"Membrii ACL vor ajunge la protest transportați de mai multe microbuze, autobuze și mașini pentru a crește numeric numărul celor prezenți la eveniment", se arata intr-un comunicat transmis pe adresa redactiei.
PSD Cluj pretinde că săptămâna trecută liderii ACL Cluj au procedat similar, confiscând spațiul public din Cluj-Napoca, prin politizare, manipulând opinia publică cu privire la eveniment. Greu de admis, de vreme la protest au participat mii de protestatari care aveau convingerile proprii, iar cei cativa membri de partid s-au pierdut in multime.
PSD sustine fara a prezenta dovezi ca "în Huedin, vinerea trecută, se discuta despre „cine și cât va plăti autocarele pentru Cluj”.
De altfel, organizatorii mitingului au aratat ca nu incurajeaza prezenta membrilor de partid la miscarile de protest: "Precizez, la final, şi pe cine N-AM VREA să vedem la plimbare cu noi - dar, fireşte, nu avem nici noi dreptul moral de a restrânge acţiunile nimănui.
N-am vrea să-i vedem, sau cel puţin nu în faţă, cu aerele lor de şefi şi/ sau salvatori, pe membrii PARTIDELOR politice sau pe agitatorii care, dacă învinge Johannis, vor fi noii şefi ai autorităţilor locale", a aratat un organizator.