Percheziţiile procurorilor DIICOT Cluj au oprit un grup infracţional organizat, specializat în operaţiuni cu produse, ştiind că acestea sunt susceptibile de a produce efecte psihoactive.
Potrivit procurorilor, există suspiciunea că în perioada 2016-2017, pe raza oraşului Cluj-Napoca a acţionat o reţea de distribuire şi plasare pe piaţa de consumatori a unor substanţe cunoscute sub denumirea de „substanţe etnobotanice”.
Grupul făcea bani din procurarea, distribuirea, plasarea pe piaţă, ambalarea, transportarea, manipularea şi stocarea - depozitarea de substanţe susceptibile să producă efecte psihoactive.
„Cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză a fost găsită şi ridicată cantitatea de circa 3 kilograme de substanţe psihoactive, 50 de plicuri cu substanţe psihoactive, 3 cântare şi instrumente de consum, precum şi sumele în cuantum de 20.210 lei, 2.305 euro şi 20 de lire sterline“, se arată într-un comunicat DIICOT.
La sediul DIICOT Cluj au fost duse la audieri 16 persoane. La acţiune au participat şi reprezentanţi de la Direcţia Operaţiuni Speciale, criminalişti din IPJ Cluj şi jandarmi din cadrul Grupării Mobile Cluj.