Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

Tricouri în ediţie limitată ale "U" Cluj, vândute la licitaţie

Stiri din Cluj 12 Octombrie 2011, 18:36
Spune-ti parerea
Fundația Comunitară Cluj și FC Universitatea Cluj anunță încheierea unui parteneriat în vederea dezvoltării Fondului “U pentru Cluj”. Prin acest parteneriat, FC  Universitatea Cluj își propune să contribuie cu resurse la dezvoltarea comunității locale, susținând în special proiectele adresate copiilor și tinerilor sportivi, dar și veteranilor sportului clujean. Astăzi a  fost prezentată prima linie de produse oferite de Club spre licitație, sumele încasate urmând să intre în  Fondul “U pentru Cluj”.

Fondul “U pentru Cluj” va fi dezvoltat printr-o serie de activități de atragere de resurse, respectiv de  acordare de finanțări și burse. Modalitățile luate în calcul pentru construirea fondului vizează, printre  altele, acțiuni de marketing comunitar, cum ar fi: direcționarea de procente din vânzările de bilete,  vânzarea de produse personalizate, dar și sisteme speciale de licitație.

Primele produse create în acest sens sunt tricourile care au fost prezentate ieri de jucătorii U Cluj la  meciul inaugural. Realizate în serie unică, acestea sunt o replică după tricourile originale purtate de  echipa U Cluj în 1920. Acestea vor fi licitate online pe platforma www.upentrucluj.ro, începând de  astăzi, până luni, 31 octombrie 2011. Prețul de pornire al fiecărui tricou este de 500 de lei.

“FC Universitatea Cluj vine mai aproape de orașul său printr-un model de implicare în comunitate  care la noi lipsește. Ne pasă de generațiile tinere de sportivi și de veteranii care au nevoie de sprijinul  nostru, motiv pentru care - pentru 2011-2012 - am decis să investim în aceste două direcții. Și  încurajăm și alte grupuri să ni se alăture”, subliniază Călin Hințea, președinte FC Universitatea Cluj.

Sumele atrase și direcționate spre Fondul “U pentru Cluj” vor fi administrate de Fundația Comunitară Cluj, care va gestiona inclusiv procesul de acordare de finanțări, alături de un comitet alcătuit din  reprezentanți ai partenerilor, respectiv ai celor două categorii ce vor fi susținute. În următoarea lună,  Fundația va dezvolta un calendar de activități ce vizează atragerea de resurse și acordarea de finanțări.

“Vom crea oportunități pentru tinerii care vor să practice un sport, însă nu au resursele necesare, și  vom spune poveștile nespuse ale veteranilor sportului clujean. Toate acestea, într-un cadru care oferă ocazii de implicare atât membrilor echipei active a clubului, cât și suporterilor, celor care îi susțin - și  în general, clujenilor”, declară Simona Șerban, director executiv FCC.

Detalii complete vizând parteneriatul și construirea fondului “U pentru Cluj” pot fi urmărite pe www.upentrucluj.ro.

Despre Fundaţia Comunitară Cluj

Punem în legătură nevoile și resursele Clujului pentru a îmbunătăți viața locuitorilor. Stimulăm  implicarea și inițiativa clujenilor, pentru un oraș în care să îți facă plăcere să locuiești, să îți crești  copiii, să studiezi.

Fundația Comunitară Cluj inspiră implicarea oamenilor. Valorile noastre sunt: transparența,  profesionalismul, parteneriatul, impactul pe termen lung. Credem că fiecare clujean și companie cu  interes local pot contribui la transformarea orașului în locul pe care il visăm.

În perioada 2008-2010, am gestionat și oferit finanțări în valoare totală de peste 500.000 de lei, pentru  100 de proiecte în cadrul programelor noastre, respectiv pentru 42 de bursieri.

Despre FC Universitatea Cluj

Înființată în 1919, Universitatea Cluj nu este doar o echipă de fotbal. Universitatea Cluj este un mod  de viață, o legendă născută în inima Ardealului din tot ce are Clujul mai frumos: viață studențească,  viață de familie, spirit de echipă.

De aproape un secol, Universitatea Cluj este o adevarată familie, o familie ai cărei membri au transmis  peste generații dragostea pentru culorile alb-negru. Universitatea Cluj este, fără discuție, o  învingătoare în lupta pentru inimile clujenilor. Acum, echipa s-a angajat într-o luptă acerbă pentru a-și  recâștiga locul pe care îl merită în clasamentele oficiale, un loc care să răsplătească minunații suporteri  care au stat alături de U Cluj la bine și la rău.

[slideshow]

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri:

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

metropola doar cu numele: navestistii din aiton, printre care se numara si copii, nu au autobuz spre cluj de acum 6 luni
Copii şi navetiştii în general din comuna Aiton se confruntă de şase luni cu o gravă problemă de mobilitate: nu ...citeste tot
ce pot vedea copiii la minireactor in ianuarie-februarie 2018
MiniREACTOR a prezentat piesele dedicate celor mici si pregatite pentru perioda ianuarie-februarie 2018.citeste tot
proiect video inedit realizat de cele șase universități publice clujene
Cele șase universități publice din Cluj-Napoca au realizat un proiect inedit de prezentare și promovare comună a Clujului universitar în ...citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

1. Văd mulţi indignaţi că s-a optat pentru Timişoara, din cauza ţiganilor de pe Bega. Dar faptul că aceştia sunt mai prezenţi în societate, NU ...

Stiri pe scurt

Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare
Riscuri pentru proprietarii de imobile din Cluj care au efectuat reparatii
Guvernul a aprobat proiectul de lege privind achiziționarea primului sistem de rachete Patriot
Doua noi puscarii in Romania
Hypermarketuri amendate de primarie
Peste 3 600 de posturi deblocate la Ministerul Afacerilor Interne
ANAF nu va putea refuza arbitrar dreptul de deducere a TVA
Guvernul ia masuri pentru a impiedica multinationalele sa externalizeze profiturile
Premierul apeleaza la expertiza BEI pentru simplificarea procedurilor de achiziții publice

Ultima ora

METROPOLA DOAR CU NUMELE: Navestistii din Aiton, printre care se numara si copii, nu au autobuz spre Cluj de acum 6 luni
Noua Dreapta protesteaza in fata ambasadelor Ungariei din Bucuresti si Chisinau
BULVERSARE: Ministerul de Finanţe a pregatit un proiect de OUG care amana depunerea Declaratiei 600
PROMISIUNE: Start-up Nation 2018 se va deschide în aprilie
Depunerea Declaratiei 600 ar putea fi amanata pana la finele lunii martie
Analiza PwC: Cheltuielile militare la nivel mondial vor creste in urmatorii ani
Ce pot vedea copiii la MiniREACTOR in ianuarie-februarie 2018
Proiect video inedit realizat de cele șase universități publice clujene
Studenții UBB aduc peste 190 de milioane de euro bugetului Clujului
Studenții de la Universitatea Tehnică programează roboți în colaborare cu Accenture pentru a răspunde provocărilor industriei X.0

Cat de aproape suntem de o noua criza si ce strategii de supravieturire putem adopta la nivel de stat, companie ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air anunţă astăzi începerea operaţiunilor sale de pe aeroportul internaţional din Atena. Din România, Wizz Air va oferi, începând cu ... citeste tot

Rotary Cluj si NTT Data Romania au desfasurat un proiect-pilot privind initierea pensionarilor in tainele Facebook si Skype astfel incat varstnicii ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook