Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

UIOREANU, trimis în judecată în dosarul în care e acuzat că primea INFORMAȚII SECRETE

Stiri din Cluj 7 Iulie 2014, 14:34
Spune-ti parerea

Fostul subprefect de Cluj, Mihnea Iouraș, și Anca Elena Albu, prezentată de procurori drept informatoarea din SRI a lui Horea Uioreanu, precum și mama acesteia, Silvia Bălaj, și-au recunoscut faptele în dosarul în care Uioreanu este acuzat că i-a instigat să îi furnizeze informații secrete, reiese dintr-un comunicat al DNA.

Procurorii militari din DNA - Secția de combatere a infracțiunilor de corupție săvârșite de militari au anunțat că au dispus trimiterea în judecată a lui Horea Uioreanu, arestat în altă cauză. Uioreanu este acuzat de instigare la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. 

DNA a dispus sesizarea instanței de judecată cu acordurile de recunoaștere a vinovăției inculpaților: 

ALBU ANCA-ELENA, la data faptelor subofițer în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Cluj, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată;

IUORAȘ MIHNEA-REMUS, la data faptelor subprefect al județului Cluj, la data faptelor în sarcina căruia s-a reținut complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată;

BĂLAJ SILVIA, (mama inculpatei Albu Anca-Elena) în sarcina căreia s-a reținut complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, săvârșită în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit procurorii militari au reținut în sarcina inculpatului Uioreanu Horea-Dorin că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Cluj, cunoscând faptul că Albu Anca-Elena este lucrător în cadrul Serviciului Român de Informații – Direcția Județeană de Informații Cluj, cu intenție, a determinat-o pe aceasta, în perioada 2013-2014, să-i permită accesul la informații ce nu erau destinate publicității, informații de care subofițerul urma să ia cunoștință sau a luat cunoștință în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu.

"Scopul urmărit de Uioreanu Horea-Dorin era să valorifice aceste date în interes personal și să contracareze eventualele acțiuni ale organelor judiciare care ar viza angajarea răspunderii sale penale. Solicitarea acestor informații nedestinate publicității a fost făcută de președintele CJ Cluj pe fondul demersurilor subofițerului de a se transfera în cadrul Serviciului de Informații Externe cu ajutorul primului menționat", arata DNA. Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Cluj. 

Și-au recunoscut faptele 

În acordurile de recunoaștere a vinovăției încheiate cu inculpații ALBU ANCA-ELENA, IUORAȘ MIHNEA-REMUS și BĂLAJ SILVIA, procurorii militari au reținut următoarea stare de fapt:

Inculpata Albu Anca-Elena a folosit și a permis inculpatului Uioreanu Horea-Dorin accesul la informații ce nu erau destinate publicității. 

Aceste informații, al căror obiect erau acțiuni de supraveghere operativă ce-l vizau pe acesta sau alte persoane, erau obținute cu prilejul îndeplinirii atribuțiilor sale de serviciu.

Scopul urmărit de inculpată prin divulgarea acestor informații a fost obținerea transferului în cadrul Serviciului de Informații Externe, cu mijlocirea directă a președintelui Consiliului Județean Cluj, Uioreanu Horea-Dorin.

Aceste acțiuni au fost săvârșite cu intenție, în mod repetat, prin acte materiale distincte, direct sau prin intermediul mamei sale Bălaj Silvia sau a subprefectului județului Cluj, Iuoraș Mihnea-Remus, la instigarea președintelui Consiliului Județean Cluj, Uioreanu Horea-Dorin.

Pedepse

În prezența apărătorilor aleși inculpații: Albu Anca-Elena, Iuoraș Mihnea-Remus Și Bălaj Silvia au declarat că recunosc comiterea faptelor reținute în sarcina lor, că acceptă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și sunt de acord cu aplicarea următoarelor pedepse și a modalității de executare a acesteia, astfel:

ALBU ANCA-ELENA

În baza art. 12 lit. b din Legea 78/2000 cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal se va aplica o pedeapsă de 3 ani de închisoare; 

În baza art. 91 Cod penal rap. la art. 92 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, cu respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; 

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; 

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; 

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; 

- să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

IUORAȘ MIHNEA-REMUS

În baza art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, se va aplica o pedeapsă de 2 ani de închisoare. 

În baza art. 83 și următoarele Cod penal se va dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; 

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; 

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; 

- să comunice schimbarea locului de muncă; 

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; 

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. 

BĂLAJ SILVIA 

În baza art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal, se va aplica o pedeapsă de 2 ani de închisoare. 

În baza art. 83 și următoarele Cod penal se va dispune amânarea aplicării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, cu respectarea următoarelor obligații:

- să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; 

- să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; 

- să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; 

- să comunice schimbarea locului de muncă; 

- să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență; 

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme. 

Procurorii militari au beneficiat de sprijinul de specialitate al structurii de protecție internă din cadrul Serviciului Român de Informații.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: uioreanu , judecata , informatii

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

usamv vinde carne de miel, mușcate, stoloni de căpșun
Mai multe produse de la fermele și stațiunile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca vor intra în ...citeste tot
restricții eliminate: cluj-napoca va avea din nou magazine deschise până la ora 21.00 de luni până joi
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va decide eliminarea unor restricții la Cluj-Napoca, a anunțat prefectul Tasnádi István-Szilárd, după ce ...citeste tot
cluj-napoca, rată de infectare de peste 8 la mie
Rata incidentei cumulative a COVID-19 la 1000 locuitori în Cluj-Napoca la data de 7 aprilie pentru perioada 21 martie-3 aprilie ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu putem să nu ne întrebăm ce se ascunde dincolo de agenda oficială a vizitei. Pentru că pare total inadecvat ca premierul să vină tocmai ...

Claudiu Padurean

În al doilea rând, numirea unui prefect provenit din UDMR a stârnit valuri în PNL Cluj. Primarul Clujului, Emil Boc, și-a declarat supărarea în direct, ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Premierul Cîțu vine la Cluj în plină criză a coaliției de guvernare! Ce vrea de la Emil Boc?
USAMV vinde carne de miel, mușcate, stoloni de căpșun
RESTRICȚII ELIMINATE: Cluj-Napoca va avea din nou magazine deschise până la ora 21.00 de luni până joi
Grant capital de lucru – Alepanere SRL
IMAGINI TULBURĂTOARE de la ATI: Mulți pacienți ajung târziu la spital, deși aveau simptome sugestive
Premierul Cîțu anunță relaxarea restricțiilor de Paște
Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing, aprobate de Guvern
Cluj-Napoca, rată de infectare de peste 8 la mie
Obișnuiești să zbori de pe Aeroportul Cluj? AFLĂ de la directorul David Ciceo care sunt noile destinații
EXTINDERE: Clujenii de la Eco Garden Construct au deschis un garden center la Sibiu

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit la Via Cluj TV în emisiunea lui Raul Chiș  despre ... citeste tot

Mii de mașini ar putea tranzita pădurea Hoia-Baciu după ce se va construi un nou cartier în zona Donath Park. citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook