în timp ce Marea Britanie a rămas cu o oră în urmă.

Cu aproape 5.000 de km lăţime, cuprinzând 5 fusuri orare, China are şi ea pe întreg teritoriul aceeaşi oră legală”, se mai arată în comunicatul PNL.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
28 martie, 2024
Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
27 martie, 2024
Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste
22 martie, 2024
A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta, peisaj dezolant, șantier aproape pustiu
22 martie, 2024
Clujul, blocat de mașini. Soluții dezinteresate electoral de la Radu Mititean
12 martie, 2024
Curs gratuit despre sursele regenerabile de energie, la UTCN

Cluj-Napoca, 28 martie 2024: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul noilor zboruri spre Zurich, ...

Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Federația Operatorilor Români de Transport susține că Romania este țara cu cel mai mare volum ...

Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste

Ministerul de Finanțe amână până pe 15 aprilie momentul în care se va aplica OUG ...

Ministerul de Finanțe amână momentul în care se va aplica OUG privind microîntreprinderile legate

Președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj, Augustin Feneșan, a comentat în cadrul emisiunii Antreprenoriada declarația ...

Augustin Feneșan, reacție la îndemnul lui Valentin Lazea de la BNR să trăim mai modest

Femeile din viața noastră trebuie prețuite și tratate corespunzător, indiferent de ocazie. Pentru a-i arăta ...

Cum să-ți surprinzi iubita într-un mod inedit? Top 3 sfaturi pentru a-i oferi o seară specială

Omul de afaceri clujean Călin Cozma, care este și președintele executiv al Federației Patronatelor din ...

Omul de afaceri Călin Cozma de la AUR, în cărți pentru candiatura la funcția de primar al Clujului

Deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș Cadariu, și-a îndemnat colegii să susțină adoptarea proiectului de ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică de ce avem epidemie de rujeolă: „Se face jocul antivacciniștilor”

Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu crede că TikTok ar fi trebuit reglementat mai demult, nu doar ...

Ce spune deputatul Achimaș-Cadariu despre reglementarea TikTok
Success message!
Warning message!
Error message!