Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Cod galben de ninsori, ploi și vânt în Cluj

Stiri din Cluj 30 Ianuarie 2015, 09:56
Spune-ti parerea

Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului, ninsori la munte în intervalul 30 ianuarie 2015, ora 17 - 31 ianuarie 2015, ora 10.

"În intervalul menţionat, precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile vestice şi nord-vestice, cantităţile de apă vor fi în jur de 15 l/mp şi izolat, în Carpaţii Occidentali, Carpaţii Meridionali şi în Subcarpaţii Getici peste 35...40 l/mp. Vor fi ploi, iar în zonele de munte, treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat consistent de zăpadă.

Precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare se vor semnala, în dimineaţa zilei de 31 ianuarie, local şi în nord-vestul şi centrul teritoriului. Vântul va prezenta intensificări în toată ţara, cu viteze mai mari în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei şi în Dobrogea, unde la rafală se vor depăşi 70 km/h. La munte, vântul va sufla tare, cu peste 90 de km/h, temporar viscolind zăpada", arata ANM.

În regiunile vestice, pe litoral, precum şi în zonele de munte vântul se va intensifica treptat din prima parte a zilei de vineri 30 ianuarie.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: cod galben , ploi , vant , ninsori , anm

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

usamv vinde carne de miel, mușcate, stoloni de căpșun
Mai multe produse de la fermele și stațiunile Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca vor intra în ...citeste tot
restricții eliminate: cluj-napoca va avea din nou magazine deschise până la ora 21.00 de luni până joi
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va decide eliminarea unor restricții la Cluj-Napoca, a anunțat prefectul Tasnádi István-Szilárd, după ce ...citeste tot
cluj-napoca, rată de infectare de peste 8 la mie
Rata incidentei cumulative a COVID-19 la 1000 locuitori în Cluj-Napoca la data de 7 aprilie pentru perioada 21 martie-3 aprilie ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu putem să nu ne întrebăm ce se ascunde dincolo de agenda oficială a vizitei. Pentru că pare total inadecvat ca premierul să vină tocmai ...

Claudiu Padurean

În al doilea rând, numirea unui prefect provenit din UDMR a stârnit valuri în PNL Cluj. Primarul Clujului, Emil Boc, și-a declarat supărarea în direct, ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Premierul Cîțu vine la Cluj în plină criză a coaliției de guvernare! Ce vrea de la Emil Boc?
USAMV vinde carne de miel, mușcate, stoloni de căpșun
RESTRICȚII ELIMINATE: Cluj-Napoca va avea din nou magazine deschise până la ora 21.00 de luni până joi
Grant capital de lucru – Alepanere SRL
IMAGINI TULBURĂTOARE de la ATI: Mulți pacienți ajung târziu la spital, deși aveau simptome sugestive
Premierul Cîțu anunță relaxarea restricțiilor de Paște
Normele metodologice ale Programelor IMM Invest, IMM Factor și IMM Leasing, aprobate de Guvern
Cluj-Napoca, rată de infectare de peste 8 la mie
Obișnuiești să zbori de pe Aeroportul Cluj? AFLĂ de la directorul David Ciceo care sunt noile destinații
EXTINDERE: Clujenii de la Eco Garden Construct au deschis un garden center la Sibiu

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit la Via Cluj TV în emisiunea lui Raul Chiș  despre ... citeste tot

Mii de mașini ar putea tranzita pădurea Hoia-Baciu după ce se va construi un nou cartier în zona Donath Park. citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook