Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Drama României corupte

Editorial 17 Octombrie 2014, 13:03
Spune-ti parerea

Dacă am pune gratii Palatului Parlamentului și Palatului Victoria, primăriilor și consiliilor județene plus celorlalte instituții publice și am decide să îi eliberăm doar pe funcționarii/deminitarii care își pot justifica averile, câți ar rămâne înăuntru? 

RAUL CHISDar dacă singura soluție pentru țara asta este anarhia, aruncarea gunoaielor din politică la tomberon, ca și în Ucraina? Dacă fiecare român, fiecare firmă ar decide să nu mai plătească impozite și taxe pentru că banii lor munciți cu greu sunt jefuiți de clasa politică? Dacă Fiscul s-ar lovi de refuzul oamenilor de a-i vira bani, pentru că-i dă la hoți, cum ar fi? Cum este să plătești taxe și impozite pentru a avea spitale, școli, autostrăzi, pensii decente și să vezi că bugetul e delapidat de hoți cu rang înalt?   

E fabulos jaful care s-a produs în România ultimilor 25 de ani. “Surse bancare” vorbesc de peste 20 de miliarde de euro, în condițiile în care, potrivit lui Ion Țiriac, românii au podus din 1989 până acum trei trilioane de euro.  Dacă s-ar fi investit cele 20 de miliarde în autostrăzi, astăzi aveam peste 4.000 de kilometri de autostradă, rețele de la nord la sud, de la est la vest și cum mai vreți. Așa, avem sub 1.000 de kilometri și o castă de neonomenclaturiști ticăloși cărora le plesnesc șoricii pe ei de îndestulare. Bani pentru autostrăzi au fost. Dar s-au rătăcit prin conturi. Am frisoane când primii golani polici ai țării vorbesc de “majorarea investițiilor publice”, pentru că știu cât se va fura, pentru că știu că la încasare sunt de prea multe ori firmele lor flămânde. De aceea, ma irită în cel mai înalt grad slogane precum "facem ce trebuie" sau "România lucrului bine făcut". Ce ați spune de sloganul "Promit să nu fur?".

Dosarul Microsoft, tradus în șpăgi la nivel înalt contra licențe infromatice la suprapreț, dosarul retrocedărilor ilegale, în care e vorba de matrapazlâcuri cu 90.000 de hectare de pădure, arată fața hidoasă a unei corupții generalizate la nivel înalt. Foști sau actuali miniștri, parlamentari, șefi de servicii de informații și alte gunoaie ale capitalismului de cumetrie au furat pe rupte sau au fost complici la jaf. 

Cum s-au putut fura 20 de miliarde de euro iar justiția să trimită atâția ani în pușcării doar plevușcă, pentru furturi mărunte? Pentru că, până nu demult, arestarea unui demnitar ținea de domeniul fantasticului. Cine a gestionat în cei 25 de ani de democrație de salon rapoartele serviciilor de informații – Serviciul de Protecție și Pază (SPP), Serviciul de Informații Externe (SIE), Serviciu de Telecomunicații Speciale (STS), Serviciul Român de Informații (SRI), Direcția Generală de Informații și Protecție Internă (DGIPI , adica fosta Doi și-un sfert), Direcția Generală de Informații a Armatei (DGIA)? Fiind campioni la numărul de spioni și la numărul de interceptări (alaturi de SRI si SIE, detin mijloacele tehnice de interceptare DGIA si DGIPI), de ce nu au fost folosite atâția ani informațiile pe care sigur le aveau aceste servicii pentru incriminarea marilor corupți? Răspunul la aceste întrebări e aproape metafizic. E ca și cum ai întreba “Există viață după moarte?”. 

Bine, le mai dăm o șansă, se pare că mecanismele sistemului au început să se miște, cu DNA vârf de lance. Procurorii anticorupție și serviciile de informații implicate direct în războiul cu corupția traversează cea mai fastă perioadă: în ciuda unor anumite presiuni politice, au parte de libertatea nesperată de a ancheta grupările infracționale din politică. Dosare grele se află acum în lucru și speram să nu scape niciunul dintre dumnezeii politici. Să nu cădem în fund de admirație: de-aia sunt plătiți, ăsta e job-ul lor: să pună cătușe hoților.

Pare imposibil ca justiția și serviciile să mai fie puse cu botul pe labe în războiul cu corupția, dar în România nu se știe niciodată. UE și NATO sunt prea slabe pentru a trata cleptomania românească. Și dacă statul nu va fi capabil prin aceste instituții să genereze ordine și respect pentru lege la nivelulul instituțiilor fundamentale ale democrației - parlament, guvern, primarii, consilii judetene, nu va fi singura soluție pentru această țară anarhia, nesupunerea civică, aruncarea gunoaielor din politică la tomberon, ca și în Ucraina?

Revin și întreb, dacă fiecare român, fiecare firmă ar decide să nu mai plătească impozite și taxe pentru că banii lor munciți cu greu sunt jefuiți de clasa politică? Dacă Fiscul s-ar lovi de refuzul oamenilor de-i mai vira bani, pentru că strânge bani pentru hoți cu rang înalt, cum ar fi? Nu ar fi o măsură de autoapărare, de autoprotecție, o reacție legitimă? Mită, șpagă, delapidare, furt pe față. Dacă politicienii se dedau la așa ceva pentru a trăi bine și pentru a-și trimite copiii la studii în străinătate pentru a le asigura un viitor, românii care plătesc taxe și impozite nu au dreptul să se gândească la viitorul și securitatea lor și a copiilor? Câtă vreme politicienii pot fura în voie, nu justifică această anomie, lipsă a legilor la nivel înalt, orice tip de reacție din partea străzii? 

Din păcate, instituții de bază ale democrației și-au pierdut credibilitatea și legitimitatea. Este o tragedie că se întâmplă acest lucru la 25 de ani de la momentul în care s-a murit pentru libertate.

Acum, că se apropie alegerile prezidențiale, mulți români inteligenți, lucizi, optează pentru independenta Monica Macovei, președinte, și pentru soluția ei, Daniel Morar, premier. Lumea, și nu puțină, crede în soluția Macovei, care exclude partidele pentru că sunt toate "corupte". Originali, românii vor un președinte și un premier care să facă arestări de dimineață până seara. Nu vor partide decât dacă sunt după gratii. De aceea, spun că situația este dramatică. Pentru că există prea mulți români (persoane care în general nu merg la vot) care iubesc democrația dar îi detestă din tot sufletul pe cei care o reprezintă, că se numesc Ponta, Iohannis Blaga, Băsescu, Udrea, Antonescu. Realist vorbind, nici Macovei nu e o soluție, nu văd cum ar putea fi. Nu putem reinventa democrația, iar Macovei ne amăgește că putem trăi fără partide, ne propune, poate nu din rea intenție, să aruncăm partidele la gunoi pentru că sunt corupte, însă totul devine în acest caz un experiment periculos, demn de țări precum China sau Coreea de Nord. În lumina acestei logici, dacă partidele sunt corupte, putem renunța și la parlament, nu? Să guverneze un singur om, președinte și procuror în același timp.

Este o disperare, o lipsă de opțiuni a României din 2014 cum am sentimentul că n-a mai fost vreodată. Pentru că, datorită unor dosare precum MICROSOFT, acum știm că toți sunt niște monștri. Realitatea care ne izbește în față ne privează de orice fel de naivitate copilărească. Draci asudați ai politicii au urcat în cârca unor candidați candizi în speranța că vor putea avea acces în contunuare/din nou la resurse. Căpușe fără moarte...

Nu demult, cazul Raed Arafat a fost scânteia care a detonat o înspăimântătoare furie populară în marile orașe ale țării. Când oamenii vor înțelege că delapidarea banului public îi privează de lucruri primare, cum ar fi siguranța familei, educația copiilor, pensie sau sănătate, mă tem că va trebui inventat un nou cuvânt pentru dicționarele de politologie, pentru că “anarhie” va fi un cuvânt mult prea blând și inadecvat în raport cu ceea ce va urma. 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: democratia disperatilor , raul chis , editorial , presedinte

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

premierul cîțu vine la cluj în plină criză a coaliției de guvernare! ce vrea de la emil boc?
Premierul Florin Cîțu ajunge vineri la Cluj, în plină criză a coaliției de guvernământ. Aparent, ar avea toate motivele să ...citeste tot
arta subtilă a numirii noului prefect de cluj
Numirea unui nou prefect la Cluj, în persoana avocatului Szilard Tasnadi, a agitat foarte tare spiritele. Primii au sărit idioții ...citeste tot
domnul boc, antonia și criza
O declarație a atras săptămâna trecută atenția clujenilor care înțeleg dificultățile economice cauzate de poate cea mai gravă criză sanitară ...citeste tot

Comentarii

bogdan
Publicat in 17 Octombrie 2014 la 17:34
bine spus Raul,dar ce e de facut?asteptam o scanteie ceva..

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu putem să nu ne întrebăm ce se ascunde dincolo de agenda oficială a vizitei. Pentru că pare total inadecvat ca premierul să vină tocmai ...

Claudiu Padurean

În al doilea rând, numirea unui prefect provenit din UDMR a stârnit valuri în PNL Cluj. Primarul Clujului, Emil Boc, și-a declarat supărarea în direct, ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Premierul Cîțu vine la Cluj în plină criză a coaliției de guvernare! Ce vrea de la Emil Boc?
USAMV vinde carne de miel, mușcate, stoloni de căpșun
RESTRICȚII ELIMINATE: Cluj-Napoca va avea din nou magazine deschise până la ora 21.00 de luni până joi
Grant capital de lucru – Alepanere SRL
IMAGINI TULBURĂTOARE de la ATI: Mulți pacienți ajung târziu la spital, deși aveau simptome sugestive
Premierul Cîțu anunță relaxarea restricțiilor de Paște
Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing, aprobate de Guvern
Cluj-Napoca, rată de infectare de peste 8 la mie
Obișnuiești să zbori de pe Aeroportul Cluj? AFLĂ de la directorul David Ciceo care sunt noile destinații
EXTINDERE: Clujenii de la Eco Garden Construct au deschis un garden center la Sibiu

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit la Via Cluj TV în emisiunea lui Raul Chiș  despre ... citeste tot

Mii de mașini ar putea tranzita pădurea Hoia-Baciu după ce se va construi un nou cartier în zona Donath Park. citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook