Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Dispare obligația de declarare a adaosului comercial practicat și depășirea acestui adaos

InfoIMM 11 Noiembrie, 16:19
Spune-ti parerea

MDM Group informează că au fost abrogate dispozițiile referitoare la obligația de declarare a adaosului comercial practicat și depășirea acestui adaos, avându-se în vedere că, în economia de piață, conceptul de adaos comercial nu își mai are relevanță în stabilirea prețurilor.

În momentul de față, comercianților nu le mai este impusă o limită maximă a adaosului comercial, ci pot stabili prețurile în funcție de cerere și ofertă. Totodată, actul normativ, prevede eliminarea altor contravenții, avându-se în vedere sancționarea lor prin acte legislative mai noi.

Noul act normativ completează OG nr. 12/1992, introducând o prevedere prin care „se interzice comercializarea de produse sau prestarea de servicii, după caz, care nu îndeplinesc condițiile stabilite prin lege sau de bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii. Prin documente de proveniență se înțelege, după caz, factura fiscală, factura, avizul de însoțire a mărfii, documentele vamale, factura externă sau orice alte documente stabilite prin lege”. Legea operează și o serie de modificări în privința sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea anumitor dispoziții incluse în OG nr. 12/1992, mai arată MDM Group.

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: bar , restaurant , adaos comercial , mdm group

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

modificări ale codului fiscal: scutire de impozit pentru profitul investit în susținerea învățământului dual
O nouă modificare a Codului fiscal prevede scutirea de impozit pentru profitul investit în susținerea învățământului dual, informemază MDM Group. citeste tot
se modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de tva de 5% la vanzarea de locuinte
MDM Group informeaza că, începând cu data de 1 ianuarie 2021 se majorează plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA ...citeste tot
dan mureșan, despre economie și pandemie: pentru oamenii de afaceri, lucrurile se complică pe zi ce trece
Dan Mureșan, vicepreședintele Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNÎPMMR), a declarat la Via Cluj TV ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu știm dacă această afirmație are la bază un audit intern pe resurse umane, care să releve eficiența fiecărui post în raport cu costurile, sau ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare

Ultima ora

Clujeanul Adrian Oros de la Agricultură și șeful USR, Dan Barna, au COVID 19
Modificări ale Codului fiscal: Scutire de impozit pentru profitul investit în susținerea învățământului dual
Rialda s-a pregătit de sărbători cu noi colecții
Domnul Boc, Antonia și criza
Doi clujeni aleși în structura de conducere a Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
Spitalizarea in caz de Covid-19 este mai probabila la pacientii cu BPOC - Ce trebuie să știi despre boala cu mai multe fețe
Se modifică plafonul pentru aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la vanzarea de locuinte
Economia ar putea fi afectată mai puternic decât a prevăzut prognoza Comisiei Europene
David Ciceo, relație detensionată cu Alin Tișe: "S-au depășit toate problemele"
CORONAVIRUS ÎN AER, AVIOANE LA SOL: Aeroportul Cluj, nevoit să lucreze cu programul la jumătate din cauza pandemiei

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

De astăzi, 1 iulie 2020, de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj se reiau zborurile charter turistice, spre 9 destinații ... citeste tot

Cel mai modern garden center din Transilvania se află la intrarea în Cluj, pe Calea Turzii 287-289. Este o suprafață de ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook