„Considerăm absolvirea primei generații de cursanți specializați în Quality Assurance ca fiind un succes remarcabil al școlii noastre”, a declarat domnul Sebastian Văduva, președintele Asociației pentru Educație Informală.
„Măsurăm acest succes printr-o bună rată de absorbție a absolvenților noștri în câmpul muncii, încrezători fiind că angajatorii ce au ales să recruteze absolvenții Școlii Informale de IT vor fi multumiți de pachetul de cunoștințe și deprinderi pe care aceștia îl vor pune în slujba companiilor lor”, a mai completat domnul Sebastian Vaduva.
Proiectul Școlii Informale de IT se bucură de sprijinul unor parteneri de prestigiu, care provin din domenii dintre cele mai diverse, cum ar fi:
- IT & Software prin: Fortech, Endava sau Educatia Online;
- bancar prin BCR;
- consultantei de afaceri prin: Solutii avansate și Talpos & Partners;
- psihologiei muncii prin: Psihoselect si altele.
„Consider că "Școala informală de IT" este o inițiativă bine gândită, ce poate deveni un factor care să contribuie semnificativ la crearea de oameni bine informați și pregătiți, atât de necesari în industria IT, indiferent de zonele geografice în care aceștia își vor desfășura activitatea”, afirma Andrei Postolache, Delivery Unit Manager în cadrul uneia dintre societățile partenere ale Scolii Informale de IT.
Asociația pentru Educație Informală (AEI) a luat ființă în anul 2013, la Cluj Napoca, la inițiativa unui grup de acțiune format din persoane ce provin deopotrivă din mediul academic, IT & software sau al antreprenoriatului, toți achiesând la un țel comun, acela de a oferi soluții pertinente unor probleme stringente cu care se confruntă piața forței de muncă din România și – implicit – multe dintre societățile care își desfășoară activitatea pe piața de IT & Software din țara noastră.
Aceste probleme țin cu precădere de faptul că piața locurilor de muncă a ajuns la un dezechilibru “acut”, datorat contrastului mare dintre nevoia de specialiști și numărul limitat existent în ceea ce privește resursele umane specializate.
Grupurile de public țintă avute în vedere de către inițiatorii proiectului Școlii Informale de IT sunt formate atât din persoanele interesate să acceadă la locuri de muncă motivante, cât și din societățile de IT & Software dornice să recruteze personal bine pregătit, entuziast și dotat cu competențe și aptitudini practice, testate de specialiști cu largă recunoaștere în domeniu.
Aflat la a doua generație de cursanți specializați în Quality Assurance, proiectul Școlii Informale de IT de la Cluj-Napoca a fost extins și la nivelul altor centre urbane ce se bucură de o activitate intensă în sfera IT & Software.
Astfel, începând cu toamna acestui an și primăvara anului viitor, urmează să beneficieze de cursuri pe diverse specializări (Software Quality Assurace, Java Development, Web Development, .NET Developmnent), atât mediul local orădean, cât și cel ieșean.
Detalii suplimentare despre proiectul “Școlii Informale de IT” se pot găsi pe website-ul Asociației Pentru Educație Informală: www.scoalainformala.ro.