Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Comercianţii au LIBER să te TAXEZE suplimentar dacă plătești cu CARDUL

National - Extern 18 Septembrie 2014, 14:04
Spune-ti parerea

O Ordonanţă de Urgenţă care transpune în legislaţia locală prevederile unei Directive Europene în domeniul protecţiei consumatorilor deschide comercianţilor români posibilitatea de a suprataxa plăţile cu cardul, acţiune până acum interzisă prin lege, informează economica.net

Plata cu cardulO lege menită să protejeze consumatorii din România are toate şansele să aibă un efect invers. Plata cu cardul ar putea fi suprataxată, deşi o lege din 2009 interzice această practică.

„De curând a intrat în vigoare OUG 34/2014 care transpune Directiva 2011/83/EU privind drepturile consumatorilor. Aceasta conţine un articol care ar putea produce consecinte negative pentru consumatorii romani, obligandu-i sa suporte comisioane la platile cu cardul, în condiţiile în care în prezent perceperea unor astfel de comisioane este interzisă.

În România OUG 113/2009 prin care s-a transpus Directiva Serviciilor de Plăţi spune foarte clar: «Beneficiarul unei plăţi nu poate să ceară un preţ mai mare în funcţie de instrumentul cu care se face plata». Aceasta înseamnă că niciun comerciant din România nu poate să ceară o taxă când spui că plăteşti cu cardul.

Dar am avut multe situaţii, mai ales în mediul online, când se spune de exemplu «dacă vrei să plăteşti cu cardul ai o taxă de rezervare», tot de felul de subterfugii. În momentul în care o anumită taxă se aplică numai când plăteşti cu cardul, aceea este ilegală conform legislaţiei din România", explică Cătălin Creţu, director regional pentru România, Croaţia şi Slovenia al Visa Europe.

Mai multe, pe ECONOMICA.NET.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: card , comision , taxa , comercianti

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

pwc top 100 companii
Valoarea de piață a celor mai mari 100 de companii listate din lume a crescut cu 5%, în 2019, până ...citeste tot
grădina zoologică din viena, de neratat
Grădina zoologică Schönbrunn din Viena este un obectiv de neratat dacă ajungeți cu familia în capitala Austriei scrie Via Cluj ...citeste tot
freedom house românia anunță lansarea site-ului de dreptul concurenței www.competitionrules.eu
Freedom House România lansează website-ul www.competitionrules.eu, o platformă online cu informații complete și detaliate privind o ramură de drept interesantă, ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare

Ultima ora

Se intampla joi si vineri la Zilele Culturale Maghiare
OPERA Națională Română din Cluj: Concertul în aer liber de prezentare a Stagiunii 100
PwC Top 100 Companii
Primăria Cluj va cumpăra locuințe sociale
UBB, prima universitate din România din Top Shanghai 2019
Zilele Culturale Maghiare 2019: ce se intampla luni, marti si miercuri
De neratat: Smida Jazz Festival 2019, în inima Parcului Natural Apuseni
Grădina zoologică din Viena, de neratat
Freedom House România anunță lansarea site-ului de dreptul concurenței www.competitionrules.eu
Dezinsecție la Cluj

Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook