Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Balcicul dintr-un gând de toamnă

Opinii 31 Octombrie 2017, 10:56 de Cornel Jurju
Spune-ti parerea

De câteva zile toamna îmi pare mai toamnă decât oricând. Din cerul pufos şi cenuşiu, ploaia se revarsă fără răgaz. Atât de fascinant schimbate la faţă, ultimele frunze mai înfruntă resemnate neiertătoarea chemare a ploii, a toamnei…

Cornel JurjuNorii, ploaia, toamna, mă încuie-n casă şi-n mine însumi. Bâjbâi după o urmă de scăpare, iar cu un strop de noroc o şi găsesc. Rătăcit prin labirintul gândurilor mă străfulgeră o “clipă” de lumină din vara care tocmai s-a mistuit. Ea mă “teleportează” către îndepărtatul Balcic, acolo unde, pentru nici o zi, m-am aflat împreună cu un bun prieten. Câteva ore inundate de soare, înfiorate de orizontul nesfârşit al mării, mai ales răscolite de întâlnirea cu “holograma” Reginei Maria.

În Balcicul Reginei, lumea de astăzi, atât de strivită de patima grandorii materialiste, nu poate vedea altceva decât ba o “vilă”, ba un “castel”, ba chiar un “palat”. Mai simplu, mai autentic, mai sentimental, Regina îl numea “Cuibul Liniştit”. Fiind acolo printre căsuţele şi terasele fostei proprietăţi regale, n-am trăit deloc senzaţia că m-aş afla lângă zidurile impunătoare, copleşitoare ale unui castel. Prin dimensiunile lor aproape miniaturale, chiar prin impresia de austeritate pe care o emană, ctitoriile Reginei Maria sunt foarte departe de trăsăturile pe care imaginarul comun este dispus să le atribuie unui palat.

Si totuşi, din amintirile/impresiile unei zile de august, bântuite de angoasele toamnei, Balcicul mi se recompune. Se transfigurează într-un castel, parcă ireal, unul al sufletului Reginei Maria. Însuşi visul Balcicul s-a născut sub impulsul magic al unei nostalgii. În jurnalul său, Regina mărturiseşte că la Balcic a descoperit un loc pe care îl căutase îndelung. De acolo, dorea, poate, să încerce o reîntoarcere fantastică spre cei câţiva ani paradisiaci ai copilăriei pe care, alături de familie, îi petrecuse în Malta, o insulă a propriei vieţi inundată de soare şi fericire. La nouă decenii de la pasionala ctitorie, edificiul, înstrăinat în Bulgaria de vitregiile istoriei, încă mai imortalizează cu acuitate sensibilitatea maternă a Reginei Maria. Minunatele terase ale Balcicului, o parte a insolitelor clădiri, s-au dorit a fi o transpunere a sentimentelor mamei pentru copiii săi: Ileana, Nicolae sau Mircea (copilul pierdut de Regină imediat după intrarea României în Primul Război Mondial). De reţinut că domeniul de la Balcic, cu toate dezamăgirile şi durerile pe care i le pricinuise, îi era transmis, sub formă de moştenire testamentară, primului său copil, Carol. Să fi fost acesta un ultim strigăt al mamei disperate înspre “fiul risipitor” prin care acesta era chemat la căinţă şi îndreptare? Cu deosebire, Balcicul exprimă o parte însemnată a viziunii despre frumos a Reginei Maria. “Piesa” centrală este marea, care a exercitat o perpetuă fascinaţie asupra sufletului Reginei, fapt normal pentru această aleasă Fiică a Coroanei Britanice. Florile (trandafiri, crini, lalele etc) erau preamărite în splendidele grădini ale domeniului. Arhitectura caută frumosul, elocvenţa în simplitate şi decenţă. Extraordinara deschidere culturală a Reginei Maria este ilustrată prin valorificarea estetică a celor mai diverse simboluri arhitecturale: minaretul care “ornamentează” construcţia principală (casa Reginei) sau Stella Maris, bisericuţa domeniului, clădită în stil creştin-ortodox.

Micul “regat” al Reginei Maria de la Balcic nu este trufaş, nu este dominator. Plecat pe învolburatul “ocean” al timpului din seducătorul suflet al Reginei, Balcicul te cucereşte prin feminitate, rafinament estetic, sensibilitate, emoţie, pasiune pentru frumos. Neîndoielnic, odată atins de farmecul lui, “castelul sufletului” te obligă să-l povesteşti, să-l visezi, să-ţi doreşti să-l revezi, chiar şi într-un gând de toamnă aproape târzie. Un gând, o reverie eliberatoare de sub tortura toamnei, a ploii, a frunzelor moarte şi putrede din lumea noastră atât de progresistă, obraznică, apăsătoare...

AUTOR: Cornel Jurju, istoric

Acest editorial a fost scris pentru Trustul Clujean de Presă, care include site-urile BuzzNews.ro, Welcome2Cluj.com, ClujToday.ro, TransylvaniaToday.ro, UNESCOinRomania.ro, SportinCluj.ro şi ClujInsider.ro.

 

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: cornel jurju , regina maria , balcic

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

lipsa de reactie, seva pentru florile raului din psd
Auto-vătămarea prin lipsă de reacție a fost inventată de români. E convingerea care decurge logic din modul in care ne ...citeste tot
bilanțul unui an de doliu, în românia
Am “investit” încă un an din viață într-o țară care pare să-și fi pierdut total capacitatea de retenție a cetățenilor ...citeste tot
parabola lui cristi danilet: cum scapa de puscarie liviu, violatorul de minori gratie noilor legi ale justitiei
Judecatorul clujean Cristi Danilet a postat pe Facebook o parabola pentru a sublinia cum mutilarea legilor justitiei i-ar putea favoriza ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare
Riscuri pentru proprietarii de imobile din Cluj care au efectuat reparatii
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot
Doua noi puscarii in Romania
Hypermarketuri amendate de primarie

Ultima ora

Cel mai vizitat muzeu din Cluj
Veste fabuloasă pentru cei care lucrează în construcții
Cenușăreasa revine duminică pe scena Teatrului „Puck”
Unde verifici dacă PFA-ul tău riscă radierea și cum eviți acest lucru
Donald Tusk, mesaj impresionant în limba română la București: Apărați democrația!
Interimari la Transporturi și Dezvoltare Regionala propusi de guvern
VIDEO: Mocanita de pe Valea Vaserului, una dintre experientele unice oferite turistilor care viziteaza Romania
Programul de Revelion din centrul Clujului
Program de lucru cu publicul la Primaria Cluj
PwC România critică dur "taxa pe lăcomie" și celelalte modificările fiscale

Mihai Talpoș este un antreprenor cu un profil eminamente pluri-disciplinar, atât ca background educațional (absolvent de studii economice, psihologice și ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook