Întrebat cum ar trebui să interpretăm declaraţia lui Petro Poroşenko, care spune că Rusia ar putea ajunge fără probleme până la Bucureşti, Traian Băescu a spus că nu poate fi vorba de așa ceva.
"Preşedintele Poroşenko este în situaţia în care a crezut că va putea lichida problema separatiştilor cu armata naţională a Ucrainei. A constatat că nu poate. A constatat că e nevoit să încheie o încetare a focului care va - spun eu între ghilimele - va degenera într-un armistiţiu şi în pierderea controlului pe un teritoriu destul de mare.
Prin acea autonomizare de care vorbeşte dânsul, nu ştiu ce va mai rămâne din autoritatea Kievului pe aceste teritorii şi, probabil, a încercat să dea o explicaţie. Vreau să ştiţi că îl contrazic fără drept de apel. A făcut o incursiune pe flancul estic. Exact acela, pentru care NATO, 28 de state îşi pun la un loc resursele militare ca să apere acest flanc. Oricât ar fi Rusia de mare putere, nu poţi face faţă la 28 de state, în care intră Statele Unite, Franţa, Marea Brtianie, Germania, dacă discutăm de capabilităţi militare moderne şi logistica derulării unui astfel de conflict.
Deci, l-am înţeles pe preşedintele Poroşenko. N-aş vrea să considere cineva că este o reacţie la declaraţia dânsului de ieri, dar vreau să vă asigur că acest scenariu nu este valabil.
Este doar în acel, ce vă spuneam eu, 0,001%", a spus Traian Băsescu.