Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Profesorul Ryan LaBrie, în vizită la Școala Informală de IT: Cum arată universul BIG DATA în era AI, și profeția care l-a pus pe gânduri

Interviu 15 Aprilie, 15:33
Spune-ti parerea

Profesorul american Ryan LaBrie a vizitat în această primăvară ”Școala Informală de IT” din Cluj-Napoca. Cu această ocazie, am avut plăcerea unui dialog. Vasta sa experiență în sectorul Big Data și expertiza din cadrul Microsoft l-au purtat prin toată lumea, astfel că ne-am îngăduit un dialog mai puțin convențional, din punct de vedere tehnic.

O imagine rapidă asupra cadrului în care am purtat discuția la masa de prânz: servirea mesei a început cu o rugăciune spusă chiar de către oaspetele Școlii, după care am avut în față un interlocutor extrem de tonic, care și-a însoțit râsul bonom, chiar molipsitor, cu o propoziție repetată și întărită de câteva ori pe parcursul discuției noastre: ”Aleg să rămân optimist”, referindu-se la mersul lumii și impactul tehnologiei asupra viitorului umanității.

E prima mea călătorie în România, cum am trecut granița am simțit imediat că oamenii sunt foarte prietenoși aici, călduroși chiar. Am fost primit extrem de generos”, ne-a mărturisit profesorul, încă de la începutul întâlnirii noastre.

Profesorul LaBrie, in vizita la Scoala Informala de IT, din Cluj

BuzzNews: Domnule profesor LaBrie, ne bucurăm să avem printre noi. Pentru început, vă rugăm să ne spuneți câteva cuvinte despre dvs. și proiectele în care sunteți implicat. Către CV-ul detaliat vom pune pentru cititorii noștri un link. 

Ryan LaBrie: Ani la rând am lucrat la Microsoft, în principal în zona de baze de date, iar începând cu perioada de doctorat m-am specializat în Data Management, mai exact în Knowledge Management (Managementul Cunoașterii).

Knowledge Management (KM) este o zonă ceva mai dificilă, în sensul că obiectele cunoașterii sunt mai complexe. Spre exemplu, ne putem gândi la un simplu document word, sau excel, sau chiar la un material video, ori un podcast. În toate aceste ”obiecte” există cunoaștere, informație. De asta asculți un podcast, pentru un plus de cunoaștere. Cum gestionăm informația asta, cum o stocăm, cum o căutăm, cu o recuperăm? Inițial, acesta a fost domeniul meu de interes și cercetare, până în urmă cu circa 12 ani.

Iar acum, sunt tot mai mult focusat pe Data Analytics (DA), unde încercăm să ne folosim de date, de Big Data și de IoT (Internet of Things) pentru decizii predictive. Până de curând, în majoritatea cazurilor ne uitam retrospectiv la date și făceam constatări: asta s-a petrecut, suntem aici, am înregistrat atâtea vânzări, aceștia sunt clienții fideli, acestea sunt produsele care merg cel mai bine, etc. Ne uitam, prin urmare, înapoi, cronologic, cu tool-uri performante, inteligente și organizam toată informația asta. Dar ideea predictivității este, practic, noua abordare în care prelucrăm datele din trecut pentru a le putea proiecta în viitor, în încercarea de a face decizii. În această zonă activez eu momentan, cu precădere. Pe scurt, cum putem face previziuni cu datele de care dispunem până în prezent. 

BuzzNews: Vă descrieți pe un cont de socializare în acești termeni: creștin, soț, tată, professor. Așadar, cum simțiți că se descurcă creștinii în fața schimbărilor alerte, la nivelul mentalității? Sunt deschiși, primesc bine schimbarea, sau dimpotrivă?

Ryan LaBrie: Da, descrierea e corectă, în această ordine. Am preluat succesiunea de la un sportiv preferat de golf. Înainte de toate, sunt creștin prin atitudinea optimistă în fața provocărilor vieții, pe urmă familist și profesionist. 

În ce privește masa creștinilor în general, cred că se descurcă la fel de bine ca toate celelalte religii majore din lume. Toți trebuie să îmbrățișeze schimbările, să se adapteze din mers. 

