BASARAB NICOLESCU: Bartolomeu Anania rămâne pentru mine o LUMINĂ

Fizician și filosof român, stabilit în Franța, profesorul Basarab Nicolescu este membru de onoare al Academiei Române și Doctor Honoris Causa al mai multor universități. Născut în 1942, este unul dintre cei mai respectați români în cercurile intelectuale din întreaga lume, fiind considerat ”părintele transdisciplinarității”.

Spirit de tip renascentist, conciliază în dubla sa formare, de peste jumătate de secol, științele exacte ale naturii cu cele umaniste. În tinerețe, câștiga Olimpiadele Naționale de matematică și de română, dar, în final, a optat pentru specializarea în fizică, deoarece i s-a părut sinteza cea mai potrivită a pasiunilor sale: matematică, literatură și filosofie.

De ani buni, profesorul Nicolescu revine la Cluj-Napoca pentru doctoranzii de aici. Zilele trecute, chiar înainte de a se reîntoarce în Franța, ne-a primit în vizită la o conversație extrem de interesantă. Basarab Nicolescu trăiește pentru dialog, e un profet al dialogului disciplinar, cultural, spiritual, dedicându-și întreaga viață acestei METODE de revelare a realității în care conviețuim și conlucrăm pentru edificarea lumii – externe și interne, deopotrivă.

Am recurs la secționarea în două părți a dialogului, pentru a ușura lectura cititorilor noștri.

Universitatea Babeș-Bolyai este cea mai bună din România

Vlad Pintea: Domnule profesor, cum vi se pare susținerea pentru cercetare în România la ora actuală?

Basarab Nicolescu: Nu sunt foarte informat despre susţinerea din România. Nu pot vorbi decât despre ce cunosc. La Universitatea Babeş-Bolyai știu că este un sprijin foarte mare pentru cercetare, pentru studenți, pentru doctorate. Eu conduc un doctorat în domeniul filosofie, opțiunea transdisciplinaritate.

Am 19 doctoranzi și trebuie să spun că sunt foarte mulțumit de nivelul lor. Deci, pe plan local pot vorbi, în această mare universitate condițiile mi se pare excelente.

Vlad Pintea: Putem spune că este la concurență cu marile universități din exterior?

Basarab Nicolescu: Cred că pot spune, fără să exagerez, că este cea mai bună din România și, cu siguranță, comparabilă cu universitățile bune din exterior.

Vlad Pintea: De mulți ani asistăm la un exod al creierelor. Cum se întâmplă că studenții eminenți sunt mai valorizați în universitățile de afară? 

Basarab Nicolescu: Da, și eu mi-am pus întrebarea aceasta. Este într-adevăr o mare problemă. Pe vremea mea, când am plecat eu în ’68, dacă plecai, nu te mai puteai întoarce. Acum te poți întoarce, Europa este ca un sat, poți circula foarte ușor dintr-o țară în altă.

I-am întrebat și eu: de ce nu mergeți să vă faceți o experiență în Franța sau oriunde altundeva, după care să vă întoarceți în țară? Mi s-a răspuns: aici nu ai un viitor. Am înțeles răspunsul, însă i-am întrebat: Bun, dar cine va face viitorul, nu voi? Au rămas puțin perplecși.

În fond, e vorba de o responsabilizare a tinerilor, care să înțăleagă că pot accepta anumite dificultăți, pentru că ele există, desigur. Prima dificultate pe care o văd este recunoașterea diplomelor. Foarte ciudat, pentru că România este acum în Europa, deci există un acord pentru echivalarea diplomelor.

Am înțeles că sunt uneori dificultăți chiar pentru echivalarea unei teze de doctorat, ceea ce nu este normal. Apoi, bineînțeles, e vorba de salarii. Dar cine primește salarii mari în străinătate? Nu mulți dintre ei, pentru că nu e ușor să-ți faci drum în străinătate. Pleci ca din Carpați în Himalaya, ca să spun așa. Concurența este foarte mare.

Doctoranzi excepționali la Cluj, fără joburi

În fond, foarte puțini vor reuși cu adevărat. Plecare e întotdeauna legată de dificultăți de adaptare. Lucrurile sunt mult mai simple doar în domeniul IT azi, unde românii sunt foarte căutați.

Eu știu situația în Franța, studenți excepționali în fizică, în matematică, pe care-i cunosc. Unii și-au găsit job-uri foarte bune și rămân acolo pentru că au reușit să se adapteze, dar ceilalți, cum fac?

Eu nu o să indic o soluție, pentru că nu o știu și e foarte greu de făcut așa ceva, dar cred că primul lucru ține de conștientizarea tinerilor, faptul că ei vor construi România de mâine, nu altcineva, nu generația mea.

E vorba de responsabilitatea civică, dar asta trece printr-o educație transdisciplinară, care atinge și dimensiunea politică, și pe cea științifică, și pe cea spirituală.

Vlad Pintea: Ce anume ar trebui sa se schimbe urgent la nivel de mentalitate in mediul universitar?

Basarab Nicolescu: S-a schimbat ceva în formă. De exemplu legea 9 a Educației, în virtutea căreia eu a trebuit să renunț să mai iau noi doctoranzi, pentru că ating limita de vârsta. Eu m-am bucurat, foarte bine dacă se eliberează posturi pentru tineri, e foarte bine. Dar observ că nu se prea eliberează pentru ei.

Cu alte cuvinte, cadrul legii există, totul este cum se aplică. Deci asta este o problemă foarte complicată, cu diverse influențe în politica locală, cine sprijină pe cine, dar cred în politica elitistă, subliniez cuvântul elitist. Cu alte cuvinte, ca cei mai buni să intre în învățământ și în cercetare trebuie să fie o prioritate absolută.

Și asta e valabil și la Cluj, unde am doctoranzi de primă mână, care au trecut tezele și nu au joburi. Deci e o problemă, cred, de mentalități. Locurile eliberate prin legea nouă ar trebui ocupate, într-adevăr, de tineri.

Vlad Pintea: Domnule profesor, de ce ați renunțat la cetățenia română în ’76?

Basarab Nicolescu: De fapt, nu am renunțat, mi s-a retras. În sensul că am plătit ca să renunț la ea, pentru că în felul acesta puteam să fac să vină părinții mei în Franța. Am plătit atunci și mi-am reluat cetățenia imediat după 89.

Deci este o renunțare cu aprobarea lui Ceaușescu, dar nu este o condamnare, este o simplă renunțare cu plată pentru studiile făcute în România și așa mai departe. Am renunțat din motive de familie.

”Frumoasa fără corp” la Cenaclul de la Neuilly

Vlad Pintea: Cum ați perceput România din exil, în lungii ani de dictatură? Au existat încercări de intimidare, într-o formă sau alta?

Basarab Nicolescu: Toți intelectualii eram urmăriți, era evident, dar nu ne păsa, pentru că ne simțeam protejați de statul francez, dacă nu te băgai în gura lupului. Adică, eu când am obținut cetățenia franceză, mi s-a spus limpede: vă protejăm peste tot, în afară de România.

Deci eram cu siguranță toți studiați. Față de unii ca mine știu că se trăgea nădejdea să mă readucă înapoi în țară, fiind specialist în fizică nucleară. Cine știe ce imagine își făceau ei, eu eram teoretician.

În Franța am intrat într-un cenaclu literar celebru, imediat după ce am ajuns, cenaclul de la Neuilly, care era condus de Leonid Mămăligă, cunoscut sub numele de Leonid Arcade, ca scriitor. E una din instituțiile exilului care au ținut peste 30 de ani.

Și acolo ne întâlneam cu cei mari: cu Mircea Eliade, cu Vintilă Horia, cu Ștefan Lupașcu, cu Horia Stamatu. Culianu venea și el acolo, și mulți alții. Acolo aveam o altă percepție a României, și vorbesc aici de Eliade în particular, o viziune pe care eu o împărășeam.

Pentru noi, România era un fel de Frumoasă fără corp, cu alte cuvinte, în cercul nostru intelectual cultivam România ideală, nu pe cea reală, România perenă, dintotdeauna, care ar fi trebuit să continue, cu rădăcinile ei spirituale, istorice.

A fost un fel de voință să cultivăm această imagine, unii ne-au reproșat, dar noi nu aveam interferențe cu grupurile politice propriu-zise, cum erau în jurul lui Câmpeanu și alți lideri politici. Erau grupuri relativ minuscule, dar care nu interferau cu cercul intelectual din jurul acestui cenaclu.

Vlad Pintea: Deci grupul dvs. nu s-a lovit de acuzații de fascism sau legionarism, cum s-a întâmplat cu Cioran, Eliade?

Basarab Nicolescu: Nu, nu aveau cum să ne acuze de așa ceva. Cel mult ne puteau acuza unele grupuri extremiste din emigrație, din Franța, de ce primim și oameni din România. De exemplu, pe la cenaclul nostru a trecut și Breban, Magda Cârneci, Ana Blandiana, și mulți alții.

Bineînțeles, mai existau din mișcarea legionară doi, trei supraviețuitori în Franța, care erau foarte cumsecade, în fond. Era Dumitru Bacu, care a scris o carte remarcabilă despre Fenomenul Pitești și era Horia Stamatu într-adevăr, care era membru al cenaclului nostru, dar n-am fost niciodată acuzați. De altfel, Horia Stamatu nu arăta deloc că a fost legionar.

Ambasadorului Franței, ascultat cu microfoane în 1993

Vlad Pintea: Ce aşteptări aţi avut după ’89 în privinţa evoluţiei democraţiei de la noi?

Basarab Nicolescu: Vă relatez momentul ’93. Am venit cu familia mea, cu soția, care a murit în 2005, și cu doi copii. Am pus o condiție atunci. Mă temeam chiar în 93. Le-am spus francezilor: dacă merg în România, merg cu o singură condiție, să fim cazați la ambasada franceză. Ceea ce s-a și întâmplat.

Am fost cazați într-o vilă superbă a consilierului științific, dar servitoarea părea prea stilată, dacă mă înțelegeți bine ce spun, pentru a fi doar o servitoare. Deci era clar că era încă o atmosferă amestecată.

Vă mai dau un exemplu. Am fost invitat de ambasadorul francez de atunci, care era un mare prieten al României, și mi-a făcut semn spre tavan, ca să vorbim în șoaptă. Deci în 93 lucrurile erau încă încurcate. 

În orice caz, ce m-a izbit în 93 a fost că oamenii nu erau veseli. Eu plecasem dintr-un București care era încă micul Paris, era o perioadă de liberalizare în acel moment. Deci mă așteptam la o dezlănțuire extraordinară a forțelor libertății. Am înțeles după aceea că asta cere foarte mult timp.

Basarab Nicolescu aduce peste două milioane de dolari în România prin programe interdisciplinare

În fiecare călătorie am văzut schimbări pozitive, majoritatea dintre ele. Reveneam la doi, trei ani, iar din 2001, când am fost ales membru al Academiei Române, am venit mai des, pentru că am adus bani în România.

Între 2001-2012 am obținut o foarte importană bursă americană pentru România, bursa Templeton, și am constituit o rețea de dezbatere ”Știință și Religie”, împreună cu doamna Magda Stavinschi, care a fost directoarea Institutului Astronomic.

Vlad Pintea: Despre ce sumă era vorba?

Basarab Nicolescu: Peste două milioane de dolari, care au venit pe tranșe, pentru că au fost mai multe programe. Am constituit o rețea națională de dezbatere și a fost o experiență extraordinară. În acest fel am avut ocazia să cunosc multe universități din țară.

Așa a apărut colecția ”Știință și Religie” de la Curtea Veche, unde am publicat în câțiva ani peste 70 de cărți. Bursa s-a terminat, dar colecțiile continuă. Acum mai este o colecție, ”Știință, Spiritualitate, Societate”. Deci a fost un contact minunat cu Academia Română, cu Patriarhul Teoctist, cu Mitropolitul Anania, cu autorități universitare, alături de care am construit ceva.

Bartolomeu Anania rămâne pentru mine o lumină și un simbol al Transilvaniei

Vlad Pintea: L-ați pomenit pe mitropolitul Bartolomeu Anania. Spuneți-ne câteva cuvinte despre dânsul.

Am participat la lansarea revistei Tabor, am fost printre întemeitorii acestei reviste. El spunea: ”Vreau să reînființez o revistă de tip Gândirea”, adică să îmbine religia cu literatura, cu arta, și, într-adevăr, cred că a reușit.

Vă spun un alt moment extraordinar, pe care l-am trăit alături de el la Nicula, la reședința sa. Una dintre aceste vizite a rămas memorabilă. Mi-a arătat manuscrisele lui din închisoare: teatru, poeme. Avea o memorie extraordinară, atât de extraordinară încât înregistra în memorie, pentru că nu avea hârtie și creion.

Problema era că înregistra chiar corecturile, deci versiunile diferite. La un moment dat nu a mai putut suporta și a spus directorului închisorii: VREAU HÂRTIE. A primit file numerotate. Am văzut aceste manuscrie, aproape fără corecturi. Nu știu unde se află acum, știu că domnul Sasu este cel care a preluat moștenirea intelectuală a mitropolitului Anania.

Mie mi-a promis pentru colecția de la Curtea Veche ”Memoriile” sale, care, până la urmă, nu voi intra în detalii de ce și cum, dar s-au publicat la Iași, la Polirom, care a trimis aici un reprezentant și a reușit să le obțină. Dar a fost un gest extraordinar, eu am manuscrisul Memoriilor.

Vreau să mai spun că am fost foarte mâhnit când am văzut unele atacuri în presă la adresa mitropolitului Anania, ca de exemplu pe chestiunea cu Securitatea.

Lucrurile acestea s-au răspândit și, în fond, veneau tot din interiorul bisericii. Biserica unită cu forțele obscure, care au fost înainte. Și s-a dovedit că numele de cod al mitropolitului Anania nu era, de fapt, al lui, ci al lui Plămădeală. 

Deci, omul acesta rămâne pentru mine ca un fel de lumină și simbol al Transilvaniei.

Vlad Pintea: Și pentru Ortodoxia românească

Basarab Nicolescu: Da, vă mulțumesc pentru ce spuneți. Și pentru intelectualitatea românească. Nu trebuie uitat că a fost și un mare scriitor. Îmi măsor cuvintele, eu cunosc ceva și în literatură, și în filosofie: poet excelent și autor de teatru.

Vlad Pintea: Ca să încheiem discuția despre starea României și să putem trece la profesorul Basarab Nicolescu, totuși, care sunt tarele României care ne mai țin încă pe loc.

Basarab Nicolescu: Nu mi-aș permite să dau lecții din afară, pentru că am trăit majoritatea vieții mele în Franța. Nu cred că există tare genetice. Cred că lucrurile acestea sunt foarte periculoase, de genul națiune mică, cultură mică, să măsori spiritualitatea unei țări în kilograme. Bineînțeles că în America se publică mai mult, sau în Franța.

Dar e vorba că există o permanență a spiritualității române, care a fost îndepărtată din sufletul oamenilor în perioada totalitară, și acum prin capitalismul sălbatic, care s-a instaurat după ’89. Spun sălbatic pentru că a fost o trecere foarte bruscă spre bunăstare, spre bani, spre proprietăți.

Deci cred că tarele nu sunt ale românilor, ci ale clasei politice, care încă nu are educație care trebuie pentru a forma lideri. Cred că trebuie o formare a liderilor, e un lucru care mă interesează foarte mult în ultima vreme. O formare în sensul respectării a ceea ce sunt românii dintotdeauna, nu cei de acum sau de altădată.

Eu am reacționat întotdeauna acolo unde mă aflam, în Franța sau în altă parte, în diverse manifestări culturale. Am făcut și o colecție în Franța, numită ”Românii din Paris”, unde am publicat vreo 12 monografii despre marii români din Franța, și m-am luptat întotdeauna împotriva acestei devalorizări a României de către români.

Nu voi da nume, dar unele sunt ilustre, care se prezentau în genul: noi suntem o națiune mică, o cultură mică. Deci un fel de autoflagelare care nu-și are rostul. Cred că aceste probleme țin de educație, de formarea unei clase mijlocii.

Ce ține Franța? Există o axă între stânga și dreapta, administrația, care nu este nici de dreapta, nici de stânga, și există o clasă mijlocie foarte puternică. Deci una dintre problemele României este formarea unei clase mijlocii. Prăpastia socială creează o prăpastie și în atitudini.

PARTEA A DOUA A INTERVIULUI NOSTRU: BASARAB NICOLESCU, părintele Transdisciplinarității: Deschidem la Cluj un centru de studii – ”REALITATEA” este cuvântul cel mai prostituat

Interviu realizat cu sprijinul societății de consultanţă şi training antreprenorial Talpoş & Partners.