Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Investițiile străine au ajuns mai slabe decât în anii de criză

National - Extern 22 Octombrie 2014, 18:20
Spune-ti parerea

Soldul investiţiilor străine realizate în România a crescut anul trecut cu doar 1,4%, echivalentul a 832 mil. euro, până la 59,958 mld. euro, acesta fiind cel mai slab avans din perioada crizei.

În anii precedenţi soldul a înregistrat creşteri de 2,4% (în 2009), 5,2% (în 2010), 4,8% (în 2011) şi 7,2% (în 2012), scrie Ziarul Financiar.

Evoluţia modestă de anul trecut vine în ciuda faptului că fluxul de investiţii noi a înregistrat o creştere de circa 28%, până la 2,7 de miliarde de euro, şi arată că o serie de companii străine şi-au redus anul trecut expunerea pe piaţa locală.

„Diferenţa dintre fluxul de investiţii şi creşterea soldului este dată pe de o parte de ieşiri, vorbim astfel de investitori care au plecat, precum şi de investiţiile care s-au depreciat în timp şi au fost amortizate, astfel că în lipsa unor investiţii noi valoarea lor a scăzut", explică analistul Aurelian Dochia.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: investitii straine , criza

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

ministrul transporturilor, acuzat că a cerut tarom să țină avioane la sol pentru a nu ajunge unii parlamentari la votul pentru moțiune
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a fost acuzat că a cerut TAROM să țină o parte dintre avioane la sol pentru ...citeste tot
românii pierd anual peste 35 milioane euro pentru că nu cer despăgubiri pentru zboruri anulate sau întârziate
Zilnic pe aeroporturile din Romania sunt anulate sau au intarzieri in medie 5-6 zboruri, ceea ce rezulta intr-o medie de ...citeste tot
telemeaua de sibiu, produs cu indicație geografică protejată în ue
Telemeaua de Sibiu a devenit un produs protejat la nivel european. Comisia Europeană a aprobat cererea de înregistrare a produsului ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Dar certitudinea poate fi lejer pusă între paranteze, dacă ciudățenia apare într-o teorie științifică. Atunci, sistemul nu e demolat pentru a fi resetată paradigma, ci ...

Stiri pe scurt

Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare

Ultima ora

Cum au fost salvați 100 de pasageri pe Aeroportul din Cluj VIDEO
Ministrul Transporturilor, acuzat că a cerut TAROM să țină avioane la sol pentru a nu ajunge unii parlamentari la votul pentru moțiune
Românii pierd anual peste 35 milioane euro pentru că nu cer despăgubiri pentru zboruri anulate sau întârziate
Telemeaua de Sibiu, produs cu indicație geografică protejată în UE
Tech’n Trade da startul celui de-al doilea ciclu de incubare pentru startup-uri din domeniul tehnologiei si wholesale
Vremea rea la Cluj: de la 26 la 12 grade PLUS PLOI
Zakynthos, insula unde poți regăsi vara la început de octombrie
Comuna Florești are transportul public gratuit pentru elevi pe șase trasee
ZILELE CLUJULUI 2019: Principalele evenimente
Restricții de circulație de Zilele Clujului

Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook