Soția senatorului Alexandru Cordoș a fost ARESTATĂ

Publicat: 25 aprilie, 2015 09:08
Actualizat: 23 martie, 2022 05:26

Mihaiela Cordoş, soţia senatorului PSD Alexandru Cordoş, referent la Spitalul Judeţean Cluj, a fost arestată pentru 29 de zile în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Ea este acuzată de trafic de influenţă în formă continuată. 

Procurorii anticorupție din Cluj au reținut-o pe Mihaiela Cordoș la data de 23 aprilie, ora 21:10, sub acuzația de trafic de influență în formă continuată (26 acte materiale).

În dosar mai sunt urmăriți penal senatorul Alexandru Codoș pentru complicitate la trafic de influență în formă continuată (5 acte materiale), precum și fiica celor doi Alexandra Cordoș (complicitate la trafic de influență, în formă continuată – 3 acte materiale). 

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în ordonanțele procurorilor se arată că, în cauză, există date și indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt: 

„În intervalul noiembrie 2014 – prezent, suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a pretins de la mai multe persoane foloase materiale necuvenite cuprinse între 1.000 – 10.000 lei, pentru ca, prin influența pe care ea și soțul său, Cordoș Alexandru, o aveau asupra persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj, Inspectoratului Școlar Județean Cluj și a altor instituții publice, să obțină cumpărătorilor de influență posturi/locuri de muncă cum ar fi cele de: profesor suplinitor, infirmier, asistent medical, juristconsult etc.

În perioada ianuarie – aprilie 2015, în activitatea sa infracțională suspecta Cordoș Mihaiela Lucia a fost sprijinită și de fiica sa Cordoș Andreea Alexandra, care cunoștea faptul că mama sa primea foloase necuvenite pentru a-și trafica influența pe lângă diferite persoane din instituțiile mai sus amintite.

Concret, la data de 24 ianuarie 2015, la solicitarea mamei sale, suspecta Cordoș Andreea Alexandra s-a deplasat la locul de muncă al unei persoane și i-a remis acesteia subiectele pentru proba orală a unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent medical în cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj.

În alte două rânduri, suspecta Cordoș Andreea Alexandra a înapoiat unor persoane o parte din banii pe care mama sa îi primise pentru a-și trafica influența pe lângă membrii comisiilor de examinare din cadrul Spitalului Clinic Județean Cluj”, arata DNA in comunicat.

În cauză, se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane. În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informații. 

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
12 aprilie, 2024
UTCN, recunoaștere internațională a performanței în domeniul Ingineriei Mecanice
1 aprilie, 2024
Zboruri către 11 țări din Schengen de pe Aeroportul Cluj
1 aprilie, 2024
Aurelia Cristea, inițiatoarea legii antifumat, candiata PSD la Primăria Cluj-Napoca
1 aprilie, 2024
Ce e în realitate „smogul” văzut în Cluj
28 martie, 2024
Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Candidatul independent la funcția de primar al Clujului, Sabin Sărmaș, a venit la Punctul Critic ...

Sabin Sărmaș, candidat la Primăria Cluj, dezvăluiri din culisele puterii locale și planuri pentru oraș

Primarul comunei Baciu, Balázs János, a vorbit în emisiunea Punctul Critic despre marile provocări cu ...

Primarul comunei Baciu, Balázs János, candidează pentru un nou mandat. Ce planuri are

Călin Cozma, candidat la funcția de primar al Clujului din partea AUR, și-a prezentat în ...

Calin Cozma, candidat la funcția de primar al Clujului vrea transport gratuit cu CTP pentru toți clujenii

Deputatul PSD de Cluj, profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu a declarat în emisiunea Punctul Critic referindu-se la ...

Deputatul Achimaș Cadariu, despre Emil Boc: Are realizări dar uzura unei funcții își spune cuvântul

Cosmin Maier, viceprimarul comunei Baciu (PNL) candidează la funcția de primar. El a vorbit în ...

Ce proiecte are Cosmin Maier, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Baciu

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a obținut recent o performanță remarcabilă la nivel mondial în ...

UTCN, recunoaștere internațională a performanței în domeniul Ingineriei Mecanice

Fumatul este un viciu deprins de un număr mare de oameni, în jur de 22% ...

3 tactici pe care să le folosești atunci când fumatul este din nou tentant din cauza stresului

Daniel Metz este unul dintre puținii antreprenori care au renunțat la business pentru a urma ...

Daniel Metz, antreprenorul care a renunțat la afaceri pentru a preda studenților: „În 20 de ani, România este peste Austria”
Success message!
Warning message!
Error message!