Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

START la ÎNSCRIERI în programul RABLA - CE TREBUIE ȘTIUT

Stiri din Cluj 27 Aprilie 2015, 11:17
Spune-ti parerea

Persoanele fizice care vor să achiziţioneze o maşină nouă pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului Rabla la cei 104 dealeri autorizaţi din întreaga ţară, potrivit Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Programul RABLA pentru persoane fizice a inceputProgramului are o valoare totală de 200 milioane lei, fiind alocate 20.000 de tichete pentru persoane fizice şi 5.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice.

Din totalul bugetului alocat, 162,5 milioane lei sunt destinate pentru persoanele fizice, iar 37,5 milioane lei pentru persoanele juridice, inclusiv instituţii publice, operatori economici fără personalitate juridică, organizaţii profesionale care sunt organizate şi îşi desfăşoară activitatea în una dintre formele de exercitare a profesiei liberale.

Valoarea eco-bonusurilor acordate în cadrul Programului ”Rabla 2015” a fost majorată pentru autoturismele cu sistem de propulsie electric hibrid, care beneficiază de tehnologii avansate (de tipul plug-in).

Eco-bonusuri de 750 de lei, 1.500 de lei şi 2.500 de lei

Astfel, valoarea eco-bonusurilor este de 750 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou al cărui motor generează o cantitate de emisii de CO2 mai mică de 100 g/km, în regim de funcţionare mixt, potrivit menţiunilor înscrise în certificatul de conformitate al autovehiculului nou.

La achiziţionarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid (tehnologii hibrid convenţionale) se va acorda un ecobonus în valoare de 1.500 lei. Pentru cumpărarea unui autovehicul nou electric hibrid (tehnologii avansate de tip plug-in) se va acorda un eco-bonus în valoare de 2.500 lei.

În continuare, se menţine posibilitatea cumulării a maxim două eco-bonusuri. Valoarea primei de casare a fost menţinută la 6.500 lei.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: eco-bonusuri , rabla , masini

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

câți clujeni și-au pierdut de fapt locul de muncă din cauza covid 19
Peste 128 de mii de persoane au fost trimise în șoimaj tehnic la Cluj iar acum AJOFM se străduiește să aplice ...citeste tot
câți bani pot primi firmele care iau ucenici
Firmele pot primi bani de la stat dacă iau ucenici. Directorul AJOFM Cluj, Ana Maria Chiciudean, a oferit detalii pe ...citeste tot
aeroportul cluj: se reiau charterele turistice către grecia, egipt, tunisia, turcia și constanța
De astăzi, 1 iulie 2020, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se reiau zborurile charter turistice, spre 9 destinații ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Ronaldo și Messi, pe locurile 2 și 3 în topul celor mai bine plătiți sportivi ai decadei
Câți clujeni și-au pierdut de fapt locul de muncă din cauza COVID 19
Câți bani pot primi firmele care iau ucenici
Metroul și trenul metropolitan din Cluj, proiecte incluse spre finanțare în Planul Național de Investiții al Guvernului
Aeroportul Cluj: se reiau charterele turistice către Grecia, Egipt, Tunisia, Turcia și Constanța
Cel mai modern GARDEN CENTER din Transilvania: produse la superlativ, la pachet cu sfatul specialiștilor
STIAI CA: exista 5 meserii care nu vor disparea vreodata?
URMEAZĂ sau nu o CRIZĂ ca și cea din anii 1929-1933? Ce spune Dan Schwartz, Managing Partner RSM România
Consiliul Național al IMM-urilor cere guvernului termene clare de implementare a măsurilor pentru relansarea economică a României
SURPRIZA TIFF: Festivalul are loc între 31 iulie și 9 august, cu asigurarea distanței între cinefili

„Adevăratul motor al economiei românești îl constituie antreprenoriatul. Îi îndemn pe antreprenori să nu confunde pregătirea pentru cele mai rele ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook