Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

ROMÂNIA a intrat în RECESIUNE, CRIZA este aproape, spune președintele Băsescu

National - Extern 14 August 2014, 21:33
Spune-ti parerea

ROMÂNIA a intrat în RECESIUNE, CRIZA este aproape, spune președintele Băsescu. Președintele Traian Băsescu a declarat că România a intrat în recesiune, adică a înregistrat două trimestre succesive cu scădere a creşterii economice faţă de trimestrul anterior, conform definiției Eurostat. "Am mai văzut acest film, tot cu un guvern care minţea că ii duduia economia. Şi lui Ponta îi duduie economia în cap", a spus șeful statului.

Traian BăsescuPrincipalele cauze ale recesiunii ar fi după Traian Băsescu reducerea investițiilor cu 22,5 la sută faţă de primul semestru al anului trecut, reducerea investițiilor străine directe cu 10 la sută pe primele șase luni, introducerea de noi taxe (taxa pe stâlp sau taxa pe combustibil), slaba absorție a fondurilor europene, adică absența unor mari proiecte. 

Potrivit lui Traian Băsescu, faptul că România este singura ţară care are o scădere economică de un procent nu mai poate fi acoperit de "propaganda pontistă".

"Proasta guvernare este o realitate. A avut toate condiţiile de stabilitate macroeconomică, preluate de la guvernul Boc, prin incompetenţă şi minciună a reuit să creeze din nou dezechilibre", l-a acuzat președintele pe premier.

Reducerea CAS ne aruncă în CRIZĂ

În ceea ce privește convocarea Parlamentului pentru reducerea CAS, Traian Băsescu a declarat că Româna nu își permite o asemenea măsură pentru că nu are cum să o susțină și că PSD, PNL și PDL vor să obţină avantaje în campania electorală pe tema CAS. "Reducerea CAS-ului nu face altceva decât să accelereze intrarea în criză", a opinat președintele, care a spus că Ponta, Iohannis sau Blaga "sunt la fel de irensponsabili şi de mincinoşi".

"PSD, PNL şi PDL îi mint pe români pentru a le lua voturile. Îi mint pe cei din economie pentru a lua bani de campanie. Vor băga ţara în criză, acum suntem doar în recesiune", a spus Traian Băsescu.

Traian Băsescu a spus că în acest moment o nouă criză poate fi evitată doar dacă Guvernul renunță la taxele suplimentare introduse în ultima perioadă. 

INS, urecheat de președinte

Traian Băsescu a acuzat INS că minte prin omisiune.

"Văd că şi INS, care a lansat o minciună prin omisiune, spune că a folosit un formular standard din 2009. Cum e posibil să ne spună UE că am intrat în recesiune şi nu Institutul nostru?", s-a întrebat Traian Băsescu.

Ce a comunicat INS

Conform primelor estimări, Produsul intern brut în trimestrul II 2014 a fost, în termeni reali, mai mic cu 1,0% comparativ cu trimestrul I 2014 (date ajustate sezonier), a transmis joi INS.

Faţă de acelaşi trimestru din anul 2013, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 1,2% pe seria brută şi cu 1,4% pe seria ajustată sezonier, arată INS. 

In semestrul I 2014, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2013, cu 2,4%, pe seria brută şi cu 2,6% pe seria ajustată sezonier, mai susține Institutul Național de statistică.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: recesiune , criza , romania in recesiune , basescu , ins

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

blue air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020
Blue Air anunță reluarea zborurilor regulate la începutul lunii iulie 2020, în mod etapizat, după un program corelat cu reglementările ...citeste tot
MDM Group a informat ca termenul de depunere a declaraţiei privind beneficiarul real prevăzut de art. 56 alin. (4) şi ...citeste tot
info mdm: a fost prelungit termenul de eliberare a certificatelor de situatii de urgenta
MDM Group a informat ca se prelungeşte până la data de 15 iunie 2020 termenul în care Ministerul Economiei, Energiei şi ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

MEDICII DE FAMILIE au nevoie de ajutorul comunității: statul nu le asigură măști și dezinfectanți la consultații
COVID 19 bate în retragere la Cluj: doar 85 de persoane în spitale
Blue Air va relua zborurile regulate la începutul lunii iulie 2020
Măsuri anti-Covid 19 aplicate la Primăria Florești
PROIECT Școală cu acoperiș verde în Florești
Ce drumuri se modernizează în comuna Baciu
Primăria Cluj-Napoca revine de luni la programul normal de relații cu publicul
Strada Bună Ziua a fost modernizată și redată circulației
S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
INFO MDM: A fost prelungit termenul de eliberare a certificatelor de situatii de urgenta

„Adevăratul motor al economiei românești îl constituie antreprenoriatul. Îi îndemn pe antreprenori să nu confunde pregătirea pentru cele mai rele ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook