Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Cum pot fi aduse în țară mașinile cu NUMERE PROVIZORII

National - Extern 17 Iulie 2014, 12:34
Spune-ti parerea

Maşinile cu numere provizorii sau de probă pot fi aduse în România doar tractate sau urcate în remorci.

Poliţia de Frontieră anunţă că, de la începutul anului, 50 de şoferi s-au ales cu dosar penal pentru că au încercat să intre în ţară la volanul unor autovehicule cu astfel de numere, care veneau din Germania şi Ungaria, scrie radiocluj.ro

Plăcuţele de înmatriculare provizorii cu caractere de culoare neagră şi perioada înscrisă în partea dreaptă pe fond galben sun valabile exclusiv pe teritoriul Germaniei, atrag atenţia oamenii legii. De asemenea, plăcuţele profesionale sau de garaj, eliberate tot de autorităţile germane, sunt valabile pe teritoriul altui stat doar în baza unui acord bilateral, iar între România şi Germania nu există o astfel de înţelegere.

În ceea ce priveşte plăcuţele de probă din Ungaria, acestea sunt date societăţilor care produc, comercializează sau repară maşini, dar astfel de autovehicule nu sunt înscrise în circulaţie şi nu pot fi aduse în România decât urcate în alte mijloace de transport. 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: masini , numere provizorii

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

ce facilități fiscale pentru contribuabili anunță finanțele
          Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj- Napoca  informează contribuabilii cu privire la publicarea în ...citeste tot
criza covid 19 accelerează schimbarea pentru angajați: în doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale
Dacă în urmă cu un an studiul PwC România Workforce Disruption Index arăta că, în următorul deceniu, 275.000 angajați români ...citeste tot
top 100 companii listate din lume: revenire puternică a valorii de piață, în al doilea trimestru, după scăderea cauzată de covid 19
Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume a revenit puternic în al doilea trimestru, ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dacă prin măsurile luate la începutul pandemiei România era un exemplu pentru alte state, după încheierea stării de urgență lucrurile au luat-o razna. În primul ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

CE Facilități fiscale pentru contribuabili anunță Finanțele
Criza COVID 19 accelerează schimbarea pentru angajați: În doi-trei ani, sute de mii de locuri de muncă vor necesita abilități digitale
Top 100 Companii listate din lume: Revenire puternică a valorii de piață, în al doilea trimestru, după scăderea cauzată de COVID 19
Indicatoare stradale și afișaj electronic în stațiile de autobuz, noi investiții în Florești
SCOALA de 3 milioane de euro din Florești își așteaptă copiii!
889 noi cazuri de îmbolnăvire cu Covid 19 diagnosticate de vineri până sâmbătă BUCUREȘTIUL nu mai are locuri la ATI! Cazuri mai multe și la Cluj
TOP 4 stiluri de amenajare pentru o bucatarie “de revista”
592 de noi cazuri de îmbolnăvire cu COVID 19 în ultimele 24 de ore
Pe cine trimite Pro România să lupte cu Emil Boc pentru Primăria Cluj
Un nou record de coșmar: 614 noi cazuri de îmbolnăvire în 24 de ore

Pandemia schimbă obiceiurile de consum. Ce investiții vor fi interesante? Este întrebarea la care răspunde pentru Via Cluj TV vicepreședintele ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

De astăzi, 1 iulie 2020, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se reiau zborurile charter turistice, spre 9 destinații ... citeste tot

Cel mai modern garden center din Transilvania se află la intrarea în Cluj, pe Calea Turzii 287-289. Este o suprafață de ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook