Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

O nouă filială a Bibliotecii Județene „Octavian Goga” Cluj și-a deschis porțile

Stiri din Cluj 17 Septembrie, 18:55
Spune-ti parerea

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj a inaugurat o nouă filială situată în cartierul clujean Grigorescu, pe strada Donath nr. 138.

 

               La evenimentul de deschidere, în cadrul căruia forul administrativ județean a fost reprezentat de vicepreședintele Vákár István, au fost prezenți și actorii Teatrului de Păpuși „Puck” care au susținut în fața elevilor din cadrul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu” bine cunoscutul spectacol „Scufița Roșie”.

„Este o inițiativă extrem de benefică prin care Biblioteca reușește să ajungă și mai aproape de toți cei care doresc să își aprofundeze cunoștințele sau, de ce nu, să pătrundă în lumea științifico-fantastică. Spațiul cald și primitor îi invită la lectură atât pe micii cititori, cât și pe părinții acestora, care se vor putea bucura de bogata colecția a filialei din Grigorescu”, a declarat vicepreședintele Vákár István.

Programul de funcționare al acestui nou spaţiu dedicat lecturii, informării și recreerii va fi în zilele de luni, miercuri și joi, în intervalul orar 12.00-20.00, iar marți și vineri de la ora 8.00 la ora 16.00.

Fondul de documente al filialei este format din cca 7.000 de exemplare de carte și materiale audiovizuale organizate în acces liber. Filiala oferă servicii moderne de bibliotecă precum eliberarea permisului de intrare la bibliotecă, împrumut de documente la domiciliu, consultarea acestora pe loc, prelungirea termenului de împrumut, rezervarea și reținerea de titluri, oferirea de informaţii, acces gratuit la internet şi facilităţi de lucru pe calculator, dar și  activități de loisir pentru toate vârstele. 

De asemenea, copiii vor beneficia de o sală dedicată lor, unde îi așteaptă o colecție de cărți, DVD-uri, jocuri și jucării, iar adolescenții și adulții vor avea la dispoziție o colecție de documente din toate domeniile cunoașterii.

Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj are drept principală misiune facilitarea accesului gratuit şi nediscriminatoriu la informare şi lectură, atât în spaţiile proprii, cât şi/sau prin serviciul de împrumut la domiciliu. Prin complexitatea ofertei culturale pe care o pune la dispoziţia publicului atât în sediul central din cartierul Mărăști, cât și în filialele sale din centru și cartierele clujene Mănăștur, Zorilor și Grigorescu, Biblioteca Județeană Cluj contribuie activ la îmbunătăţirea calităţii vieţii membrilor comunităţii.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri:

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

concerte, dans, magie, acrobații și teatru la jazz in the street, duminică, la cluj
Zeci de artiști români și internaționali animă Clujul duminică la cea mai mare ediție Jazz in the Street din această ...citeste tot
centrul de voluntariat cluj-napoca sărbatorește ziua învățării nonformale prin pentatlonul educației nonformale
Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca (CVCN) sărbatorește Ziua Învățării Nonformale 2018 prin „Pentatlonul Educației Nonformale”, care va avea loc, sâmbătă, 13 ...citeste tot
gala premiilor appc 2018 - recunoaștere pentru cele mai bune materiale ale jurnaliștilor clujeni
Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) va organiza, sub Patronajul Ambasadei Republicii Federale Germania în România, „Gala Premiilor APPC 2018”, ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare
Riscuri pentru proprietarii de imobile din Cluj care au efectuat reparatii
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot
Doua noi puscarii in Romania
Hypermarketuri amendate de primarie
Peste 3 600 de posturi deblocate la Ministerul Afacerilor Interne
ANAF nu va putea refuza arbitrar dreptul de deducere a TVA

Ultima ora

Cluj-Napoca, finanțare europeană pentru proiecte inovatoare
CONCERTE, dans, magie, acrobații și teatru la Jazz in the Street, duminică, la Cluj
Centrul de Voluntariat Cluj-Napoca sărbatorește Ziua Învățării Nonformale prin Pentatlonul Educației Nonformale
Gala Premiilor APPC 2018 - recunoaștere pentru cele mai bune materiale ale jurnaliștilor clujeni
Programele guvernamentale ”Investește în tine” și ”Sprijin pentru industria cinematografică” au ajuns în etapa de aplicare
Romania ar putea fi al doilea Stat Membru, dupa Republica Ceha, care sa aplice mecanismul de taxare inversa generalizata
Satul vine la Cluj cu produse proaspete
Negocierile de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană trebuie să înceapă cât mai curând
ALIANȚĂ STRATEGICĂ între primarii de Cluj, Oradea, Arad și Timișoara
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”

Solista de jazz Elena Mîndru, stabilită în Finlanda, revine în România cu cel mai important turneu al carierei sale. Împreună ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

La Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj a avut loc lansarea zborului direct, tip charter, Cluj-Antalya, zbor operat de către compania aeriană ... citeste tot

Romania ar trebui sa aiba o populatie activa de peste 14 milioane de persoane, dar exista abia 6.303.522 de contracte ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook