Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

MESERII DE VIITOR, create de internet, care nu se învață doar la facultate

Lifestyle 13 Mai, 11:25
Spune-ti parerea

În mod tradițional, educația se face în instituțiile de învățământ de stat sau private, fie că vorbim de ciclul primar, gimnazial sau facultate. În ultimul timp însă, a apărut o nevoie tot mai mare de oameni specializați în meserii care până nu demult erau necunoscute și care nu se încadrează în curricula școlară. Aceasta se datorează dezvoltării rapide a internetului, precum și apariției unor noi industrii, care se presupune că vor conduce la următorul boom economic.

Deși meseriile tradiționale, precum avocatura, contabilitatea, managementul mijlociu, nu vor dispărea, concurența tot mai mare în aceste domenii va conduce la creșterea volumului de muncă și retribuirea mai scăzută a acesteia. Dacă vă doriți venituri mai mari, ar trebui să începeți să învățați abilitățile digitale mai bine plătite din industriile emergente ale următorului val economic care se prefigurează, supranumit „Economia inovațíei”.

Care sunt meseriile viitorului și care sunt metodele de învățare potrivite pentru acestea

Modalități de învățare pentru meseriile viitorului

Pentru a face trecerea mai ușoară, a apărut o nouă formă de învățământ, generată de dezvoltarea unor platforme inovatoare de educație online, menite să ajute cursanții să se alinieze la cerințele noilor industrii ale viitorului.

Companii mari, precum Google și Facebook, susțin an de an acest efort global, prin punerea la dispoziție a unor cursuri gratuite sau cu plată și prin acordarea de diplome, care certifică acumularea de către cursanți al unui anumit bagaj de cunoștințe.

Pentru că majoritatea acestor cursuri sunt în limba engleză, au apărut în țara noastră firme dedicate, care pregătesc astfel de specialiștii după ultimele cerințe și tendințe în domeniu. Un exemplu elocvent sunt cursuri autorizate de Google Ads, oferite de Ateliereleilbah.ro

Avantajul acestor noi platforme de învățare este, în primul rând, adaptarea rapidă a suportului de curs la cerințele pieței. În același timp, oferă celui interesat posibilitatea de a încerca să descopere noile meserii, fără a fi nevoit să rămână în domeniu dacă nu îi place și nici să plătească sume foarte mari de bani, așa cum se întâmplă în cazul facultăților.

4 meserii ale viitorului aproape de noi

Bazate pe tendințele noilor tehnologii emergente, iată cele mai bine plătite meserii a căror cerere se presupune că va depăși oferta în următorul deceniu.

Printarea 3D

Apariția imprimantelor 3D permite acum realizarea de producții în serie chiar la birou sau acasă. Se consideră că aceste echipamente vor inversa trendul fabricării lucrurilor numai în fabrici de mare capacitate. Viitorul ne arată că se va dori o diversificare tot mai mare a produselor, motiv pentru care va crește nevoia de specialiști în imprimarea 3D, instruiți în design digital și prototiparea rapidă

Internetul lucrurilor

Internetul lucrurilor reprezintă interconectarea prin internet a tuturor dispozitivelor care au putere de calcul și care fac parte din viața noastră de zi cu zi.

Aceasta include totul, de la telefoane inteligente, aparate de cafea, mașini de spălat, căști, lămpi, dispozitive portabile și aproape orice altceva la care vă puteți gândi. Toate acestea sunt deja parte din mediul nostru înconjurător, artificial creat de oameni instruiți în acest sens. Sunt obiecte cu care interacționăm zilnic și nici nu simțim.

Design bazat pe experiența utilizatorilor (UX Design)

Cunoscut și sub denumirea de design de interacțiune, se referă la procesul de îmbunătățire a satisfacției utilizatorului atunci când folosește un produs. Cât de ușor navighezi pe un site sau folosești o aplicație, dar și câtă plăcere îți oferă condusul mașinii preferate, sunt aspecte gândite și dezvoltate de un designer UX.

Marketingul Digital

Pe măsură ce oamenii sunt tot mai expuși la informație, marketingul în forma sa clasică nu mai este de ajuns, iar publicitatea a devenit tot mai dificilă. Acum un marketer de succes trebuie să îmbine cunoștințele de povestitor și creator de conținut cu abilitățile tehnice precum cele de analiză și gândire strategică în afaceri.

Inteligența artificială, securitatea cibernetică și robotica sunt, de asemenea, meserii ale viitorului extrem de specializate, aflate în topul celor mai bine plătite din lume. În ce măsură se potrivesc aceste noi meserii propriei personalități, rămâne la latitudinea fiecăruia să decidă.

Sursă foto: Unsplash.com

 

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: meseriile viitorului , marketing digital , design ux , printare 3d , cursuri autorizate google ads

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

iată cum poți să organizezi o petrecere memorabilă în aer liber!
Contextul pandemic generat de Covid-19 a avut un impact major asupra tuturor aspectelor vieții cotidiene, fiind forțați să ne conformăm ...citeste tot
ai o casă la țară pe care vrei să o transformi într-o fermă? iată ce lucruri poți face în acest sens!
Dacă ai șansa de a avea o casă la țară, încearcă să profiți de acest lucru și să faci toate ...citeste tot
cărţi de ficţiune şi fantezie - o modalitate de a fii mai fericit şi mai creativ
Se pare că ficţiunea şi fantezia sunt extrem de benefice pentru cititori şi au numeroase avantaje atât în plan creativ, ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Nu putem să nu ne întrebăm ce se ascunde dincolo de agenda oficială a vizitei. Pentru că pare total inadecvat ca premierul să vină tocmai ...

Claudiu Padurean

În al doilea rând, numirea unui prefect provenit din UDMR a stârnit valuri în PNL Cluj. Primarul Clujului, Emil Boc, și-a declarat supărarea în direct, ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt patroni care se baricadează în vilele lor (nu mă înțelegeți greșit, nu spun asta cu mânie protelatară a unui locatar la bloc), dar își ...

Vlad Pintea

Însă odată ce urnele s-au închis, imediat s-a deschis sezonul de "pus cenușă în cap", mulți arătându-se scârbiți că au fost puși în situația unei ...

Stiri pe scurt

Beneficiile incontestabile ale uleiului de măsline extravirgin
S-a prelungit termenul de depunere a declaratiei privind beneficiarul real
Makers Cafe, prima cafenea 3D din Cluj
Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”

Ultima ora

Află ACUM cine sunt favoritele pentru câștigarea turneului Australian Open 2022
Super concert Ovdiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann și Ulli Brand la Cluj PLUS Premiera filmului ”Țara mea de glorii, țara mea de dor”
Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat PSD de Cluj despre moțiunea de cenzură USR-PLUS: E îndreptată împotriva unui singur om
Profesorul Achimaș: Dacă eram director DSP Cluj, aș fi dat aviz negativ UNTOLD
USR-PLUS a retras sprijinul politic premierului Cîțu
Începe școala sub amenințarea variantei DELTA: Autoritățile au decis când vor fi trimiși elevii acasă
Modelul israelian, invocat în România pentru administrarea cele de-a treia doze de vaccin
GRATUIT la STOMA pentru clujenii cu venituri reduse
Institutul Oncologic deschide vineri la Gilău Centrul Regional de Prevenire și Control al Cancerului
10 drumuri de intravilan din Baciu, modernizate URMEAZĂ altele opt din extravilan

Integritatea este definită de principiile pe care le respecți indiferent de situație și context. Setul de valori promovat de o ... citeste tot

Un gulas la ceaun pregatit dupa o reteta ungureasca transmisa prin viu grai in Ardeal. citeste tot

Directorul general al Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit la Via Cluj TV în emisiunea lui Raul Chiș  despre ... citeste tot

Mii de mașini ar putea tranzita pădurea Hoia-Baciu după ce se va construi un nou cartier în zona Donath Park. citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook