Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Votul la români şi interdicţia accesului la pomul cunoaşterii binelui şi a răului

Subiectiv 16 Octombrie 2014, 12:34 de Mihai Talpoș
Spune-ti parerea

Prins cu lecţia neştiută de către colocutorul său Traian Băsescu, mult mai priceput în arta “dialogului politic”, Victor Ponta încearcă (prin candidatura la preşedinţie) să depăşească statutul de martor al spectacolului marii scene politice de la Cotroceni. 

Dr.ing.ec. Mihai TalposLupta dintre cele două personaje politice a căpătat în ultima perioadă noi şi interesante valenţe, căci Traian Băsescu a trecut de la asumarea într-o manieră “personală” a relaţiei cu Victor Ponta, la un mod mult mai “detaşat” de raportare faţă de persoana primului ministru, transpus în luări de poziţie ce pot fi atribuite mai degrabă unui judecător decât unui co-participant la conducerea acestei ţări. 

Cu toate acestea, punctul de inflexiune în toată această desfăşurare de evenimente politice pare să fi fost demult depăsit căci, odată cu debutul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, mesajul urii dintre premier şi preşedinte a atins cote extreme, fiind transmis pe toate canalele de “poluare informaţională” şi prin orice mijloc, fie el cât de puţin ortodox. 

Secvenţa critică a căderii dialogului dintre cei doi protagoniști  într-o zonă de unde nu mai este posibilă revenirea la normalitate a afectat viaţa politică românească sub toate aspectele ei, parazitând şi răsturnând orice prioritate de ordin strategic pe care ar mai fi putut să o aibă această ţară. 

De altfel, prin implicarea într-un astfel de “dialog”, pe cât de neproductiv, pe atât de penibil, cei doi au ieşit total de sub autoritatea delegată pe care o primiseră de la poporul român. Acestuia din urmă, i-a rămas doar şansa de a lua act de realitatea politică actuală, fără a realiza goliciunea ruşinoasă a discursului politic ce caracterizează în fapt prezenta campanie electorală. 

Această formă de acceptare viciată a realităţii devine o mentalitate colectivă, sub umbrela căreia adevăratele valori sunt destrămate, iar anormalitatea devine normalitate, justificată fiind doar printr-o libertate prost înţeleasă şi rău folosită. 

Am ajuns să trăim clipe de-a dreptul apocaliptice, în care oameni politici decăzuţi se recomandă unii pe alţii ca fiind “ultimii oameni de bine” ce au rămas în acest spaţiu şi singurii care mai pot salva această ţară de la dezastru. 

Cu toate acestea, minciuna disimulată ca adevăr spus pe jumătate pare să fie pe placul majorităţii românilor, care sunt gata să “se conformeze” şi cu ocazia alegerilor ce bat la poartă, alegând liber, dar neasumându-şi responsabilitatea alegerii făcute.  

De îndată ce vor apărea – din nou – dramaticele efecte ale alegerilor făcute în faţa urnelor de vot, vina va fi, cel mai probabil, dată pe oricine, dar numai pe noi nu. Edenica justificare de tipul “şerpii de politicieni ne-au ademenit”, va fi din nou pe buzele românilor, explicându-se astfel mult prea prelunga interdicţie a accesului acestui popor la “pomul cunoaşterii” binelui şi răului în politică.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: traian basescu , victor ponta , alegeri , vot

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

salariu mediu pe județe - pe harta româniei persistă secera roșie
Editorialistul de la Gândul, Cristian Tudor Popescu, observa după alegeri că la un sfert de veac după schimbarea regimului comunist, ...citeste tot
lucian mândruță: când eroii stau la coadă - galerie video
”Dragă domnule premier, domnule ministru de externe, stimați membri ai guvernului. Aș vrea să vă arăt cea mai importantă imagine ...citeste tot
bogdan glăvan: fiscalitatea este mică în românia? nici vorbă!
Bogdan Glăvan, profesor universitar de economie și Director al Centrului de Economie Politică și Afaceri "Murray Rothbard" din cadrul Universității ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu putem să nu ne întrebăm ce se ascunde dincolo de agenda oficială a vizitei. Pentru că pare total inadecvat ca premierul să vină tocmai ...

Claudiu Padurean

În al doilea rând, numirea unui prefect provenit din UDMR a stârnit valuri în PNL Cluj. Primarul Clujului, Emil Boc, și-a declarat supărarea în direct, ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

Beneficiile incontestabile ale uleiului de măsline extravirgin
S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”

Ultima ora

PASTILA IOANEI: Cum putem ajuta un bebeluș care are colici
PASTILA IOANEI: Ești elev sau student? Află CUM poți să îți îmbunătățești memoria
Ce firme pot spera la milionul de euro oferit de Guvern prin măsura 4.1.1. INVITAT DAN SICOBEAN, APM Cluj
Federația Patronatelor din Industria Ospitalității: Industria Ospitalității e pe butuci și nu mai are nici o roată de rezervă
DISPERARE: Industria Ospitalității e pe butuci și nu mai are nici o roată de rezervă
PASTILA IOANEI: Cum poți îmbunătăți imunitatea la copii
Chirurgul clujean Achimaș-Cadariu vrea să scurteze de la 6 la 2 luni perioada până la care ajunge bolnavul de cancer pulmonar la tratament
Deputatul și medicul clujean Patriciu Achimaș Cadariu despre schimbările așteptate în sistemul de sănătate: nu există o baghetă magică, e nevoie de multă muncă
De ce crede Florin Jianu, preşedintele Consiliul Naţional al IMM-urilor, că se pregătește "o fraudă de proporții în implementarea măsurii 3"
EXERCȚIU la Aeroportul Cluj: aeronavă ruptă la aterizare, 25 de morți și 75 de răniți

Cancerul de sân este, în acest moment, principala localizare neoplazică malignă în țara noastră. Diagnosticarea și tratarea cazurilor incipiente asigură ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit la Via Cluj TV în emisiunea lui Raul Chiș  despre ... citeste tot

Mii de mașini ar putea tranzita pădurea Hoia-Baciu după ce se va construi un nou cartier în zona Donath Park. citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook