Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

UPDATE: Ediția 2020 a Festivalului Transilvania Fashion a fost anulată din cauza PANDEMIEI

National - Extern 19 August, 12:11
Spune-ti parerea

UPDATE: Ediția 2020 a Festivalului Transilvania Fashion a fost anulată din cauza PANDEMIEI. Evenimentul ar fi trebiuit să aibă loc la Cluj-Napoca în perioada 4-5 septembrie 2020, sub egida European Fashion Council și FashionTV. 

"UPDATE

Este un anunț pe care nu ne-am dorit să îl facem, însă responsabilitatea pentru sănătatea clujenilor și a oaspeților noștri este mai importantă în acest moment:

Datorită evoluției nefavorabile și îngrijorătoare a pandemiei, pe plan național și internațional, precum și a riscului tot mai crescut de contaminare în această perioadă a anului, a restricțiilor de călătorie și a măsurilor de carantinare subsecvente tot mai lărgite, Comitetul de Organizare a Ediției 2020 a Festivalului Transilvania Fashion, din 4-5 septembrie 2020, cu părere de rău a trebuit să ia o decizie responsabilă și să amâne desfășurarea evenimentului pentru anul 2021.

Vom reveni cu detalii despre ediția 2021 a Festivalului Transilvania Fashion imediat ce acestea vor fi disponibile.

Le mulțumim sponsorilor, partenerilor și Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca pentru susținere.

Să ne revedem sănătoși în 2021!", au scris organizatorii pe Facebook.

-------------------------------------------------------------------------------------------------------

Evenimentul, susţinut de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, este organizat de Asociaţia Culturală Pro Transilvania, fiind produs de Dr. Matei MIKO – Președintele Festivalului şi Producător European Fashion Council & FashionTV.

Festivalul Transilvania Fashion este parte a unui ciclu de Gale dedicate prezentării și premierii excelenței în domeniul modei, organizate în ultimii 28 de ani, și a fost conceput să amplifice vizibilitatea designerilor prezentați, pe vasta scenă Europeană, prin contribuția conjugată a partenerilor din European Fashion Council.

“Imaginat sub forma unui eveniment outdoor complex, street fashion într-o viziune neașteptată, couture într-o formulă inovativă, potențate prin prezența unui studio foto/video pus la dispoziţia artiştilor vizuali prezenţi la festival, conceptul propune o abordare nouă a formulelor consacrate pentru evenimentele de acest tip și va crea o emulație pe toate palierele expresiei de fashion şi styling”, a declarat Dr. Matei MIKO, Preşedintele Festivalului Transilvania Fashion.

Program 

Locul de desfășurare al Festivalului este Esplanada Centrului de Cultură Urbană din Parcul Central al Clujului, care se va fi transforma datorită unei logistici impresionante de catwalk, lumină şi ecrane LED într-un superb amfiteatru în aer liber, străjuit de impunătoarea clădire a Cazinoului şi de istorica Fântană Arteziană amenajate în 1897, inspirate de clădirile celebrului Palat Sanssouci de la Potsdam.

La Festivalul Transilvania Fashion și-au anunțat participarea numeroși designeri și case de modă, invitați speciali din țară și din străinătate, modele, hair-styliști, make-up artiști, fotografi, bloggeri și jurnaliști. Prezentatoarea Festivalului este îndrăgita actriță și cântăreață, eleganta Anca ȚURCAȘIU.

Prima zi a Festivalului, vineri 4 septembrie 2020, va fi dedicată prezentării talentului și a creativității izvorâte din Universităţile de Artă din Bucureşti, Cluj, Timisoara, Iaşi, Oradea și Arad.

A doua zi a Festivalului, sâmbătă 5 septembrie 2020, va avea două module și va debuta la ora 20:00, cu prezentarea colecțiilor designerilor din România, Elveția, Spania, Malta, Serbia, Letonia, Moldova, Islanda, Armenia, Cehia, Muntenegru, Danemarca, Bosnia și Herțegovina, Ucraina, Albania, Germania, Irlanda, Finlanda, Olanda. (Alţi designeri sunt în curs de confirmare, pe fondul situației speciale de călătorie cauzată de pandemie.) La ora 20:30 se trece la al doilea modul, Gala Laureaților, în cadrul căreia se vor decerna Premiile, Medaliile și Trofeele Galei, incluzând mult râvnitul Trofeu “Moda cum Laude“.

În ambele zile ale Festivalului Transilvania Fashion, un studio foto special amenajat va fi pus la dispoziția fotografilor pentru ședințe foto cu modelele și creațiile prezentate pe catwalk.

Invitații speciali ai evenimentului din acest an sunt Nadya VALEVA - Președinte și Fondator European Fashion Council, Michel ADAM - Președinte și Fondator FashionTV, regizorul Mick DAVIS, Anca BĂLAN - Președinte Romanian Fashion Council, Sara WECHSLER - Vicepreședinte European & Romanian Fashion Council, Prof. Univ. Dr. Elena BASSO-STĂNESCU - Director al Departamentului de Modă și Design Vestimentar al Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Ioan SBÂRCIU - Președintele Senatului Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Radu MORARU - Rectorul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca, Prof. Univ. Dr. Unda POPP - Director al Departamentului de Modă al Universității Naționale de Artă București, Alin GĂLĂȚESCU - Analist de Modă, Camelia & Marius SECELEANU - Fondatori și Manageri Infofashion România, alături de alți invitați din lumea modei.

Accesul se va face pe bază de invitații și acreditări, cu o oră înaintea începerii evenimentelor, în limita locurilor disponibile pe scaunele dispuse conform restricțiilor existente. Organizatorii colaborează îndeaproape cu autorităţile pentru a respecta toate reglementările în vigoare, în contextul pandemiei.

Evenimentul va fi promovat la posturile de televiziune și radio, în presa scrisă și online, în social media, şi va fi transmis live pe rețelele de socializare.

Concept

Grupul de companii reunit în jurul brandului Transilvania Fashion este activ de aproape trei decenii în organizarea de evenimente culturale importante și unice, producții majore, cu un accent special pe spectacolele și prezentările de modă, în România, în Europa și în lume.

Concepute si realizate ca spectacole de modă în cadrul Programului Transilvania Fashion, ciclul de evenimente care s-a întins pe durata a trei decenii a fost iniţiat în anul 1992 de Grupul Mikotronic şi produs de Dr. Matei Miko. Scopul a fost crearea unui cadru select de promovare a designului textil şi vestimentar, a creaţiei şi producţiei de accesorii, precum şi a tehnicilor de prezentare clasice şi neconvenţionale, pentru realizarea unor momente memorabile în industria spectacolelor.

Între 1992 şi 2020, cele peste 5.000 de intrări pe catwalk ale modelelor, la evenimente organizate de Agenţia Transilvania Fashion, dintre care amintim cele 58 de ediţii ale Festivalului Transilvania Fashion, 25 de ediţii ale Galei UAD, 25 de ani de Balul Operei Cluj, 20 de ani cu FashionTV,  15 ediţii Bucharest Fashion Week, Miss Romania, Top Model Romania, Romanian Fashion Awards, FTV Tourism Awards, Gala Fotbalului Românesc, Miss Litoral, FTV Summer Festival, Elit Model Look, Miss Europe, 12 ani de Festivalul Callatis, Miss Diaspora, Cerbul de Aur, Spring Fashion Festival, precum şi multe prezentări ale celor mai cunoscuţi designeri, au probat coerenţa proiectului și au făcut din Transilvania Fashion cel mai longeviv program de evenimente de modă din România.

Cu ocazia decernării Premiilor Anului în Modă si Modeling - Romanian Fashion Awards, Transilvania Fashion a fost laureată la categoria Agenţie de Manechine, obţinând mult râvnitul trofeu în 1999, 2001, 2004 şi 2005, 2006, 2007, 2011 şi 2012.

La Bucharest Fashion Week – Romanian Fashion Awards 2009, FashionTV Romania i-a decernat d-lui Dr. Matei Miko Premiul de Excelenţă si Trofeul cu Diamant pentru contribuţia deosebită la reuşita evenimentelor FashionTV.

Ca o recunoaștere a meritelor în acest domeniu, în 2002, juriul, sub preşedinţia lui Michel Adam – Fondator şi Preşedinte al FashionTV, a acordat Festivalului Transilvania Fashion trofeul pentru “Cel mai bun eveniment de modă al anului”.

În cadrul Fashion Model Awards – World Final Saigon 2007 – 10 ani FashionTV, Michel Adam – Fondator și Președinte al FashionTV, i-a conferit d-lui Dr. Matei Miko, Producător Tehnic FashionTV, “Marele Trofeu de Diamant”. 

Cu ocazia decernării onorantului Trofeu ”Moda cum Laude”, ediția 2017, Trofeul a fost acordat producătorului de evenimente fashion Dr. Matei Miko, precum și talentatului designer şi cadru didactic Prof. Univ. Dr. Lucian Broscățean şi jurnalistului de modă Dr. Liana Martin.

Cu ocazia producţiei din 2018 pentru FashionTV Spring Festival, în prezenta lui Michel Adam la Palatul Parlamentului - Sala Unirii, pentru contribuţia semnificativă la mişcarea europeană de modă, Preşedintele Europen Fashion Council, Nadya Valeva, alături de Vicepreşedintele Sara Wechsler și de Preşedintele Romanian Fashion Council, Anca Bălan, l-au numit pe Dr. Matei Miko în poziţia de Senior Producer al European Fashion Council.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: festivalul transilvania fashion , cluj

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

clujeanul adrian oros de la agricultură și șeful usr, dan barna, au covid 19
Ministrul clujean al Agriculturii, Adrian Oros, are COVID 19, ca de altfel și liderul USR, Dan Barna.citeste tot
spitalizarea in caz de covid-19 este mai probabila la pacientii cu bpoc - ce trebuie să știi despre boala cu mai multe fețe
Spitalizarea in caz de Covid-19 este mai probabila la pacientii cu Bronhopneumopatie Obstructivă Cronică (BPOC). Aceasta este una dintre concluziile ...citeste tot
economia ar putea fi afectată mai puternic decât a prevăzut prognoza comisiei europene
Grupul patronal al Comitetului Economic și Social European (CESE) a informat că este de acord cu previziunile economice din toamna ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu știm dacă această afirmație are la bază un audit intern pe resurse umane, care să releve eficiența fiecărui post în raport cu costurile, sau ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Prefectul, la Via Cluj TV: Virusul e mai virulent, vedem forme mai grave ale bolii PLUS Câte cadre medicale din cele 16 000 ale Clujului acceptă vaccinul
Clujeanul Adrian Oros de la Agricultură și șeful USR, Dan Barna, au COVID 19
Modificări ale Codului fiscal: Scutire de impozit pentru profitul investit în susținerea învățământului dual
Rialda s-a pregătit de sărbători cu noi colecții
Domnul Boc, Antonia și criza
Doi clujeni aleși în structura de conducere a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
Spitalizarea in caz de Covid-19 este mai probabila la pacientii cu BPOC - Ce trebuie să știi despre boala cu mai multe fețe
Se modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la vanzarea de locuinte
Economia ar putea fi afectată mai puternic decât a prevăzut prognoza Comisiei Europene
David Ciceo, relație detensionată cu Alin Tișe: "S-au depășit toate problemele"

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

De astăzi, 1 iulie 2020, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se reiau zborurile charter turistice, spre 9 destinații ... citeste tot

Cel mai modern garden center din Transilvania se află la intrarea în Cluj, pe Calea Turzii 287-289. Este o suprafață de ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook