"In numai trei zile petitia pentru placutele trilingve a Clujului a acumulat 1000 de semnaturi online. 1000 de semnaturi pentru normalitate. Strangerea semnaturilor se continua pana 5000 de semnaturi, dupa ce petitia va fi depusa la Primaria Municipiului Cluj-Napoca", scrie pe petitieonline.com inițatorul Fancsali Ernő.
Textul petiției este simplu:
"Sunt de acord ca numele Clujului să fie inscripţionat şi în limba maghiară si germană". Petiția a stârnit comentarii pro și contra:
"Se ignoră voit drepturile și librtățile populației de etnie maghiară! Nici eu ca româncă nu doresc denumirea de Cluj Napoca ci vechea denumire aceea de Cluj- Kolozsvár- Klausenburg. Obligațiile asumate la unire trebuiesc respectate cu orice preț dacă există pic de onoare!", scrie un semnatar.
"Voi chiar n-aveți altceva mai bun de făcut, nu?", se întreabă un clujean.
"Nu inteleg de ce nu poate fi Clujul trilingv, e un oras din Transilvania, avem aici toate natiile,sunt perfect de acord sa puna toate numele", scrie un altul.
"Din pacate cu lista asta este o singura problema, dar aia mare-mare: ca semnatarii sunt in proportie de 90% maghiari. Din treaba asta se pot deduce mai multe lucruri, cel mai important e ca pot sa se zbenguie ungurii cat vor, daca procentajul romanilor nu creste, tot degeaba", scrie un alt cititor.