Ce apreciez eu la Creștinism e conștiința că faci parte dintr-un plan suprem, așadar nu trebuie să te consume prea mult lucrurile trecătoare de aici, schimbările successive, mai mult sau mai puțin alerte. Trebuie să ne bucurăm de ce avem acum.

BN: Apropo de Creștinism, vreau să vă semnalez o paralelă bizară. Revoluția IT pare să fi fost profețită de vreo 2.000 de ani: ”Ceea ce este DA, să vă fie DA, iar ceea ce este NU, să vă fie NU. Tot restul (ce e în plus, n.n), e de la cel rău”, Evanghelia după Matei, 5:37. Este exact principiul (binaritatea), pe care funcționează tehnologia noastră și se pare că nici marea civilizație a viitorului nu se va putea lipsi de el, cât timp tot ce realizăm are la bază conceptul binar (0/1, Adevărat/Fals, DA/NU). Mai mult, a apărut și branșa care se ocupă de acel ”rest în plus”, mă refer la testeri, în sarcina cărora cade căutarea bug-urilor, pentru un cod cât mai curat. Cum vedeți paralela aceasta?

Foarte corectă observația. Analiza predictivă se reduce în mare la acești DA sau NU. Ești constrâns practic să iei o decizie, să faci sau nu ceva, bazat pe datele analizei. Ești permanent între DA sau NU, între Adevărat sau Fals. Practic, nu mai poți progresa dacă nu te supui acestui imperativ categoric. E foarte interesantă observația dvs., apreciez mult gândul acesta și cu siguranță am să mai meditez la el. Vă mulțumesc.

BN: Referitor la observația anterioară, anume că majoritatea credincioșilor principalelor religii nu au o problemă cu schimbările galopante de azi, cum vedeți religia în era tehnologiei și a Inteligenței Artificiale (AI)?

Ryan LaBrie: Mă gândesc mult la asta. Privesc în aria mea de activitate – Big Data – la câteva aspecte etice, și unele mi se par minunate, cum ar fi mașinile, care învață, spre exemplu, să detecteze cancerul mai repede și mai sigur decât doctorii. Avem parte aici de un avans minunat.

Dar apoi, de cealaltă parte, văd aspecte mai puțin plăcute, sumbre, cum e dependența creată de social-media. Sigur, de-a lungul istoriei oamenii au cunoscut multe și diferite forme de dependență, dar acum am adăugat una nouă. Ceea ce nu e un succes, ci un regres în plus în natura umană. 

Mă uit la copiii mei, pe care-i consider destul de echilibrați. Totuși, timpul acela, pe care-l petrec pe rețelele sociale, mi se pare de cele mai multe ori irosit. Mă încearcă de multe ori regretul că nu-și folosesc acel timp în moduri mai productive pentru ei, care să-i dezvolte într-o direcție sau alta. E o risipă a ființei lor, a propriilor lor calități. Un timp cu care nu se vor mai întâlni.

Și-mi văd și studenții, ore în șir captivi, zilnic, pe internet. Îi văd cum eșuează, pentru că nu s-au putut desprinde de social-media, nici măcar pentru a-și preda temele la timp, nu mai vorbim de pregătirea pentru examene. Te face să te gândești la părinții lor, care au cheltuit sume considerabile ca ei să poată studia la universitate.

Deci tabloul acesta mă întristează profund, dar e parte din natura umană, că există sau nu tehnologia. Mă refer la dependență în general. N-avem de ales, trebuie să acceptăm și părțile rele, nu doar cele bune, o dată cu progresul. Fiecare individ trebuie să discearnă ce este folositor pentru el.

Până la urmă, trebuie să ne decidem: ne este mai bine cu tehnologia, sau nu? În calea acestei evoluții nu se vor putea pune statele, decât legiferând. O văd ca pe ultimă opțiune, acolo unde chiar nu se poate altfel. Cel mai rapid exemplu e interzicerea vorbirii la telefon în timp ce conduci, pentru a preveni accidentele și, practic, a-i feri pe oameni de ei înșiși, de neglijența lor. 

BN: Până unde credeți că vom ajunge cu Inteligența Artificială. Cum priviți scenariul progeniturilor dintre AI și oameni.

Ryan LaBrie: Nu prea avem de ales, indiferent ce credem noi, sau cât de îngrijorați suntem. E mersul lumii. Chiar dacă nu îmbrățișăm entuziasmați această ipoteză, nu te poți împotrivi. Lucrurile sunt în permanentă schimbare, de la începutul lumii, iar certitudini nu putem avea decât cu privire la facturi și moarte, cum spune un proverb american. 

Dar nu mă tem, sau cel puțin aleg să nu mă tem. Nu putem să ne lăsăm conduși de frică. Altfel, înghețăm în proiect și oprim orice progres, deci implicit orice posibilitate de avansare în cunoaștere.

Dar la nivel moral, credeți că vom asista la o abrutizare a factorului uman în acest mariaj al progresului?

Ryan LaBrie: Nu am un răspuns, dar știu că tehnologia ne poate ajuta să obținem rezultate mai repede, nu mai încet. Nu știu dacă va ajuta acelora dintre noi care sunt credincioși, poate prin comunicare mai rapidă. 

E clar că în toate domeniile vom cunoaște schimbări majore, revoluționare. Cum se vor raporta oamenii la acest plus de confort și siguranță în viața lor, nu putem ști. În general sunt optimist. E o alegere pe care o fac, ca parte din viziunea mea asupra vieții. Schimbarea se va întâmplă orice am face. Cu bine și cu rele. 

BN: Să mai atingem o marotă a vremurilor pe care le trăim: Încălzirea Globală. Vă temeți de acest fenomen, sau păstrați o viziune optimistă, privind dinspre tehnologie?   

Ryan LaBrie: Nefiind din domeniu, nu mă pot pronunța prea net. Nu sunt sceptic asupra fenomenului, dar nici convins pe deplin de scenariul apocaliptic. Evident, asistăm la schimbări climatice, nu se poate nega asta. Pe de altă parte, omenirea a mai trecut prin astfel de cicluri. Clima a cunoscut cicluri de schimbări bulversante dintotdeauna, de-a lungul secolelor. Dar, indiferent de care parte e adevărul, cred că tehnologia va fi extrem de folositoare în măsurători cât mai riguroase. Acesta e aspectul cel mai frumos al tehnologiei: ne ajută să înțelegem lucrurile mai bine, să alungăm ceața necunoașterii.

BN: Revenind la domeniul dvs. Cum va afecta AI manipularea Big Data via IoT?

Ryan LaBrie: Cu cât vom construi algoritmi mai avansați cu AI (care e practic în domeniul Learning Machine), cu atât capacitățile noastre predictive (în manipularea Big Data) vor fi mai bune. Tehnologia nu se oprește o dată ce credem că avem o soluție bună. O alta mai bună va veni cu siguranță.

Și cu cât vom deveni mai performanți în predicții, cu atât va fi mai bine. Regula de aur este să păstrăm în permanență o mentalitate deschisă asupra schimbărilor constante, pentru a ne putea adapta în permanență, cât mai rapid.

BN: Vorbiți-ne puțin și despre universul data mining în corelație cu Big Data și IoT. Cum gestionăm acest tsunami de date?

Ryan LaBrie: Este foarte interesant. Ne trebuie o infrastructură piramidală pentru a putea procesa materialul. La nivelul cel mai de jos al piramidei, din perspectiva tehnologiei, avem nevoie de un sistem tranzacțional, în sensul unei baze de date relaționale, pentru a putea face operații comerciale, spre exemplu, unde trebuie să monitorizăm ce produse vindem, la ce preț, taxele implicate, etc. 

Pe măsură ce urcăm în această piramidă a tehnologiei, ajungem la Data WareHouses (colecție de date integrate din mai multe surse disparate). Aici folosim mult mai multe date, aflându-ne în zona de Business Intelligence. Apoi, când ajungem la vârful sistemelor de informații strategice, datele devin și mai mari. Folosim date externe și ne situăm în zona Big Data. 

Ei bine, când IoT se va impune și vom avea senzori peste tot, vom asista la o nouă paradigmă. Atunci când vinzi ceva, trebuie să ții cont de detaliile fiecărei tranzacții. În universul Big Data vom ”arunca” date peste tot (vezi Waze în trafic), vom avea senzori peste tot, care vor crește exponențial cantitatea de date, așa încât, dacă se va întâmpla ca din când în când să pierzi o parte din date, nu va fi realmente o problemă majoră. Pomeneam de Waze. O singură mașină care nu mai emite nu face vreo diferență, când sunt alte câteva sute care raportează o problemă în traficul unui oraș.

Așadar, modul în care operăm cu datele diferă. De la sistemul tranzacțional, unde fiecare eroare ne poate costa scump, la Big Data, unde datorită fluxului mare date, pierderea câtorva senzori nu va fi o problemă. 

Este clar vorba de schimbare de mentalitate și viziune, pe lângă cea tehnologică. Avem schimbări tehnologice, schimbări de manipulare a datelor. Dacă încercăm să păstrăm aceeași mentalitate de la o paradigmă la alta, vom eșua. 

Un alt exemplu rapid. Presupunând că sunt o companie ce vinde, să zicem, echipament sportive. Trebuie să monitorizez ce anume am vândut mai mult, adică să-mi urmăresc propriile date. Spre deosebire, în universul Big Data (Waze, Google Map, etc.) voi folosi datele altora. Nu se pune problema să produc eu toate acele date, nici măcar să le dețin personal.

BN: Cum vedeți evoluția țărilor mai sărace, deci mai puțin tehnologizate. Vor putea ține pasul cu restul lumii, sau vom asista la o scindare mai adâncă în populația globului? 

Ryan LaBrie: Primul meu studiu publicat a fost pe o companie de telecomunicații din Filipine. A fost fascinant să văd revoluția tehnologică de acolo. Filipine a avut ani și ani la rând cea mai mică rată de implementare a stațiilor telefonice din întreaga lume, din două motive: sărăcia și geografia unică, fiind un stat format din foarte multe insule. Era extrem de greu în aceste condiții să asiguri o infrastructură de telefonie clasică, prin cablu. Ei bine, din clipa în care guvernanții au înțeles necesitate stringentă a telecomunicațiilor și au liberalizat industria, ușurând accesul companiilor private pe piață, s-a produs peste noapte revoluția sectorului, prin telefonia mobilă.

În foarte scurt timp, Filipine a devenit numărul 1 mondial la schimbul de sms-uri. A fost un salt fenomenal: de la niciun telefon, ca regulă generală în populație, la telefoane mobile peste tot. Nu ar fi putut ajunge aici dacă se punea de a trece prin lungul proces al reinventării roții, prin toate stadiile implementate de către alții. Este un alt aspect excepțional în ce privește tehnologia: națiunile mai sărace pot face astfel de salturi peste noapte, trecând direct la tehnologii noi, ce produc o serie de beneficii în societate.

Deci așa vor putea ține pasul cu restul lumii: prin deschiderea (liberalizarea piețelor) către cei mai avansați, pentru a implementa progresul. Un alt avantaj este că nu vor trebui să investească în cunoaștere, universități, hub-uri de inovare, companii, etc. Trebuie doar să adopte know-how-ul și infrastructura creată. Deci rămân optimist asupra națiunilor mai sărace. Avansul tehnologic poate arde etape serioase pentru ele.

BN: In aceeași notă a avansului tehnologic, ce provocări ne așteaptă pe un termen mediu?

Ryan LaBrie: Americanii au o zicală: ”We don’t know what we don’t know yet” (Nu putem intui ce nu cunoaștem). Niciodată nu suntem suficient de conștienți de lacunele noastre, pe care le avem mereu în câmpul cunoașterii. E o mirare pe care am avut-o constat din anii 90 încoace.

Atât timp cât ești deschis la schimbare și pregătită pentru a te adapta la ea, progresul e în general benefic. Desigur, riscurile sunt prezente peste tot, în orice domeniu care aduce schimbări, dar eu unul mă mențin optimist.

BN: Ce ați povesti unui străin despre Cluj?

Ryan LaBrie: Încă nu am avut timp să cunosc orașul, așa cum mi-ar fi plăcut, dar din puținul pe care-l știu, Clujul trebuie să devină cunoscut în lume. Din ce mi s-a spus, autoritățile locale au înțeles că trebuie să se implice cât mai activ în susținerea sectorului IT, ceea ce este un lucru extrem de lăudabil și trebuie încurajat pe mai departe parteneriatul public-privat. Oamenii buni trebuie păstrați aici, capitalizați și să exportați tot mai mult produse IT către lume. 

Am primit bucuros invitația Școlii Informale de IT pentru că susțin cu tărie astfel de proiecte educaționale, cu echipe bine sudate în spate, profesioniști cu experiențe vaste și diverse într-un domeniu atât de provocator, cum e IT-ul. 

Sfatul meu pentru Cluj e să continue în această direcție pe IT, pentru că roadele, după cum deja puteți observa, nu întârzie să apară: investiții în infastructură, în proiecte educaționale, hub-uri, parteneriate public-private, etc. Sunteți pe drumul cel bun, și e o încântare să descopăr pasiunea de aici pentru un domeniu de care eu însumi sunt atât de îndrăgostit.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: it , ryan labrie , data base , big data , iot , scoala informala de it

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

claudia lonean explică succesul școlii informale de it și ce trebuie să știi pentru a reuși în reconversia profesională
Claudia Lonean este membră a echipei clujene care a pus pe picioare proiectul ”Școala Informală de IT”. Însă din interviul ...citeste tot
interviu răzvan voica, co-fondator al școlii informale de it: ”dacă aduci oamenii potriviți la un loc, succesul e doar o chestiune de timp”
Clujul a făcut un pas de pionierat în zona pregătirii practice în IT, ca alternativă la forma instituționalizată – anacronică ...citeste tot
cetățeni străini din tunisia, maroc, siria, cu ședere ilegală la cluj
Nouă cetățenii străini au fost depistați cu ședere ilegală la Cluj. Aceștia provin din Tunisia, Siria, Palestina, Maroc și Mauritius. ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

1. Văd mulţi indignaţi că s-a optat pentru Timişoara, din cauza ţiganilor de pe Bega. Dar faptul că aceştia sunt mai prezenţi în societate, NU ...

Stiri pe scurt

Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare
Riscuri pentru proprietarii de imobile din Cluj care au efectuat reparatii
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot
Doua noi puscarii in Romania
Hypermarketuri amendate de primarie
Peste 3 600 de posturi deblocate la Ministerul Afacerilor Interne
ANAF nu va putea refuza arbitrar dreptul de deducere a TVA
Guvernul ia masuri pentru a impiedica multinationalele sa externalizeze profiturile
Premierul apeleaza la expertiza BEI pentru simplificarea procedurilor de achiziții publice
Guvernul a aprobat înființarea agențiilor de mediere între cererea și oferta de muncă zilieră

Ultima ora

WIZZ AIR acorda reduceri de 20 la suta la toate zborurile rezervate vineri, 24 noiembrie 2017
Banca Transilvania a semnat acordul de preluare a Bancpost
Primaria Cluj introduce o noua interdictie de circulatie
Caravana “Alege oaia!” la Cluj: Participantii vor gusta gratis tocăniță de oaie la ceaun, pastramă, virşli sau brânzeturi
Ghidul CSM - simulacru de consultare publică, sustin ActiveWatch și APADOR-CH
Pensionari clujeni initiati in tainele Facebook si Skype pentru a comunica LIVE cu copiii din strainatate
Am proiect câștigător pe Start-Up Nation, cum procedez?
Cercetașii clujeni organizează un concert susținut de artiști stradali
Cercetașii clujeni organizează un concert susținut de artiști stradali
Teremenul de valabilitate a pasaportului va creste de la 5 la 10 ani - VEZI si teremenele pentru copii

Cat de aproape suntem de o noua criza si ce strategii de supravieturire putem adopta la nivel de stat, companie ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air anunţă astăzi începerea operaţiunilor sale de pe aeroportul internaţional din Atena. Din România, Wizz Air va oferi, începând cu ... citeste tot

De Luminatie, la Cluj va avea loc in concert de opera in Parcul Central.  citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook