In intervalul menţionat, vor fi perioade de timp în care vântul va avea intensificări în Crişana, Banat, Oltenia şi Muntenia, iar în seara zilei de vineri, 2 decembrie şi în prima jumătate a nopţii de vineri spre sâmbătă (2/3 decembrie), mai ales în Dobrogea şi în sudul şi centrul Moldovei. Rafalele vor depăşi 55...65 km/h şi pe arii restrânse 70...75 km/h. Local, în aceste regiuni se vor semnala precipitaţii mixte care vor favoriza formarea poleiului.
În nordul şi centrul ţării, dar mai ales în zonele de munte va continua să ningă însemnat cantitativ, iar vântul va avea intensificări susţinute, viscolind şi troienind zăpada.
Îndeosebi în zona înaltă a Carpaţii Meridionali, vântul va sufla tare, cu peste 90...100 km/h, viscolind puternic şi troienind zăpada, iar vizibilitatea se va reduce sub 50 m.
Un cod portocaliu a fost emis pentru 2 decembrie în zona montană din județul Cluj (între orele 9-14). Se vor semnala: la peste 1700 m altitudine, intensificari ale vântului care la rafală vor depasi 90 km/h, viscolind ninsoarea si determinand reducerea vizibilităţii sub 50 m.
Meteorologii cred că sâmbătă vremea va fi mai bună, cu maxime de 1 grad, nori și soare.