Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

PREMIERĂ în România: O tânără primește 1 MILION DE EURO despăgubiri după ce a fost MUTILATĂ - CINE PLĂTEȘTE?

National - Extern 12 Iunie 2014, 14:07
Spune-ti parerea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a fost obligată, printr-o decizie a a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, să plătească o despăgubire de UN MILION DE EURO unei tinere care şi-a pierdut mâna dreaptă în urma unui accident de circulaţie, scrie gandul.info.

Tanara care si-a pierdut o mana intr-un accident rutier va fi despagubita de CNADNRÎn decembrie 2006, Elena Ghegeliu, o studentă la Drept din Constanţa, se deplasa cu autoturismul, împreună cu prietenul ei, pe drumul naţional către Braşov.

Prietenul ei a încercat, la un moment dat, să evite o coliziune cu un BMW, dar a scăpat autovehicul de sub control, iar un parapet metalic deteriorat de pe marginea drumului a străpuns portiera şi i-a intrat fetei în mână. Medicii au fost nevoiţi să-i amputeze mâna.

Poliţiştii au stabilit, după cinci ani de anchetă, că vina accidentului o poartă administratorul drumului, adică CNADNR.

„Accidentul se putea evita dacă elementele de siguranţa traficului rutier montate pe partea dreaptă a sensului de mers către Braşov a carosabilului, în dreptul km 34, erau în stare reparată şi nu creau pericole, răspunzător fiind administratorul de drumuri care în doi ani nu a reparat parapetul, fiind un real pericol şi astăzi pentru traficul rutier”,  se arată în expertiza tehnică depusă la dosar.

Decizia de astăzi a Înaltei Curţi este definitivă, CNADNR fiind obligată să plătească despăgubirea.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: mutilata , femeie

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

consiliul național al imm-urilor cere guvernului termene clare de implementare a măsurilor pentru relansarea economică a româniei
Consiliul Național al IMM-urilor din România solicită Guvernului României, prezentarea pachetului de măsuri de relansare economică într-un format unitar, cuprinzând ...citeste tot
blue air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020
Blue Air anunță reluarea zborurilor regulate la începutul lunii iulie 2020, în mod etapizat, după un program corelat cu reglementările ...citeste tot
MDM Group a informat ca termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real prevăzut de art. 56 alin. (4) şi ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Consiliul Național al IMM-urilor cere guvernului termene clare de implementare a măsurilor pentru relansarea economică a României
SURPRIZA TIFF: Festivalul are loc între 31 iulie și 9 august, cu asigurarea distanței între cinefili
Ce se întâmplă cu lucrările la strada Eroilor din Florești
Câți clujeni cu COVID 19 sunt internați în spitalele locale ALERTĂ la nivel național
OPORTUNITĂȚI de investiții în pandemie INTERVIU cu Dan Mureșan, vicepreședintele Consiliului Național al IMM-urilor
MEDICII DE FAMILIE au nevoie de ajutorul comunității: statul nu le asigură măști și dezinfectanți la consultații
COVID 19 bate în retragere la Cluj: doar 85 de persoane în spitale
Blue Air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020
Măsuri anti-Covid 19 aplicate la Primăria Florești
PROIECT Școală cu acoperiș verde în Florești

„Adevăratul motor al economiei românești îl constituie antreprenoriatul. Îi îndemn pe antreprenori să nu confunde pregătirea pentru cele mai rele ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook