Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Acțiunile care ți-ar fi DUBLAT banii în 2014

Idei afaceri 2 Decembrie 2014, 13:18
Spune-ti parerea

Indicele BET, principala referinţă a bursei de la Bucureşti ce urmăreşte evoluţia celor mai lichide zece acţiuni, are un avans de 6,8% după primele 11 luni din an, dublu faţă de câştigul adus într-un an de un depozit la bancă.

Din indicele BET, cea mai bună evoluţie au avut-o acţiunile Trans­elec­trica (TEL) cu un câştig de 82%, în timp ce acţiunile Nuclearelectrica (SNN) se situează la extrema opusă, cu un minus de aproape 30% după primele 11 luni.

CITEȘTE ȘI: TOP 10 cele mai PROFITABILE investiții la BURSĂ în 2013 și 2014

Acţiunile din eşalonul doi, mai puţin lichide, au fost vedetele bursei cu randamente şi de patru cifre. Tranzacţii încheiate de acţionarii semnificativi, preluări sau rezultate financiare peste aşteptări au fost evenimentele care au mişcat cotaţia acţiunilor în acest an.

Titlurile Impact şi-au continuat şi în acest an raliul, raportând o creştere de 146% la 11 luni. Şi în acest an, evoluţia Im­pact a fost susţinută de achiziţiile făcute de Gheorghe Iaciu, principalul acţionar al dezvoltatorului, cu 49% din capital.

DETALII pe zf.ro

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: bursa , actiuni , investitii

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

idei de afaceri cu finanțare europeană 100%
Mulți români vor să pășească în lumea antreprenoriatului, dar cea mai mare piedică în crearea unui business este finanțarea. Pentru ...citeste tot
cum să pornești o fermă de legume fără chimicale, cu un buget mediu
Pentru o ferma de legume bio veti avea in primul rand nevoie de terenul agricol, care trebuie sa fie testat ...citeste tot
super-vaca românească, care dă 7.700 de litri de lapte pe an
Cea mai frumoasă Bălțată Românească a fost aleasă câștigătoarea la secțiunea ”Multiplicare”, un exemplar superb aparținând Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare

Ultima ora

De neratat: Smida Jazz Festival 2019, în inima Parcului Natural Apuseni
Grădina zoologică din Viena, de neratat
Freedom House România anunță lansarea site-ului de dreptul concurenței www.competitionrules.eu
Dezinsecție la Cluj
PROTESTE ÎN 10 AUGUST: Se cer condamnări pentru reprimarea violentă a mItingului DIASPOREI
Robbie Williams, show de excepție la la Cluj: publicul Untold, la înălțime
Număr record de pasageri în iulie pe Aeroportul Internaţional Cluj
UNTOLD, ziua trei: Don Diablo a vizitat înainte de show pădurea Hoia și i-a adus un omagiu Alexandrei
UNTOLD 2019 ziua a doua: Armin a deschis show-ul cu orchestra Operei din Cluj
UNTOLD 2019, prima zi: torturi oferite publicului și zeci de mii de oameni în dans sincron

Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook