Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

CE FACI când ai CANCER de piele? - Dincolo de Pragul Speranţei, campanie pentru Viaţă

Coffe talk 19 Noiembrie 2014, 03:20 de Attila Varga
Spune-ti parerea

Dr. Veronica Moisil este medic dermato-venerolog la Clinica ESTETDERM din Cluj-Napoca şi, totodată, unul din cei mai buni specialişti ai Clujului în domeniul înfrumuseţării prin metode non-chirurgicale. Până în prezent a tratat mii de cazuri, fiind una dintre cele mai autorizate voci în domeniu. În paralel se implică în mod activ, ca voluntar, în campania pentru prevenirea cancerului de piele desfăşurată sub auspiciile Societăţii Române de Dermatologie. 

Veronica Moisil

Varga Attila: Ce înseamnă pentru Dvs. campania dusă de Societatea Română de Dermatologie pentru prevenirea cancerului de piele? 

Veronica Moisil: Întâi de toate aş dori să vă mărturisesc faptul că răspunsul la această întrebare îl ofer, întotdeauna, cu cea mai mare plăcere. Spun aceasta, întrucât este vorba despre o activitate pe care, eu personal, o preţuiesc foarte mult.

Cred sincer că o asemenea experienţă presupune o trăire mai specială pentru oricine se angajează la aşa ceva. Să te implici într-o campanie dusă împotriva cancerului, de orice natură ar fi el, înseamnă, indiscutabil, o luptă dură, dar cu satisfacţii enorme atunci când ştii că ai câştigat.

Pentru că - trebuie spus clar şi răspicat din capul locului – discutăm despre o bătălie în care nu eşti predestinat doar să pierzi, ci să şi învingi. Deseori. Iar dacă o faci în calitate de voluntar, fără să ai în vedere vreun câştig personal, după fiecare demers, după fiecare efort depus în folosul celui de lângă tine, simţi că, efectiv, eşti alt om. Unul mai bun şi mai curajos căruia realmente îi pasă de tot ceea ce se petrece în jur.

Sau, dacă vă face plăcere să credeţi, orice implicare într-o campanie de voluntariat dusă împotriva cancerului este, în realitate, un test de competenţă, dar mai ales unul de umanitate susţinut în faţa propriilor semeni.

Varga Attila: Când aţi început implicarea în campania de prevenire a cancerului la piele?

Veronica Moisil: Eu personal ştiu de această campanie întreprinsă de Societatea Română de Dermatologie încă din anul 2010. Am salutat, de la bun început, acest program naţional care îi invită pe toţi medicii dermatologi din România să-i examineze benevol pe toţi cei care prezintă diverse simptome ale bolii (erupţii pe piele, aluniţe etc.).

Iniţial, era stabilită o singură zi pentru un atare gen de consultaţii, dar ulterior s-a decis mărirea intervalului de timp, ajungându-se, astfel, de la o zi de consult gratuit la o lună întreagă.

Vă invit, pe această cale, să priviţi demersul nostru ca pe un efort dezinteresat pe care îl depunem împreună cu toţi colegii de breaslă în beneficiul celor care realmente au nevoie de ajutor de specialitate. Cred că putem fi un sprijin de nădejde care merită încrederea oricui.          

Varga Attila: Ce anume v-a motivat să începeţi un asemenea demers?

Veronica Moisil: Nu pot să nu recunosc că patologia dermatologică este o ramură a medicinei care m-a atras, întotdeauna, foarte mult. La fel ca şi alţii în sfera lor de activitate, am avut şi continui să am modele remarcabile de medici care mă inspiră mult prin competenţa şi profesionalismul de care dau dovadă.

Unul dintre ei este D-na Prof. Univ. Dr. Rodica Cosgarea, Preşedinte al Societăţii de Dermato-Oncologie din România. De-a lungul anilor am avut şansa extraordinară de a lucra cu Domnia Sa, motiv pentru care pasiunea dovedită faţă de propria-i vocaţie m-a molipsit şi pe mine inevitabil. În consecinţă i-am preluat „microbul”.

Aşa am ajuns să fac din munca mea o mare pasiune, iar din fiecare caz pe care îl urmăresc şi îl tratez nimic altceva decât ocazia minunată de a mă auto-depăşi. Prin aceasta caut să îi conving şi pe alţii că nu au voie să renunţe niciodată la speranţă, întrucât doar aşa pot reuşi în marile lor idealuri şi încercări deopotrivă.     

Varga Attila: Când anume poţi fi sigur că ai cancer la piele? Ce înseamnă mai exact această boală şi cum apare ea?

Veronica Moisil: Cancerul la piele se depistează, în general, după nişte criterii specifice: formă, culoare şi asimetrie. În momentul în care pacienţii se prezintă la control în fază foarte avansată, el este cel mai uşor de recunoscut, dar, din păcate, tocmai atunci este şi foarte greu de vindecat.

Prin urmare, ideal ar fi tratarea lui într-o formă incipientă pe care doar ochiul format al dermatologului o poate descoperi rapid. Ţin să subliniez, şi cu această ocazie, un adevăr incontestabil: depistarea la timp a melanomului înseamnă, de fapt, salvarea vieţii pacientului!

Practic, la acest nivel, se poate oferi celui în cauză prevenţia necesară prin care se evită calvarul tratamentului oncologic. Iată de ce un screening făcut de fiecare dintre noi, măcar o dată la doi ani, ne ajută să vedem dacă avem sau nu probleme, respectiv semne prevestitoare ale bolii. Cauzele ei sunt multiple.

În general se poate porni de la o aluniţă care se transformă pe fond genetic, mai pot fi apoi genele de predispoziţie şi, nu în ultimul rând, radiaţiile ultraviolete (inclusiv cele de la solar). De aceea, trebuie evitată expunerea prelungită la soare, iar în clipa în care ea se petrece, protejarea pielii cu creme corespunzătoare devine un imperativ.

Aş mai adăuga şi faptul că boala în sine nu este una contagioasă. Ea se transmite doar genetic, iar în cazul celor care suferă de cancer la piele examinarea rudelor de grad I se impune cu necesitate!   

Varga Attila: Care sunt categoriile de vârstă cele mai afectate?

Veronica Moisil: Dacă mă gândesc la statistici, în perioade anterioare, această boală se manifesta mai ales la persoane care atingeau vârsta de 50 de ani. Dar vă rog să nu consideraţi doar această etate ca fiind cea mai periculoasă.

Dacă mă raportez la experienţa mea de acum, sunt în măsură să vă spun că, mai nou, cancerul la piele se manifestă foarte agresiv şi la tineri, respectiv la cei cuprinşi între 30-45 de ani.

Melanoamele la copiii cu vârste între 14-17 ani sunt, într-adevăr, rare. Există cam 20 de cazuri la 100.000 de locuitori. Explicaţia este una simplă, cred eu: trebuie un anume interval de timp pentru ca celulele pielii să se transforme.

Totuşi, dacă copiii se ard la soare, ulterior, ei se expun la un risc major de a declanşa boala. În cazul lor, calciul, întradevăr, are nevoie de radiaţii ultraviolete pentru a se putea aşeza în organism. De aceea, 3 minute pe zi, respectiv 3 zile pe săptămână de expunere la raze de soare este mai mult decât indicat.

Însă aceasta nu exclude necesitatea protejării lor în mod corespunzător. În consecinţă e nevoie de multă, multă atenţie sau ca să citez un dicton celebru: „O boală e mai bine să o previi, decât să o tratezi!”   

Varga Attila: Câte cazuri de acest gen aţi tratat până acum? Aţi avut vreun eşec pe acest plan?

Veronica Moisil: Dacă e să dau timpul înapoi, sunt în măsură să spun că m-am ocupat de suficient de multe cazuri (peste 30, iar de văzut în total sunt către 60-80) cât să-mi dau seama de gravitatea bolii şi de dificultatea tratării ei. În clipa de faţă am în vedere cam 20 de cazuri provenite din toată ţara. Le analizez regulat cam din 6 în 6 luni.

Mă ocup de cazuri de pacienţi care prezintă chiar şi 3 melanoame. Nu pot să spun că am înregistrat vreun eşec pe acest plan. Nu am pierdut definitiv pe niciunul din pacienţii mei! E bine să precizez şi aceea că eu mă ocup doar melanoamele aflate în stadii mici. Pe acestea le urmăresc cu multă grijă, tocmai în ideea de a nu face leziuni.

Sunt cazuri de persoane care, fără a se proteja, s-au expus prea mult la soare dată fiind pasiunea lor pentru pescuit. Mă mai vizitează şi reprezentante ale sexului frumos care au exagerat cu bronzul fie la solar, fie la plajă. „Decontul”, din păcate, îl fac acum.

Varga Attila: Ce presupune tratamentul în cazul cancerului la piele?

Veronica Moisil: Dacă este vorba despre un caz în stadiu incipient, melanomul respectiv trebuie extirpat, urmând ca pacientul să fie verificat timp de 5 ani de zile, la un interval de 3 şi 6 luni în funcţie de agresivitatea bolii. Aceste investigaţii amănunţite se impun pentru a se vedea eventuale metastaze.

În situaţia în care melanomul a depăşi faza 1, e necesar să intervină o echipă formată dintr-un dermatolog, un oncolog şi un chirurg pentru ca extirparea în sine să decurgă în cele cele mai sigure condiţii. Pentru fazele avansate se impune tratament oncologic, adică chimio-terapie sau tratament genetic pentru a se prelungi supravieţuirea.

Revenind la cazurile mai puţin grave, respectiv la cele din fazele primare, extirparea nu este una dureroasă, ea se face cu anestezie locală, iar intervenţia în sine durează până la 20 de minute. În cazul carcinoamelor se face doar excizie.

Varga Attila: Când anume trebuie început tratamentul?

Veronica Moisil: După ce se stabileşte diagnosticul, tratamentul trebuie început imediat! Aşa cum menţionam deja, depistarea la timp a melanomului înseamnă, de fapt, salvarea vieţii pacientului, evitându-se un tratament oncologic complicat! 

Varga Attila: Cât costă un asemenea tratament?

Veronica Moisil: Tratamentul în sine se face în cadrul unei consultaţii normale. Pot spune cu certitudine că, în realitate, cheltuiala este minimă. 

Varga Attila: Cum stă România la acest capitol al cancerului la piele, comparativ cu alte ţări europene?

Veronica Moisil: Din punctul meu de vedere, incidenţa merge pe media europeană. Pentru tratarea cu succes a bolii, cunoaşterea, mentalitatea sănătoasă, într-un cuvânt educaţia are un cuvânt greu de spus la acest capitol. Şi, în ultimii ani, se vede o îmbunătăţire semnificativă în acest sens, mai ales la noi românii.

Demitizarea anumitor concepţii care, în realitate, sunt cât se poate de eronate şi de nocive pentru sănătate poate reprezenta un veritabil barometru în acest sens.

Aş aminti, spre exemplu, crezul potrivit căruia dacă ai semne pe corp nu e bine să te atingi de ele. Eventual numai descântătoarea sau vraciul care, prin soluţiile şi acizii ce le aplică, sunt în măsură să facă acele semne de pe corp să dispară „definitiv.” În realitate, ei nu fac decât să agraveze boala, punând în pericol vieţi şi vieţi.

Dacă latinii pledau cu 2000 de ani în urmă pentru: Mens sana in corpore sano/Minte sănătoasă în corp sănătos, acum, în secolul vitezei, al globalizării şi al confortului dat de progresul tehnologic probabil că cel mai înţelept ar fi să subscriem la ceva de genul: Sănătatea este un cuvânt mare. Dar ea cuprinde nu numai corpul, ci şi mintea, spiritul, dar mai ales perspectiva unui Om.

Varga Attila: Ce anume le recomandaţi acelora care cred că au nevoie de o asemenea consultanţă de specialitate? 

Veronica Moisil: Îmi aduc aminte acum de o frază celebră rostită cândva de însuşi Robert Hensel: „Ori de câte ori simţim că nu mai putem continua lupta cu viaţa, speranţa ne va şopti mereu în ureche cel mai frumos adevăr posibil: Sunteţi, cu adevărat, puternici!” 

CITIȚI ȘI: FRUMUSEȚE în Vârf de Ac: Cât te costă un tratament estetic NON-CHIRURGICAL și când e cazul să-l faci?

Dr. Veronica Moisil

Medic specialist dermatovenerologie

Clinica ESTETDERM – Cluj-Napoca

Str. George Bariţiu nr. 24, Ap. 1

Tel: +40 264.333.407, +40 758.035.868, +40 758.035.950

Orar de consultaţii: Marţi şi Joi, orele 16-19 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: veronica moisil , tratament , cancer , dermatologie

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

filosoful g.m. tamás explică cum se menține la putere liviu dragnea
Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ...citeste tot
Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment ...citeste tot
g.m. tamás despre facebook: „prejudecata pe facebook are aceeasi valoare ca si operele lui artistotel si descartes”
G.M. TAMÁS analizeaza intr-un interviu la Via Cluj TV modul in care Facebook a schimbat comunicarea. „Prejudecata pe Facebook are ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare
Riscuri pentru proprietarii de imobile din Cluj care au efectuat reparatii
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot
Doua noi puscarii in Romania

Ultima ora

Cum proiectez și cum întrețin gazonul? Ponturi de la specialiști
Amenzi de peste 30.000 de lei pentru nereguli la atelierele de reparații auto
Cristian Lungu, președinte PMP Cluj: ”Răspunsul la criza demografică este o Europă a familiilor!” (E)
Accidentele se produc de regulă în astfel de locuri - CUM le eviți
Scena DAYDREAMING - UNtold - își anunță artiștii
Challenge Accepted Hackathon 2019 - Pasionații de IT vor dezvolta aplicații pentru situații de urgență | START LA ÎNSCRIERI
Bunici și bunicuțe de la Centrul de îngrijire scoși de voluntarii MDM Group la plimbare prin oraș
Untold cauta voluntari
170 000 de persoane au participat la Street FOOD Festival
Armin Van Buuren vine cu un show unic la UNTOLD 2019

Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook