Traian Băsescu a catalogat drept inadmisibilă ceea ce el a numit "presiunea făcută de un lider al companiei Lukoil împotriva procued.)rorilor şi a Guvernului României", după ce Parchetul a pus sechestru pe produsele rafinăriei Petrotel Lukoil aflate în depozitele şi conductele Oil Terminal. Procurorii au făcut joi percheziţii la sediile mai multor companii aparţinând Lukoil, inclusiv la rafinăria din Ploieşti, prejudiciul estimat fiind de 1,039 miliarde lei (230 de milioane de euro), din care 112 milioane de euro din evaziune fiscală şi restul din spălare de bani.
"Dacă, mâine (vineri - n.red.), Lukoil va stabili să nu reia producţia, cer Guvernului României să fie pregătit să preia rafinăria de la Ploieşti, pentru că asta depăşeşte limitele unei companii care vrea sau nu vrea. Trebuie să ne amintim preţul cu care am privatizat-o, îl replătim şi diferenţa, cât a costat retehnologizarea, o analizăm după ce constatăm dacă evaziunea fiscală şi spălarea de bani a fost de numai 230 de milioane de euro sau a fost cumva mai mare", a declarat Băsescu.
Șeful statului spune că, în momentul acesta, Guvernul României ar trebui să fie pregătit să plătească preţul cu care a vândut rafinăria, să fie pregătit tehnic s-o preia în operare.
"La constatarea finală a ilegalităţilor comise de Lukoil, să discutăm în contrapartidă suma constatată a fi fraudă cu sumele investite de Lukoil în această rafinărie. În acelaşi timp însă, dacă, bazat pe presiune, care îmi pare o abordare de tip putinian - aşa ceva face Putin în ţară, nu într-o ţară a Uniunii Europene - comportamentul nostru trebuie să fie pe înţelesul ruşilor şi va trebui să ne comportăm la fel.
Lukoil nu poate să spună: «închid că vreau eu; pentru că am probleme cu justiţia, eu închid şi vă pedepsesc, vă las în şomaj, vă afectez şi Oltchimul, pentru că aşa vreau eu, că sunt Lukoil». Lukoil trebuie să se gândească să dispară de tot de pe piaţa românească, dacă asta îi este abordarea", a spus Traian Băsescu.
"Lukoil are şi un mare lanţ de distribuţie, are şi concesiuni în Marea Neagră. Lukoil trebuie să se hotărască: respectă legile statului român sau, dacă vrea legile de la Moscova, se duce acolo, nu în România.
(...) Am mai auzit o minciună zilele acestea: Lukoil contribuie la bugetul de stat cu 700 de milioane de euro pe an. Dragii mei, Lukoil de cinci ani merge în pierdere", a spus TRaian Băsescu.
"Când mergeai la impozitat profitul, îţi arăta o gaură mare. Cele 700 de milioane anual sunt accizele statului român. Deci, nu sunt rezultatul ...pentru că aceeaşi acciză ar lua statul român şi dacă vinde mai multă benzină Petromul, sau Rompetrolul sau Niş-ul, sau cine mai e, mai avem firme şi mai avem şi staţii de alimentare private, oricine i-ar fi dat cumulat aceeaşi acciză statului român. (...)
Justiţia noastră, în primul rând, este în faţă unui şantaj, a unei presiuni şi Doamne-fereşte! să se cedeze la ea, pentru că mâine o să aflăm că nici OMV-Petrom-ul nu mai are profit, nici Rompetrolul nu mai are, nu mai face nimeni profit în ţara asta, că aşa se poartă, dacă eşti străin. Deci, este un lucru pe care Guvernul trebuie să-l analizeze cu toată seriozitatea, nu e joacă, iar îndrăzneala celor care au dat mesajul că «ne gândim până vineri şi vedem dacă nu terminaţi cu chestiile astea, cu justiţia, cu procurori, noi plecăm». Ia plecaţi, băieţi, dacă nu respectaţi legile statului! Plecaţi, dar să nu credeţi că plecaţi cu rafinăria", a încheiat Traian Băsescu.