Ceea ce ieri era pentru clujeni o intuiție, o judecată a priori, a devenit o certitudine: Clujul politic e putred până în măduva oaselor. Scandalurile de corupție din ultimii ani au tras cortina și ne-au arătat gunoiul din culise, cadavrul din dulap. Politicienii care ne-au sedus ieri ne privesc azi cu chip de monștri. Și-au dat arama pe față, cum se spune.
La Cluj, justiția n-a arestat plevuști, intruși cu apucături cleptomane care au înșelat vigilența celor care fac recrutări la partid. A arestat lideri politici. Oameni care au făcut pe dumnezeii în organizațiile lor și apoi în instituțiile publice, deși nu aveau, însă, prea multe în comun cu cele sfinte. Au preluat insituții cu bugete anuale de sute de milioane de euro în urma unor scrutinuri la care minim 6 din 10 clujeni au refuzat să participle. Unii, și nu puțini, din dezgust. Alții, din dezinteres. Acum, a sosit ziua decontului, ziua în care înțeleg consecințele lipsei de implicare.
225.000 de clujeni NU i-au dat votul lui Sorin Apostu în 2009. Abia 49.234 l-au votat. Puneți puțin în balanță. Uioreanu a obținut la nivel de județ 115.147 de voturi, din 600.000. Unde sunt ceilalți clujeni? De ce s-au înstrăinat de oraș?
Fără să vreau să le caut scuze, un răspuns ar fi acela că oferta partidelor este praf. Partidele sunt entități ezoterice, formate din găști. Cercuri închise. De fiecare dată, vedem aceiași candidați iar ceea ce se schimbă e instituția la care candidează. Șefii și-au conservat abil puterea în partide. Nu apare niciun om nou, deși Clujul universitar, antreprenorial, e plin de oameni inteligenți, INTEGRI, de manageri capabili. Dar nu, majoritatea liderilor de partid au promovat slugi, incapabile vreodată să le pună scaunele în pericol. Am văzut chiar oameni care revendică azi poziții de forță în politică și administrație deși singura lor expertiză e aceea de a căra serviete sau a furniza femei de moravuri ușoare șefilor. Alții au promovat băieți modești ca și competențe în funcția de consilieri guvernamentali. Desigur, membrii de partid mai capabili care au scos capul au fost rapid marginalizați.
Înconjurați de personaje după chipul și asemănarea lor sau de tineri modești, liderii de partide s-au văzut geniali în oglinda lui Narcis. Un tablou fals însă pentru oamenii inteligenți din județ și din Cluj-Napoca, care au preferat să ia distanță, să stea deoparte. Departe de puiuții de comuniști, de NEOnomenclatură. Cum Dumnezeu să schimbi asta?
Pentru a fi mai convingători, mulți dintre acești lideri au încercat să caute legitimitate divină, înțelegând că pentru acest lucru este suficient să câștige de partea lor câteva fețe bisericești, chiar și cu pete la dosar. În schimbul alocării de bani de la buget, au primit din parte bisericii tot felul de distincții chiar și politicieni veniți de la bordel. Banii pot cumpăra orice? Poate, dar mai puțin încrederea celor 6 clujeni din 10 care nu merg la vot și care nu văd nicăieri un grup politic cu program coerent pentru oameni și oraș. Și totuși, lipsa lor de implicare îi face pe actualii lideri mai puternici. Le dă timp să se organizeze și să devină eterni ca prototip. Aici e pericolul.
Banii guvernează în general interesul pentru politică, iar sponsorii care-i propulsează în alegeri pe politicieni au ca motivație contractele cu statul care pot fi obținute ulterior. Mai există excepții? Sper. Afaceri cu statul nu fac filantropii, dragilor, știți foarte bine. Nu oamenii care vor să ne doneze nouă ceva. Ci oameni care vor să ne ia banii din taxe și impozite, oameni care vizează profitul. Avem nevoie și de firme care execută proiecte de interes public. Dar la prețul corect și într-o competiție corectă cu celelalte firme. Mai există, însă, așa ceva?
În vremuri de criză, afacerile cu statul sunt mană cerească. Oricât de mare ar fi penuria la buget, tot se mai găsesc fonduri pentru un stadion, pentru o pistă, pentru o autostradă, pentru o sală de sport. Poate întreprinzătorii decontează mai greu lucrările executate, dar în cele din urmă primesc banii. În zona privată, nu există asemenea garanții. În plus, în multe cazuri, antreprenorii care lucrează cu statul sunt plătiți cu vârf și îndesat. La Cluj, nu îmi amintesc să fi existat vreun mare proiect finalizat cu costurile stabilite la licitație. De fiecare dată, au apărut acte adiționale la contract, care au umflat cu milioane sau chiar cu zeci de milioane de euro factura finală. Și atunci, mai poate plânge cineva de mila constructorului? Vedeți în mediul privat așa ceva? Ca un antreprenor să primească mai mulți bani decât prevede contractul? Clujul inteligent, decent, care nu merge la vot din dezgust pentru clasa politică și astfel de inginerii, știe cum stau lucrurile.
Închei cu o nedumerire: cum pot unii să ia șpagă când în jur zăngăne cătușele? Nu am altă explicație decât aceea că vanitatea, trufia, iluzia îi face să creadă, probabil, că pot comite “crima perfectă”. Sunt atât de naivi încât au impresia că oameni specializați în munca infromativă pot fi duși de nas ca niște copii. La ce se întâmplă acum în țară, sunt convins că dacă cei de la DNA sau din servicii au o problemă, aceea este că sunt prea puțini la vânătoarea de haimanale.
