Raul Chis
Balconul pare sa joace un rol important in politica de la noi. Este platforma care transcede lumea reala, este un spatiu unde se fabrica reverii. Din balcon se vand, inainte de fiecare ciclu electoral, sperantele si iluziile de care majoritatea mânată de emotii si sentimente are nevoie. E si greu sa ne imaginam politica romaneasca fara iluzionisti. La noi, parca e un dat: cum urca un politician la balcon, cum ii creste nasul, ca personajului din povestea lui Carlo Collodi. Dar romanii au nevoie de Pinochio, fara sa stie. Il iubesc.
De aceea, politicienii mint cu fantezie, fara teama de repercusiuni. Si astfel, indoapa cu Placebo un popor realmente bolnav. Asa a ajuns Romania o canceroasa care se crede Miss Univers. Iar cea mai grea boala e boala asistatilor. O boala mentinuta de-a lungul timpului, deloc dezinteresat, nu numai de social-democrati, ci, culmea, si de liberali si de democrat-liberali si de UDMR-ul lui Marko Bela. Ce e foarte cinic – cei care propavaduiesc ideea de stat asistential sunt cei mai verosi capitalisti.
La 21 de ani de la revolutie, aflu dintr-un sondaj IRES, aproape jumatate dintre romani cred ca daca nu ar fi fost revolutia ar fi trait mai bine acum. Inteleg trauma si totodata nostalgia unor oameni saraci, fara solutii – loc de munca, bani de medicamente, locuinta. Sunt oameni care au fost educati sa gandeasca astfel, care s-au obisnuit sa stea cu mana intinsa, sa traiasca in imediat, aproape ca in regnul animal.
Ei sufera de un reflex pavlovian in raport cu statul. Cei mai multi cred inca, din pacate, ca rezolvarea problemelor pe care le au nu sta in puterea lor, ci in a statului. Ciugulesc docili din mana statului. Statul e stapanul, statul e calaul. Iar astfel de oameni sunt extrem de usor de manipulat.
In acest fel, puterea clasei politice ramane aproape discretionara, in vreme ce buimaci, milioane de asistati parcurg cu viteza melcului lunga tranzitie de care vorbeste Patapievici, de la conditia de taran la cea de cetatean. De la sentimente si emotii, care ii fac mereu o masa de manevra predictibila, controlabila, la ratiunea care i-ar ajuta sa-si exercite influenta prin grupuri de presiune si lobby pentru a aplica corectii sistemului. La noi, insa, sistemul devoreaza. Nu-i tine nimeni piept.
De aceea, cred ca principala tema de dezbatere si de actiune politica a anilor ce vin ar trebui sa fie referitoare la cresterea gradului de independenta a indivizilor si a comunitatilor fata de statul actualmente centralist. Pentru ca statul ar trebui doar sa creeze posibilitati romanilor de a-si realiza proiectele personale sau de grup – cariera, afaceri etc. – si sa creeze posiblilitatea comunitatilor locale de a-si administra resursele in spiritul principiului subsidiaritatii.
La noi, cu cat oamenii o duc mai rau, cu atat iluzia politica vanduta de la balcon e mai frumos impachetata. Castiga in rafinament. Registrul ei e optimist si generos, de la “Sa traiti bine”, la “autostrazi suspendate”, “majorarea pensiilor” sau “vom crea peste un milion de locuri de munca”. Cand aud asemenea slogane, romanii ar trebui sa intre in alerta. Pentru ca se incearca manipularea lor. Sloganul corect ar fi mai degraba “vom creea toate conditiile pentru ca cei care muncesc sa reuseasca”. Iar daca numarul celor care vor reusi va creste vor fi majorate si incasarile la bugetul de stat si implicit calitatea serviciilor publice si salariile angajatilor din sistemul bugetar. Nici intr-un caz nu se poate incepe cu salariile bugetarilor. Si nici cu disponilizarile din sistemul public.
Relatia stat-individ trebuie regandita radical. Aici e nevoie cu adevarat de reforma. Restul vin de la sine.
Altfel, Romania va fi condusa tot de la balcon. Si brusc, vraja se va rupe. Balconul se va transforma, ca altadata, din scena adulatilor in esafod. In balcon va fi revolutie. Vor patrunde masele. Unii, carora statul le da, statul le ia, se vor arunca in cap in parlament, improscand tabloidele cu sange. Da, veti spune, pentru ca lumea se satura la un moment dat de aceeasi minciuna spusa la nesfarsit. Asa e, dar daca nu ne schimbam radical modul de a gandi relatia cu statul, lumea nu va dori nimic altceva decat o minciuna noua, mai cu tâlc. Nu ne-a ajuns?
[...] continuarea pe http://www.buzznews.ro Explore posts in the same categories: [...]
Începutul textului îmi aminteşte de o piesă de teatru văzută la Teatrul Dramatic “Sică Alexandrescu”, din Braşov, în vremea în care mai locuiam în oraşul meu natal. Nu mai reţin exact titlul piesei (au trecut mai mult de 10 ani de atunci), însă elementul central al piesei era balconul pe care toţi doreau să se caţere: începând cu Romeo către Julieta lui, continuând cu Hitler, Mussolini, Ceauşescu, Iliescu, etc. Cred că voi dezvolta mai mult pe blog rolul balconului în politica românească.
Tema subsidiarităţii, însă, este una care ar trebui să ne intereseze din ce în ce mai mult. Ar trebui să ne intereseze că judeţele în care contribuabilii din sectorul privat plătesc cele mai multe contribuţii la bugetul de stat, primesc – procentual vorbind în raport cu contribuţia – cele mai mici sume defalcate de la centru. Asta se întâmplă în toate judeţele dezvoltate, indiferent de culoarea politică… Înţeleg şi solidaritatea între unităţile administrative, însă consider că şi această solidaritate poate fi negociată prin stabilirea unui fond de solidaritate. Partea cea mai mare a sumelor colectate ar trebui să rămână acolo unde sunt colectate.
[...] a fost un element important al politicii româneşti contemporane: balconul Operei din Timişoara, balconul Comitetului Central al PCR, balconul [...]
conform cu educatia comunista ce nu si-a iesit din drepturi, s-ar putea ca angajamentul “vom crea conditiile necesare…..” sa fie perceput drept un complot capitalist marsav. Prima si prima data cred ca trebuie educatie si cand statul nu are acest interes, devine o aventura personala ce, din cauza modelelor de eroi nationali, isi gaseste cu greu imboldul necesar. Totusi trebuie sa existe o gena a poporului…care sa ceara la un moment dat o secretie de demnitate in creier
A generaliza pe tema asistatilor sociali e la fel de inoportun ca a baga in aceeasi oala toti bugetarii atunci cand vorbim despre ineficienta muncii. Sigur ca avem nevoie de un stat mai suplu, dar acesta nu poate fi realizat decat de politicieni. Or, atata timp cat resursele noastre financiare provin doar din imprumuturi, nu vom face altceva decat sa vorbim la nesfarsit. Pana nu sunt create conditiile unei dezvoltari economice normale, si ma refer in primul rand la o relaxare fiscala, nimic bun nu se poate intampla. Termenii politicii europene, cum este si subsidiaritatea vor fi goi de continut ca si pana acum. In fond, in lipsa unui interes national sustinut cu simceritate si efort politic comun, totul va ramane la stadiul de discutii. Sau, mai rau, vom asista din nou la modele eronate, falimentare din start pentru stat si cetatean. Nu cred ca sunt foarte multi romani care stau de placere cu mana intinsa.
SPUI: Nu cred ca sunt foarte multi romani care stau de placere cu mana intinsa.
Mai aruncă o privire prin România. Tocmai asta este problema: sunt mult prea mulţi obişnuiţi să primească de-a gata cu un minimum de efort. Iniţiativa privată la noi e undeva la cota 0