SZABOLCS GUTTMANN, ARHITECT: “La Cluj nu este acceptată ideea că omul trebuie să se simtă bine în oraş, nu maşina”

La Cluj nu există deocamdată o schimbare de mentalitate, de a accepta că omul trebuie să se simtă bine în oraş şi nu maşina. Opinia îi aparţine lui Szabolcs Guttmann, arhitect-şef al Sibiului în perioada în care oraşul a fost Capitală Culturală Europeană.

În anul 2008, domnul Guttmann a revenit la Cluj, oraşul său natal, fiind văzut drept unul dintre candidaţii cu şanse la un eventual concurs pentru postul de arhitect-şef al oraşului. Dar concursul n-a mai avut loc, fiind numit un arhitect-şef cu titlu interimar. Nedorit de administraţie, Szabolcs Guttmann s-a bucurat, în schimb, de încrederea colegilor săi, care l-au ales în funcţia de preşedinte al Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Transilvania. Domnia sa a acceptat să ne împărtăşească, la o cafea, câteva idei preţioase despre cum ar putea Clujul să devină mai prietenos cu locuitorii săi şi cu cei care îl vizitează.

Raul Chiş: Sunteţi clujean, dar aţi locuit o buna perioadă de timp la Sibiu. De ce?

Szabolcs Guttmann: Am pornit la Sibiu cu o repartiţie oficială, în ’87, când încă era obligatoriu să munceşti trei ani în locul în care te dirija statul.

Raul Chiş: Aţi terminat facultatea la Bucueşti şi aţi fost repartizat la Sibiu.

Szabolcs Guttmann: Exact. A fost şi o alegere. Puteam să ma duc şi la Iaşi.

Raul Chiş: Dar dumneavoastră eraţi din Cluj. Şi n-aţi găsit un post aici.

Szabolcs Guttmann: Aşa este, şi Sibiul a fost practic oraşul cel mai apropiat de Cluj. Pe de altă parte, era cel mai apropiat de ceea ce am terminat. Am terminat cu o diplomă de reabilitare urbană.

Raul Chiş: Părinţii dumneavoastră sunt muzicieni. Ce v-a dederminat să îmbrăţişaţi arhitectura?

Szabolcs Guttmann: După ce am terminat 12 clase la Cluj, din care 8 ani obligatoriu la liceul de muzica, asta datorita familiei, am trecut la real pe motiv că vreau să fac arhitectură. Şi m-a lăsat tata cu această condiţionare: să fac opt clase la muzică.

Raul Chiş: Unde au predat părinţii dumneavoastră?

Szabolcs Guttmann: Mihai Guttmann, practic, a fost întemeietorul Liceului de Muzica din Cluj şi director. La 80 de ani, acum cinci ani, a terminat profesoratul şi acum pregăteşte coruri.

Raul Chiş: Si mama dumneavoastră?

Szabolcs Guttmann: Mama a fost profesoară de muzică şi de limbi străine – franceză-germană. Deci am crescut într-un mediu totalmente de pedagogie. Se ştia tot, 24 de ore din 24, ce facem, studiam în acelaşi liceu unde părinţii predau, când era vacanţă pentru ei era şi pentru noi, deci am fost sub control sută la sută până am terminat opt clase. Dincolo de aceste lucruri, mi-au trebuit nişte ani să înţeleg de ce e important să dai şansa copilului să urmeze o cale deja bătătorită, într-o direcţie în care au crezut părinţii. Chiar copiii mei fac muzică, au făcut asta la şcoală opt ani, ca şi mine.

Raul Chiş: Câţi copii aveţi?

Szabolcs Guttmann: Trei. Deja sunt mari. Unul a terminat filologia, finlandeză-germană, fiica mea este anul patru la arhitectură şi cel mic la foto-media-film. Toţi trei cântă extraordinar, cu mare plăcere, la mai multe instrumente. Iar această educaţie înseamnă cumva o limbă maternă fără legătură cu o naţionalitate, care oferă o deschidere sută la sută către orice cultură europeană şi, mai ales, către istoria acestei culturi. E mult mai uşor să înţeleg ce s-a întâmplat în Evul Mediu dacă mă gândesc la o muzică gregoriană sau ce s-a întâmplat în renaştere dacă mă gândesc la lutieri sau ce se întâmplă în marea cultură a romantismului sau a secolului al XIX-lea, daca am nişte repere muzicale de excepţie.

Raul Chiş: Există o legătură între muzică şi arhitectură?

Szabolcs Guttmann: Sigur că da. Un muzician ungur, Kodáy Zoltán a spus că arhitectura este, de fapt, o muzică solidificată. Mie îmi plăcea muzica lui şi m-am bucurat să aud asta. Viaţă fătă muzică nu există, asta poate fi valabil de la manele până la Schumann-ele şi Telemann-ele. Şi aici suntem într-o efervescenţă sonoră şi poate şi mall-ul este spaţiul care lasă să existe acea viaţă. Deci, aproape orice spaţiu are legătură cu muzica – de exemplu o biserică fără muzică de orgă este un spaţiu de meditaţie pentru linişte.

Raul Chiş: Revenim la Sibiu, şi aş merge la momentul 2002 când aţi preluat funcţia de arhitect şef.

Szabolcs Guttmann: Eram de un an de zile la Primăria Sibiu. Nu acesta mi-a fost vreodată ţelul, să ajung arhitect şef, şi nici astăzi nu aş mai dori acest lucru neaparat. De ce? După nişte ani bineveniţi pentru educaţie la Sibiu, din 1987 până în anii 2000, am simţit că de fapt nu se întâmplă ce proiectăm, că visurile nu se materializează. Ne împiedicam într-o administraţie sau într-un beneficiar care trebuia să gestioneze spaţiile publice.

Cum l-a cunoscut pe Klaus Johannis

Raul Chiş: În ce împrejurări l-aţi cunoscut pe primarul Klaus Johannis?

Szabolcs Guttmann: A fost un moment în care Klaus Johannis a apărut ca un potenţial primar. Şi deja m-am simţit atât de nervos că l-am luat de pe stradă şi i-am spus “Dar domnule primar, tot aşa va rămâne Sibiul sau totuşi mai doriţi să periem centrul istoric?”. “Dar ce vreti sa spuneti?”, m-a întrebat. “Eu nu sunt sibian, dar aş putea să vă arăt nişte curţi interioare, care mâine cad. Aveţi 10 minute?”. Şi aşa a pornit cariera mea la primărie, a văzut în 10 minute ce se întâmplă în spetele faţadelor, deja prăfuite şi faţadele, dar era mult mai problematic ce se întâmpla în spatele acestor faţade.

Raul Chiş: Ce s-a întâmplat după discuţia cu primarul?

Szabolcs Guttmann: După o jumătate de an m-a întrebat cum văd rezolvarea acestor probleme. “Ca proiectant, am răspuns, nu ştiu mai mult decât că în administraţie trebuie să aveţi o echipă care gestionează acest lucru”. Şi aşa am pornit un an cu un birou care s-a numit destul de sofisticat – Biroul de Urmărire Planificare Oraş Istoric şi Monumente, dar cred că a fost singurul birou de acest gen în România, iar acum nici nu mai există. După 2008, când am plecat, s-a desfiinţat. A fost, zic eu, un liant între o structură superspecializată – Direcţia Monumentelor – şi o administrţie foarte pragmatică, care nu înţelegea ce doreşte cealaltă instituţie, tot de stat. Faptul că s-a desfiinţat însemnă că tot nu se înţelege, în continuare. Eu am ieşit din echipă în 2002, dar am susţinut-o în calitate de arhitect şef.

Raul Chiş: Care sunt lucrurile care s-au schimbat radical în timpul mandatului dumnevoastră de arhitect-şef al Sibiului?

Szabolcs Guttmann: Am pornit de la ideea că reabilitarea centrului istoric porneşte de la reabilitarea mentalului, iar dacă asta s-a întâmplat la nivel de primar sau administraţie probabil am avut un rol, dar nu de unul singur. Am încercat să organizez evenimente, am făcut în fiecare an universităţi de vară, de arhitectură, de restaurări-reabilitare cu toţi studenţii care au practicat această meserie în universităţile din România şi care erau interesaţi de reabilitare. În momentele cheie am putut să ne implicăm, nu cu idei personale, căci ideile personale eşuează. S-a putut prezenta, totuşi, o idee pentru generaţiile viitoare, care a fost mai uşor de acceptat şi de factorul politic. Aşa am putut să facem, de exemplu, Primăria cum arată astăzi în Sibiu. Clădirea a devenit un exemplu de primărie în sensul spaţiilor publice din cadrul administraţiei. A devenit în trei ani de zile un sediu reprezentativ pentru evenimentele din 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană. La parter, în loc să fie un spaţiu pentru impozite, am creat un spaţiu pentru informarea turiştilor străini, un spaţiu de expoziţie şi aşa mai departe. Cei care plătesc impozite intră într-un atrium şi văd expoziţii şi de acolo ajung la ghişee.

Raul Chiş: Deci ati facut pentru contribuabilii din Sibiu un itinerar care face toţi banii plătiţi la ghiseu

Szabolcs Guttmann: Exact!

Raul Chiş: Care ar fi principala concluzie după experienţa Sibiu?

Szabolcs Guttmann: Ştiu foarte clar, după această experienţă, că fără o echipă pe care am reuşit să o fac împreună cu studenţii, împreună cu colegi care au mai acceptat să vină la primarie, aceste lucrări nu se pot realiza. Îmi pare rău că, după atâţia ani, aceste echipe sunt atât de firave şi se destramă.

Omul sau maşina?

Raul Chiş: Sibiul este un oraş plăcut, cel puţin zona centrală, cu alei, cu pietonale. Eu am simţit, ca şi clujean, plimbându-mă prin centrul Sibiului, un regret că nu avem aşa ceva şi la Cluj. Cum aţi perceput dumnevoastră Clujul venind des acasă, câtă vreme aţi predat la facultate?

Szabolcs Guttmann: Între 1995-2000 am predat la facultate de două ori pe săptămână. Clujul mi s-a părut inimaginabil de contraproductiv pentru studenţi. Eu le spuneam ceva la curs, între patru pereţi, iar ei ieşeau în oraş şi vedeau altceva. O sincopă inexplicabilă.

Raul Chiş: La ce vă referiţi exact?

Szabolcs Guttmann: Au fost acei 10 ani, din ‘90 până în 2000, când la Sibiu deja am conceput pentru public un spaţiu urban, pe când la Cluj, între două clădiri extraordionare – Catedrala Ortodoxă şi Teatrul Naţional – vedeam un spaţiu extraordinar de adecvat pentru întâlniri publice care era din păcate blocat şi care se restrângea la nivelul unui părculeţ al momentelor intime. Tot acolo, dacă avea loc un eveniment, se bloca oraşul. Practic, era un spaţiu în care publicul larg nu putea să se regăsească. Sau, ce să mai povestim, în jurul Bisericii Sfântul Mihai. Aceeaşi problemă. Până şi astăzi, chiar dacă s-a făcut un efort de gândire, a rămas un giratoriu imens în jurul unei pieţe, în jurul unei insule. Nici vorbă, deocamdată, de o schimbare mentală, de a accepta că omul trebuie să se simtă bine în oraş, şi nu maşina. În Sibiu am avut şansa să preiau un proiect început. În anii ‘70 deja în Sibiu s-a blocat circulaţia pe o arteră principală centrală. N-au avut bani să pietonalizeze, au scos doar şinele de tramvai, ca să fie mai fluid pentru pietoni. După ce acest pietonal a început să crească, resentimentul iniţial faţă de această idee, că lăsăm maşina în afara centrului, a fost înlocuit de plăcerea de a descoperi un oraş care redevine uman.

Raul Chiş: Acum Sibiul are cea mai mare zona pietonală din ţară, din câte ştiu.

Szabolcs Guttmann: Trei pieţe întregi, care se leagă între ele, cu acest mare pietonal care duce până la centrul nou. Pe urmă, sunt foarte multe pasaje care leagă oraşul de sus de oraşul de jos.

Raul Chiş: Şi cum s-a rezolvat problema accesului cu maşina a celor care locuiesc în zona centrală?

Szabolcs Guttmann: Sigur că nu este sută la sută pietonal, este posibibil să aprovizionezi comerţul între anumite ore, există acces pentru riverani, deci până la urmă e totuşi o liniştire a traficului în funcţie de posibilităţi, dar radical conceptul nucleului istoric este pe ideea avantaj pietoni, accesibilitate maşini prin bucle limitate şi tangenţiale. Ceea ce lipseşte încă în Sibiu este continuarea acestei idei pe întregul ţesut istoric, fiindcă şi oraşul de jos este extraordinar. Acolo, am reuşit doar să facem sensuri unice şi parcări. Dincolo de zidurile de fortificaţie ar trebui să existe acele centuri unde se pot face parcări masive şi de unde există mijloace de transport în comun adecvate pentru a duce lumea în centrul istoric. Asta lipseşte în Sibiu.

Cum scoatem maşinile din centrul istoric?

Raul Chiş: Cum ar fi ca şi la Cluj să se închidă Piaţa Unirii pentru traficul auto?

Szabolcs Guttmann: Întotdeauna e o problemă cum trecem de la un concept la altul. Se resimte clar acea educaţie prin care tot încercăm să facilităm accesul maşinilor. Până când am invadat serios centrul cu maşinile, infrastructura a fost suficient de bine dezvoltată. În secolul al XIX-lea, au fost făcute nişte bulevarde imense. Chiar în jurul Catedralei Sfântului Mihai, exista o infrastructură pentru caleşti, puteai chiar să te simţi bine. Au venit apoi primele maşini, au tot venit până când s-au înghesuit atât de mult încât astăzi nici nu mai poţi să respiri. Şi atunci e foarte clar că nu mai duce această infrastructură, e foarte clar că nu putem demola insule urbane să mai aducem şi mai multe maşini. Putem, în schimb, să venim cu o altă logică: conştienţi, ca vegetarienii, nu mai mâncăm ceea ce nu ne place.

Raul Chiş: Dar cum împiedicăm accesul auto în centru?

Szabolcs Guttmann: Maşinile vor primi un morcov în pământ (stâlpi retractabili) sau un stop.

Raul Chiş: În acest moment, ştiţi bine, pentru că nu sunt finalizate centuri precum Vâlcele-Apahida, Apahida-Bulevardul Muncii, foarte multe maşini de pe ruta est-vest sau nord-sud trec prin centrul Clujului.

Szabolcs Guttmann: Ca şi pietonul, şi maşina caută ruta cea mai facilă.

Raul Chiş: Deci am putea să creem trasee ocolitoare ale centrului.

Szabolcs Guttmann: Asta e! Până la urmă, se duce la Gilău şi o ia pe autostradă. Avem şi exemplul coreean. Au demolat autostrăzi de 6-12 benzi, care practic preluau circulaţia importantă în Seul, numai ca să primească primarul la alegeri numărul de voturi care să îi permită să ia un nou mandat. Deci totul depinde până la urmă de noi. Dacă într-adevăr vrem un oraş mai curat, mai plin cu oxigen.

Raul Chiş: Vorbiţi de simţul civic, nu?

Szabolcs Guttmann: Da.

Raul Chiş: Şi normal că orice administraţie sau orice candidat gândeştre în majorităţi. Dacă majoritatea vrea să dispară traficul auto din centru, cu siguranţă o să dispară, pentru că cei care candidează nu pot veni cu un program contrar voinţei cetăţenilor. E logic ce spuneţi. Dar aţi simţit să existe o masă critică la Cluj?

Szabolcs Guttmann: E clar, aici este problema cu mentalul. Educaţia e cea mai importantă. Şi aici, ceea ce facem noi la o cafea, adică povestim despre treaba asta, e un alt pas. Lumea începe să înţeleagă că un loc plăcut pentru bere poate exista şi la Cluj, în Piaţa Muzeului, nu doar la 180 de kilometri de oraş. Iar aflându-se în Piaţa Muzeului, lumea va începe să simtă tot mai acut conflictul dintre zonele pietonale şi drumul cu trei benzi de mare viteză pe care îl întâlnesc. Doamne fereşte să se mai întâmple şi accidente serioase, şi după aceea într-adevăr începem să tragem semnale de alarmă. Dar poate putem, prin aceste discuţii, să dăm pilde. Într-adevăr, va fi mai greu să circulăm din Mănăştur până în Mărăşti cu o viteză maximă în centrul istoric, dar poate că va fi mai simplu dacă într-adevăr oraşul pune la dispoziţie un mijloc de transport comun pe străzile deja decongestionate şi asta înseamnă de fapt o logică de liniştire de trafic. Practic, nu mai pot să ajung cu maşina la birou în centrul istoric, dar pot să iau un taxi, un autobuz. Dacă administraţia oferă alternative, iar lucrurile pe anumite zone urbane încep să funcţioneze ceva mai normal, cred că putem plusa şi să sperăm că şi Clujul devine mai pietonal.

Mall-ul ca reper

Raul Chiş: Poate dau exemplul acesta excesiv. În zona Catedralei Sfântul Ştefan din Viena există un pietonal deosebit, o zonă unde te poţi plimba la pas sau cu caleaşca. Şi mă gândeam la secolul al XIX-lea şi la ce spuneaţi că exista la noi în Piaţa Unirii. Nu ar fi atractiv din punct de vedere turistic ca şi la Cluj să ne putem plimba cu caleaşca în Piaţa Unirii?

Szabolcs Guttmann: Şi iar sunt nişte locuri de muncă, atractivitate, bani de la turişti…Pentru aceasta, trebuie să dai o infrastructură. Eu de multe ori dau exemplu Iulius Mall. Era un exemplu: uite, mall-urile astea trag comercianţii spre periferia oraşului. Trebuie să ne uităm în oglindă şi să vedem: mall-urile fac de fapt o concurenţă reală, cu o infrastructură reală, pe care nu a reuşit oraşul să o rezolve pentru confortul urban. Trebuie să învăţăm de aici, de la mall, ce înseamnă un pietonal.

Raul Chiş: Lumea de la mall e o masă care poate fi sondată pentru a vedea ce aşteptări are de la centrul oraşului.

Szabolcs Guttmann: Exact. Lumea doreşte pietonale întregi unde să găsească comerţ, unde să găsească viaţă.

Raul Chiş: Unde să găsească cafenele, cinematografe moderne…

Szabolcs Guttmann: Fără doar şi poate. E foarte clar. Nu găseşte în centru, vor veni numai aici. Şi va fi fi OK pentru domnul Iulian Dascălu (proprietarul Iulius Mall), dar problema e că şi mai bine pentru domnul Dascălu este dacă Clujul trăieşte, fiindcă atunci într-adevăr lumea începe să savureze oraşul.

Raul Chiş: Dumnevoastră unde vă simţiţi bine în Cluj?

Szabolcs Guttmann: Mă retrag câteodată în faţa Bisericii Franciscane (Piaţa Muzeului), dar aşa, să nu văd capătul străzilor cu trei rânduri de maşini, şi atunci da, mă simt bine, dar de multe ori mă retrag la Sibiu dacă vreau să mă plimb. Fiindcă nu am unde să mă plimb în oraşul Cluj, fiindcă tot timpul trebuie să tronsonez plimbarea cu câte un conflict urban.

Raul Chiş: Adică de pe o pietonală, ca să trec pe o alta, sigur întâlnesc un trafic auto infernal…

Szabolcs Guttmann: Exact. Şi în aceste situaţii nu e de mirare că şi comercianţii părăsesc centrul. Avem jumătăţi de pietonal, pe trotuare lărgite care nu comunică cu ce e vis-à-vis. Deci plimbatul îmi lipseşte încă în Cluj şi cred că acum avem şansa să povestim şi despre acest lucru în cadrul Asociaţiei Cluj, Capitală Culturală 2020. Am fost invitat, ca preşedinte al Ordinului Arhitecţilor pe Transilvania. Ok, m-am regăsit cu directorii de instituţii culturale. Fiecare suferă pentru că nu poate face această plimbare, suferă nu numai în faţa muzeului, ci şi în interiorul muzeului. Deci asta înseamnă că infrastructura pentru plăcerea parcursului, pentru plăcerea văzului, încă lasă de dorit în Cluj. Sunt instituţii extraordinare, cu nişte patrimonii superbe şi nu ştim să vindem marfa. E clar că atunci nu avem nici turistul şi nici buzunarele pline.

Cultura periferică şi periferia culturii

Raul Chiş: În Cluj, Filarmonica nu are încă un sediu, artiştii care s-au organizat înfiinţând asociaţii, cum sunt cei de la Fabrica de Pensule, au loc doar într-o hală industrială, iar noi vorbim de Cluj, Capitală Culturală Europeană. E normal aşa ceva?

Szabolcs Guttmann: Cred că ONG-urile au nevoie şi de industriile decăzute.

Raul Chiş: Vorbim de postmodernism?

Szabolcs Guttmann: Da. Ar fi extraodinar să trăiască inclusiv zonele decăzute, paralel cu un centru refăcut. Totuşi, pentru echilibru, alături de o Fabrică de Pensule ar trebui să am cel puţin o clădire reprezentativă în centru, unde să văd artiştii platici cu demonstraţii pentru marele public, unde mergi cu cravată. Chiar dacă Filarmonica nu are încă sediu, eu cred că ar putea să concerteze în spaţiul public. Nu am trasee, dar să încerc să pun restricţii de circulaţie şi aduc Filarmonica în centru, să fac ca şi în cazul festivalului de film, care reuşeşte să blocheze circulaţia.

Raul Chiş: Da, TIFF a avut proiecţii în Piaţa Unirii şi mă întreb de ce nu ar putea cânta şi Filarmonica în Piaţa Unirii, să coboare şi arta în stradă, de ce nu ar putea exista mai multe concerte, manifestări publice?

Szabolcs Guttmann: Chiar obligatoriu ar fi.

Raul Chiş: Parcă ascundem toate aceste lucruri care sunt valoroase pentru oraş.

Szabolcs Guttmann: Revin la experienţa sibiană. Mă gândesc la Teatrul din Sibiu. În august 2006, în Piaţa Mare a fost un imens şantier. Pregăteam oraşul pentru 2007, pentru Capitala Culturală Europeană. Peste tot era noroi, dar teatrul a organizat festivalul pe care îl avea de 10 ani în Piaţa Mare. Rezultatul a fost extraordinar: ai simţit, indiferent de condiţii, că evenimentul contează, dorinţa de a face, că a te întâlni cu artiştii contează. Aici, la Cluj, ar avea ce face din acest punct de vedere şi directorii instituţiilor culturale.

Pietonală pe Someş

Raul Chiş: O altă temă importantă este ce facem cu râul Someş. Cum ar putea fi mai bine pus în valoare?

Szabolcs Guttmann: Din fericire, colegii de la Planwerk, cei care pregătesc noul Plan Urbanistic General, sunt poate prima echipă iubitoare de Cluj care face proiect de urbanism. Eu aşa simt. Cunosc performanţele lor înca din studenţie, când au făcut studii neplătite doar ca să atragă atenţia asupra Someşului. Nu au fost luaţi în considerare timp de 10 ani. Ei chiar au propus includerea Someşului într-o zonă de protecţie similară cu centrul istoric. E puţin dură povestea, fiindcă nu avem ce proteja mai mult decât ideea să nu facem prostii pe această zonă. Ar putea exista şi reglementări care să lege Someşul de pietonale. Dacă ne uităm la zona Teatrului Maghiar, totul a fost dirijat cu dosul spre Someş. Acum, chiar dacă nu pot să lărgească zona, apar faţade interesante spre râu. Apele Române şi Agenţia Someş-Tisa spun că e foarte bine reglată de la baraje cantitatea de apă din Someş, astfel încât ne putem întreba de ce nu am face pietonale pe cursul râului.

Raul Chiş: Unde să fie exact peitonalele?

Szabolcs Guttmann: Luciul apei nu mai ajunge la cote maxime. Sau o dată pe an, cel mult, ar putea să acopere apa un pietonal. Deci, cumva la rasul apei care există în valea Someşului. Ar însemna să poţi introduce biciclişti şi pietoni într-o vale foarte protejată şi unde nu te deranjează maşina. Dacă reuşim să coborâm pietonul cât mai aproape de luciul apei, va putea să aibă contact cu apa, care din fericire e deja curată.

Raul Chiş: Vorbeaţi de biciclişti. De ce nu există o cultură a bicicletei şi la noi, ca în Olanda, unde chiar şi atunci când este mai frig şi plouă lumea circulă cu bicicleta?

Szabolcs Guttmann: Poate şi pentru că între Olanda şi noi mai e Germania, mai sunt alte oraşe unde maşinile au undă verde. Însă, eu văd că şi la Cluj, sunt reclame de la băncile care dau biciclete gratis. Văd şi pe malul Someşului grupuri care închiriază gratis bicicleta, timp de două ore. Dar dacă nu sunt trasee atractive pentru biciclişti, vorbim doar un hobby de weekend.

Raul Chiş: Mulţi se tem să iasă cu bicicleta pe stradă pentru că nu se simt în siguranţă din cauza maşinilor.

Szabolcs Guttmann: Eu chiar militez şi abia aştept să fiu condiţionat: ori pe jos, ori cu bicicleta. A treia variantă, ai bani, mergi cu taxi. Revenind la problema Someşului. Pot să fac o plimbare plăcută de-a lungul Someşului până la Parcul Babeş. Dar iarăşi curios: te duci lângă Parcul Babeş, s-a investit într-o bucată de pietonal pe malul Someşului şi acolo e cap de linie. Nu poţi nici măcar să traversezi să ajungi la Hoia decât dacă te întorci înapoi, să traversezi pe Garibaldi. Deci e absurd. Trebuie trasee, trebuie ţesut.

Relaţia cu administraţia

Raul Chiş: Cum poate fi convinsă administraţia să schime aceste lucruri?

Szabolcs Guttmann: Administraţia este sugrumată încă de felul cum merg lucrurile, de mentalitatea moştenită. Dacă vrem rezultate cât mai urgente, eu cred că soluţia este sistemul capitalist, în care se conturează această problemă ca un proiect. Nu e vorba de un proiect de cladire, de un proiect urban, e vorba despre un proiect de liant între societate şi administraţie, de urmărirea profesională a unei strategii urbanistice şi asta se poate scoate ca o consultanţă de specialitate pentru administraţie în termen de trei ani. Am văzut în Viena o echipă care de 18 ani este lângă Primăria Sectorului 2. Echipa ştie mult mai bine decât oricare primar ce se întâmplă în sector, ştie câţi artişti are, în ce cafenele se bea mai bine cafeaua lângă o expoziţie, ştie unde se pot plimba câinii, deci face o strategie socială urbanistică. Asta cred că ne lipseşte cu desăvârşire. Chiar dacă o să avem un proiect urbanistic bun pentru următorii 10 ani, ne trebuie o echipă de specialişti care să facă legătura între administraţie şi societate pentru ca lucrurile să nu rămână prăfuite. Aici trebuie catalizată problema.

Raul Chiş: În relaţia cu primăria, are OART o susţinere serioasă sau mai puţin?

Szabolcs Guttmann: Ca orice asociaţie, ca să ai o părere şi să fie ascultată, durează. Totul depinde cine e preşedintele ca persoana, totul depinde cine e primar. Noi am încercat la Cluj o negociere pentru ideea de arhitectură în sine. A fost o decizie unde să fie noua filarmonică. De aici, cum să arate o nouă filarmonică am zis că ar fi extraordionar să fie un concurs. Chiar dacă a fost cu sincope, concursul a fost o reuşită. Primarul a acceptat o temă şi un juriu de profesionişti. Că eu aş fi ales altceva, nu are nicio importanţă. Dacă există discuţii despre cum să arate oraşul din punct de vedere cultural pentru 2020, ce însemnă această atitudine, dacă discutăm cu administraţia şi cu directori de instiuţii înseamnă că am făcut deja un pas imens spre a porni un bulgăre. Putem să condiţionăm şi administraţia pe termen scurt-mediu, să vedem că oraşul merge în direcţia care credem noi că i se potriveşte. Dacă reuşim însemnă că avem o relaţie, dacă nu, însemnă că o să mai revenim.

Ar mai accepta postul de arhitect şef?

Raul Chiş: V-ar tenta să participaţi la un concurs pentru postul de arhitect-şef al Clujului?

Szabolcs Guttmann: Nu, asta mi-e foarte clar. Îmi pare foarte rău că în România acest statut nu e luat încă în serios. Cumva, am tot respectul pentru colegii care acceptă această funcţie şi, în loc să conducă o echipă privată unde îşi aleg subalternii, acceptă o administraţie unde e foarte greu să te mişti. Aş fi acceptat postul la un moment dat, chiar cu riscul de a avea o viaţă complicată.

Raul Chiş: Când v-aţi întos de la Sibiu…

Szabolcs Guttmann: Da, în momentul acela, dar cu o singură condiţie: încrederea reciprocă. Nu merită niciun minut, fiindcă viaţa e prea scurtă, să accepţi o postură în care nu există încredere reciprocă.

Raul Chiş: Şi aţi simţit că nu a existat acea încredere?

Szabolcs Guttmann: Nu, timp de şase luni am fost în stand-by, nici nu vreau să cunosc toate dedesubturile, de ce nu s-a scos postul la concurs. Dar stand-by-ul deja însemna mult. Însemna că nu era important pentru momentul respectiv, iar dacă poate să stea în stand-by un oraş nu mă regăseam în această postură. Dacă s-a găsit totuşi cineva care să aibă credibilitate din partea breslei în faţa politicului este extraodinar. Toată susţinerea din partea noastră, să reziste. E ca un mariaj: nu poţi să te introduci într-un sistem în care nu eşti dorit, păcat de timp şi de tensiune. Poţi mai bine atunci, dintr-o postură mai degajată, să vii cu păreri.

Raul Chiş: Ce aţi scimba în materie de urbanism la Cluj, care ar fi prima măsură dacă aţi avea putere de decizie?

Szabolcs Guttmann: Neaparat Clujul să aibă un punct de întâlnire pentru cetăţeni, pentru publicul clujean, pentru studentul clujean. Astăzi, Clujul nu are un spaţiu public în care oamenii să se regăsească. Nu se poate amâna la nesfârşit, trec generaţii fără să înţeleagă că acest spaţiu e extraordinar de util pentru un trai în comun.

Raul Chiş: Şi cum ar trebui să arate acel spaţiu? Unde ar fi?

Szabolcs Guttmann: E clar, Piaţa Unirii, nu poate să fie în altă parte. Acolo e cea mai mare reprezentativate, de acolo poţi să faci trasee, poţi să ajungi la toate instituţiile. Iar acest gest nu poate să îl facă decât administraţia.

Raul Chiş: Mulţumesc pentru interviu.

Szabolcs Guttmann: Şi eu vă mulţumesc.