• Acasă
  • /
  • Comunitate
  • /
  • EVENIMENT la Cluj: Concert CARITABIL pentru bolnavii de CANCER

EVENIMENT la Cluj: Concert CARITABIL pentru bolnavii de CANCER

Publicat: 24 noiembrie, 2019 22:10

Actualizat: 23 martie, 2022 05:04

Dacă stăm să ne gândim, câți dintre noi avem sau am avut pe cineva apropiat diagnosticat cu necruțătorul cancer? Fundația “SUS INIMA”, organizație de caritate din Sibiu, dorește să ajute pacienții oncologici și pe familiilor lor, de la aflarea diagnosticului, pe parcursul tratamentului și ulterior.

În acest sens, Fundația sibiană “SUS INIMA” invită clujenii, în data de 18 decembrie 2019, la un spectacol de caritate oferit de doi tineri artiști, soprana Anca Boieru și pianistul Levi Kozma, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, de la ora 18.00.

Fondurile strânse în urma spectacolului caritabil (organizat în Mediaș, Cluj-Napoca, Râmnicu Vâlcea și Sibiu) vor ajuta persoanele afectate de cancer și familiilor lor, prin punerea la dispoziția pacienților și aparținătorilor un apartament în care pot locui pe perioada tratamentului.

Această inițiativă este de un real ajutor, pentru că mulți pacienți întrerup acest tratament, din cauza condițiilor materiale precare sau a distanței de parcurs de la domiciliu până la Centrul de Radioterapie. Mulți nu au posibilitatea de a plăti cazarea sau transportul zilnic. Tratamentul radioterapeutic se desfășoară 5 zile consecutiv pe săptămână, între 5 și 7 săptămâni.

Inițiativa “SUS INIMA” este un proiect care se bazează 100% pe donații.

Până în prezent asociația “SUS INIMA” a reușit să adune, prin numeroase campanii de strângere de fonduri, peste 1000 de donații. Acest efort s-a concretizat printr-o finanțare de 99.319 lei, care a permis inaugurarea, în luna septembrie 2019, a Centrului de Suport Oncologic,  “CASA SUS INIMA”, la Sibiu. Acest centru este, de fapt, o casă închiriată, dotata cu paturi, băi, bucătărie echipată și  sufragerie comună. Pentru acest proiect au fost investiți până acum 52.000 lei. Personalul centrului număra astazi 2 navigatori oncologici, psiholog, nutriționist și alți colaboratori care deservesc activitatea.

ULTIMELE ȘTIRI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

{"email":"Email address invalid","url":"Website address invalid","required":"Required field missing"}
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
28 martie, 2024
Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj
27 martie, 2024
Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste
22 martie, 2024
A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta, peisaj dezolant, șantier aproape pustiu
22 martie, 2024
Clujul, blocat de mașini. Soluții dezinteresate electoral de la Radu Mititean
12 martie, 2024
Curs gratuit despre sursele regenerabile de energie, la UTCN

Ecologiștii clujeni au venit la emisiunea Punctul Critic de la BuzzNews.ro pentru a ne prezenta ...

Imagini fabuloase cu fauna din Inelul Verde Metropolitan + Restanțele administrației în materie de spații verzi

Cluj-Napoca, 28 martie 2024: Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj anunță debutul noilor zboruri spre Zurich, ...

Noi zboruri spre Zurich de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj

Federația Operatorilor Români de Transport susține că Romania este țara cu cel mai mare volum ...

Federația Operatorilor Români de Transport se pregătește de proteste

Ministerul de Finanțe amână până pe 15 aprilie momentul în care se va aplica OUG ...

Ministerul de Finanțe amână momentul în care se va aplica OUG privind microîntreprinderile legate

Președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj, Augustin Feneșan, a comentat în cadrul emisiunii Antreprenoriada declarația ...

Augustin Feneșan, reacție la îndemnul lui Valentin Lazea de la BNR să trăim mai modest

Femeile din viața noastră trebuie prețuite și tratate corespunzător, indiferent de ocazie. Pentru a-i arăta ...

Cum să-ți surprinzi iubita într-un mod inedit? Top 3 sfaturi pentru a-i oferi o seară specială

Omul de afaceri clujean Călin Cozma, care este și președintele executiv al Federației Patronatelor din ...

Omul de afaceri Călin Cozma de la AUR, în cărți pentru candiatura la funcția de primar al Clujului

Deputatul PSD de Cluj, Patriciu Achimaș Cadariu, și-a îndemnat colegii să susțină adoptarea proiectului de ...

Deputatul Achimaș-Cadariu explică de ce avem epidemie de rujeolă: „Se face jocul antivacciniștilor”
Success message!
Warning message!
Error message!