Rămâi alături de noi   facebook logo youtube logo twitter logo
buzznews logo

ROMÂNI DE EXCEPȚIE. Iulia a îngrijit copii orfani care și-au văzut părinții măcelăriți în Kenya și Uganda

Omul săptămânii 20 Noiembrie 2010, 16:06 de Raul Chis
Spune-ti parerea

Daca ati sti ca puteti fi impuscat oricand, ca va puteti imbolnavi de malarie sau ca ati putea agoniza sau chiar muri sfasiat sau intepat de animale, ati fi dispus sa mergeti in Africa, lasand  confortul si siguranta vietii de aici pentru a avea grija de copiii fara speranta din Uganda si Kenya? Si chiar daca toate pericolele ar disparea, ati fi dispus sa ajutati acesti copii, locuind in colibe infecte, unde apa potabila e la fel de pretioasa ca aurul, iar temperaturile de 40 de grade Celsius v-ar incinge creierul?

Exista romani care au infruntat toate aceste riscuri si neajunsuri doar pentru a-si face datoria de crestini. Printre ei, Iulia Karoly, o absolventa a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala din Cluj.

In Africa, a ingrijit copii la orfelinat, i-a spalat, i-a hranit si le-a oferit afectivitate. A sapat gropi pentru toalete, a construit case din pamant, a vizitat oameni bolnavi care traiau in jungla, a privit dipserarea in stare pura in ochii suferinzilor pentru care nu exista nici medici, dar nici leac. Iulia, acum stabilita la Bistrita, are 24 de ani. Spune ca provine dintr-o familie modesta. S-a casatorit in iunie 2010 cu Emanuel, iar acum asteapta un bebelus.

Pentru a reusi sa-i ajute cat mai bine pe altii, ea a continuat studiile de masterat in Consiliere si Psihoterapie la Targu-Mures. Iulia a acceptat sa imi acorde un interviu in exclusivitate si a vorbit cu pasiune despre misiunea sa in tarile africane.

Povesti descurajante despre Africa

Raul Chiș: Cum ai aflat de posibilitatea de a pleca in Africa?

Iulia Karoly: Eram in anul trei de facultate, inainte de licenta. Prietena mea impreuna cu care imi doream sa merg in Africa a aflat la Biserica despre existenta unei fundatii care pregateste tineri pentru a pleca in tari din Africa si Asia. Aceasta fundatie ii ajuta pe cei care traiesc in conditii mizere si le spune despre Dumnezeu celor care nu au auzit niciodata de El.

R.C.: Cum se numeste fundatia?

I.K.: “Tineri Pentru Misiune – TPM”, si are sediul in Medias. Este o organizație creștină interdenominatională, parte din Youth With A Mission International.

R.C.: In ce fel ai fost pregatita pentru Uganda si Kenya?

I.K.: Mai intai se face o pregatire la TPM Medias, unde, ca si grup de 13 persoane, am fost invatati despre cultura din Uganda si Kenya, tarile in care urma sa stam pentru 2 luni. Fiecare a trebuit sa venim cu 1600 de euro, bani pentru calatorie, viza, cazare si mancarea. Eu am strans acesti bani de la familie, prieteni si membri ai Bisericii.

R.C.: Ai dat vreun moment inapoi dupa ce ai luat decizia sa pleci?

I.K.: Desi am simtit un elan greu de oprit atunci cand am decis sa plec, totusi, in momentul in care am aflat felul de trai din Africa, bolile si pericolele ce ne asteptau, m-a cupris o frica teribila de necunoscut.

Stiam ca oamenii din Kenya au trecut printr-un razboi civil de curand si inca se simteau consecintele, am aflat despre crimele din triburi si bolile care se raspandeau atat de repede. “Chemarea” a fost, insa, mai mare decat frica, la fel si dorinta de a face ceva pentru lumea de acolo.

R.C.: Medical, ce precautii ti-ai luat inainte de a pleca?

I.K.: Tot grupul de misiune am fost la o clinica unde am primit vaccinurile necesare, cred ca au fost patru la numar.

R.C.: Cum a fost primul contact cu Africa?

I.K.: Dupa un drum lung si epuizant, cu o escala in Egipt, am ajuns in Uganda,  unde nu ne-a asteptat nimeni. Cele 15 minute academice ale noastre sunt cel putin 2 ore pentru cei din Africa. Verdeata si aerul curat au fost primele lucruri care m-au facut sa imi dau seama cat de departe sunt de casa.

Portii de cateva picaturi de apa pentru igiena personala

R.C.: In ce localitate ai fost mai intai?

I.K.: Primele doua saptamani le-am petrecut in Uganda, satul Bukeeka. Am locuit la o familie de misionari africani. Conditiile au fost precare - fara electricitate sau apa curenta -, dar ne-am bucurat din plin de o viata simpla, tipic africana - mancare a fost gatita afara, la foc.
 
Meniul - cartofi, orez, banane, lapte de capra cu ceai, iar in zilele bune ananas. Am facut dus cu servetele umede, am purtat aceleasi haine timp de 4-5 zile...De dormit, am dormit pe jos, pe saltele deja uzate si mucegaite.
Pe urma, am locuit si in alte parti. Aveam fiecare sacul nostru de dormit, dar se simtea un miros intepator de mucegai. Ziua era foarte cald, 45 de grade, noaptea foarte frig. Casele erau facute din pamant, noi ne bucuram de o casuta din caramida cu geamuri. Eram acoperiti cu o plasa, care ne proteja de tantari si alte insecte.
 
R.C.: Ati avut probleme cu apa?
 
I.K.: Nu am avut apa, ne spalam o data pe saptamana toti, intr-o baie improvizata, cu 15 litri de apa pe care ii aduceam cu bidoane de la cativa kilometric distanta. Apa trebuia sa ne ajunga la toti. Apa de baut ne era limitata. Hainele le purtam murdare de cele mai multe ori deoarece nu aveam intotdeauna sansa sa le spalam.
 
Toaleta era afara, intotdeauna trezeam si un baiat sa iasa cu noi, deoarece era plin de gandaci si soparle care trebuiau omorate cu papucul. Nu am beneficiat de electricitate, dar lumina candelei ne unea pe toti seara pentru a povesti cu ce confruntari am avut de-a face in timpul zilei.

Imagini terifiante: copii cu degetele pline de viermi

R.C.: Ce fel de oameni ai ajutat?
 
I.K. In Uganda am lucrat cu oamenii bolnavi care veneau la clinica. De cele mai multe ori puteam doar sa vorbim cu ei si sa ii incurajam, deoarece clinica nu beneficia de medicamente si conditii pentru a-i ajuta pe toti.
 
Copiii au fost intotdeauna in jurul nostru, pentru acestia ne-am facut timp special pentru a-i tine in brate, pentru a-i iubi. De asemenea, am calatorit in cele mai indepartate locuri, in inima junglei, pentru a vizita copiii cu dezabilitati din programul “Spring of Hope”. Pentru mine personal a fost un soc si m-am simtit atat de neputincioasa in fata atator nevoi.
Mi-amintesc de Ema, un baietel de 10 ani pe care l-am vizitat. Nu putea sa umble din cauza sindromului Down, asa ca statea toata ziua in fata colibei, parasit de parinti. Din cauza asta, cand am ajuns noi la el, am descoperit ca degetelele lui erau infectate de viermi. Ema a suportat cu voinicie, strangand din dinti in timp ce Moses, un african care ne ajuta, ii taia pe viu cu o lama varful degetelor pentru a scoate viermii. A fost dureros…dar mai dureros e faptul ca sunt atat de multi in situatia lui.
 
Crima si prostitutie
 
R.C.: Ultima zi in Uganda?
 
I.K.: Ultima zi in Uganda am petrecut-o la un centru pentru femei cu risc, femei prostituate. Am ramas din nou fara cuvinte dupa ce am auzit marturiile lor, cum au fost violate de catre soldati, obligate sa mearga impreuna cu ei in urmatoarele triburi unde erau ucisi parinti si copii.
 
Ne-am rugat pentru fiecare dintre ele. Ne-am bucurat atunci cand multe dintre aceste femei au putut sa isi deschida inima pentru consiliere, au putut plange si apoi chiar sa rada.

A adus mangaiere orfanilor care si-au vazut parintii macelariti si casele arse

R.C.: Apoi ai plecat in Kenya.
 
I.K.: Da, din Uganda am plecat in Nairobi, capitala Kenyei, un tablou foarte diferit. Kenya este o tara mult mai dezvoltata dar nevoile sunt aceleasi. Exista si acolo extrem de multi copii orfani, oameni bolnavi de SIDA sau malarie, oameni care traiesc in mizerie si saracie lucie in Kibera, cel mai mare ghetou din Kenya.
Am petrecut o saptamana la orfelinatul din Kisumu, un loc deosebit in care mi-ar placea sa ma intorc. Am fost cazati la un orfelinat unde se aflau 150 de copii si 4 adulti care ii ingrijeau. Am dormit in paturi etajate. De fapt, ne-au oferit tot ce au avut mai bun. Mancarea a fost aceeasi pe care o primeau copiii, un fel de mamaliga cu verdeturi amare.
 
Am invatat atat de multe lucruri de la oamenii de acolo…
 
Am lucrat in orfelinate, scoli primare, slamuri cu copii, in licee cu tinerii, am vizitat oameni bolnavi, le-am oferit tratament si ne-am rugat pentru ei.
 
Am adus vindecare si mangaiere orfanilor care si-au vazut parintii macelariti si casele arse in urma razboiului civil dintre triburile luwo si kukuiu, din ianuarie 2008.
 
Pare dur si crud, dar asta e adevarul dureros. Kenya se declara o tara in proportie de peste 80% crestina, dar nevoia de Cuvantul lui Dumnezeu, de adevar, de mangaiere si speranta e coplesitoare.

Kenya poate fi salvata prin educatie

R.C.: Cum poate fi salvata Kenya?
 
I.K.: Problemele cu care acesti oameni se confrunta implica saracia, bolile, violenta, lipsa de educatie. Dupa 2 luni petrecute printre ei, cred ca oamenii au nevoie de un exemplu. E adevarat ca banii, medicamentele, ajutoarele materiale si financiare le sunt benefice, dar eu consider ca acesti oameni au nevoie de exemple vii, care sa traiasca printre ei si sa le arate un alt mod de viata.
R.C.: I-ar ajuta educatia pe acesti oameni sa evolueze?
 
I.K.: Cei mai multi dintre ei nu merg la scoala si nu au educatie, ci doar ce se transmite de la un trib la altul, de la o familie la alta.
Cei mai multi fiind musulmani, au mostenit o educatie care cred ca le alimenteaza starea de saracie . De exempu, doar femeile lucreaza. Apoi, sunt superstitiosi: se tem de tot felul de duhuri si apeleaza la vrajitori pentru a se vindeca, fiind cuprinsi intotdeauna de frica.
 
Oamenii de ciocolata, asa cum imi placea mie sa ii numesc, traiesc in conditii mizere, fara sa stie, cei mai multi dintre ei, ca exista si o altfel de viata, fara sa isi imagineze cum traiesc contemporanii lor de peste ocean. Nu au haine, doar zdrente ingrijite, copiii sunt dezbracati si murdari. Totusi, nu le lipseste ospitalitatea si zambetul de pe fata. Sunt oameni prietenosi, caldurosi, majoritatea dintre ei.
 
Solutiile pentru ei ar fi reducerea coruptiei si a violentei, educarea oamenilor si modele de viata pozitive care sa traiasca intr-un alt mod, chiar langa ei.

O zi in slamul din Nairobi, cel mai infect loc din lume

R.C.: O zi din viata ta acolo pe care nu o vei putea uita niciodata?
 
I.K.: Imi este relativ usor sa imi amintesc fiecare zi petrecuta acolo deoarece am un jurnal pe care l-am scris pe toata perioada acestei misiuni, jurnal pe care l-am recitit de curand. Dar ziua aceasta a fost marcanta.
 
Dimineata ne-am trezit, ca de obicei, la 7. Aveam nevoie sa ne pregatim pentru acea zi.
 
Ne-am spalat cu putina apa, iar apoi am imbracat din nou aceleasi haine murdare, de ieri. La ora 8, micul dejun: lapte cu o paine dulce. In alte zile primeam alune si o banana.
 
In acea zi am plecat toti spre slamul din Nairobi. Am fost atentionati sa nu avem la noi bani, bijuterii, aparate foto, nimic care sa atraga privirile.
Cu cat ne apropiam mai mult de slam, un miros puternic si intepator se putea simti. Am intrat pe o poarta de metal si, dintr-o data, parca intraseram intr-o alta lume. Mirosul era acum groaznic, simteam dorinta de a ne intoarce. Oamenii erau murdari, cu mult mai murdari.
 
Langa drumul care ne ducea spre slam era un raulet in care curgea nu apa, ci mizerie. In tot slamul, in care traiesc peste 2000 de oameni, nu exista toalete. Tot ce se arunca se arunca in acest sant.
 
Casele sunt facute din carton, din bucati de metale. Aici oamenii dorm pe jos. Chiar langa acest sant plin de cadavre de animale si cu siguranta si de oameni, se vinde carne plina de muste.
 
Nu mai stiu in ce parte sa imi intorc capul.
 
Aici, oamenii nu zambesc, parca se ascund de noi. Am vizitat o scoala pentru adolescenti, intr-o clasa fara banci. Am incercat sa dam sperante acestor elevi, dar la sfarsit, dupa ce toti ne-au povestit ce ar vrea sa faca cu viata lor, ne-au spus ca, indiferent ce isi doresc, nu vor reusi niciodata. Provin din slam si nu au bani nici de mancare, cu atat mai putin sa mearga la o scoala.
 
Am vizitat mai apoi o scoala pentru copii unde am sustinut pantomime pentru ei si am cantat in engleza felurite piese pentru cei mici. Am dus bomboane care pe langa bucuria copiilor au starnit si certuri intre ei. Unii, de foame, ar fi mancat cat mai multe…
 
Eram deja epuizati si mirosul ne facea tot mai mult rau. Unele fete au plecat mai repede deoarece starea de rau persista si se inrautatea.
Trebuia sa iesim de acolo toti, inainte de inserare, pentru a fi feriti de pericole. Eram priviti din toate unghiurile, urmariti de africani disperati si simteam o teama continua.
Dar, la plecare, am realizat cat de putin putem face pentru acei oameni, ce multi pier in jurul nostru, ce multi sufera si cat de saraca si fara speranta e viata multora…Oare cine este gata sa faca ceva pentru ei?

Atacati cu cutitul

 
R.C.: Ti-a fost vreodata frica in Uganda si Kenya? De ce?
 
I.K.: Da! In multe locuri pe unde am umbat, vedeam soldati cu arme, pregatiti sa traga pentru orice neintelegere. Peste tot durere si moarte si, cel mai mult, mizerie. Eram intotdeauna insotiti de africani peste tot unde mergeam pentru a fi protejati. Aflam despre albi jefuiti si ucisi. Se omoara pentru cativa dolari, pentru mancare. Imi era teama sa nu fim atacati ca si grup.
 
R.C.: Cu siguranta si natura este ostila acolo…
 
I.K.: Peste tot erau pericole: in verdeata mare care ascundea serpi si tot felul de animale, in intunericul de afara, in tantari, in razele puternice de soare, in ranile deschise ale copiilor pe care ii tineam in brate sau in privirea plina de ura a unor soldati.
 
R.C.: Ati fost vreodata agresati?
 
I.K.: Intr-o seara, plecand cu un microbus de la orfelinat spre locul unde dormeam, am realizat prea tarziu ca eram doar albi. Un africam a sarit pe masina si a deschis din mers usa din partea dreapta a masinii.
 
Pentru ca toti seamana intre ei, Adin, cel care statea in fata, a crezut ca africanul este unul dintre prietenii de la orfelinat si i-a facilitate urcarea in masina, realizand tarziu ca acesta avea un cutit in mana.
 
Au urmat cateva secunde de lupta, tipetele noastre, ale celor care stateam in spate, viratul masinii dintr-o parte in alta, pana ce Adin a reusit sa il impinga afara din masina pe intrus.

Africanii sunt oameni saraci, dar ospitalieri

R.C.: Foarte multa tristete in aceste relatari ale tale. Ce te-a facut totusi sa zambesti in Africa?
 
I.K.: Sigur, in fiecare zi am avut motive sa zambim. Odata, in urma unei lungi calatorii din Uganda spre Kenya, ne indreptam spre un trib mai indepartat. Ei au fost anuntati ca vor fi vizitati de oameni albi, iar noi eram linistiti ca vom primi ceva de mancare.
 
Ajunsi acolo, am constatat ca nu au gatit nimic. Au asteptat ca oaspetii sa isi aleaga cina. Am fost condusi in spatele unei case, unde trebuia sa algem intre 2 capre slabe, una mai urata ca cealalta...
 
Am ales una, iar prepararea cinei a durat mult, mult timp…afara la foc, iar rezultatul a fost o carne tare, pe care nu o puteam mesteca.
 
Bastinasii aduceau fiecare ceva pentru noi. Unul a adus o gaina gatita. Wow….ne-am bucurat si, in intuneric, ne bagam fiecare mana in acea cratita, sa luam cate o bucata de carne.
 
Intotdeauna ne rugam ca mancarea sa nu ne cauzeze vreo boala. In farfuria mea a nimerit o bucata de carne mai mare…Am crezut ca sunt privilegiata. Dar nu reuseam nici cum sa tai acea bucata de carne. Am mers cu farfuria la opait pentru a vedea ce este. Si m-am ars atunci cand am zarit capul unui cocos, cu ochii deschisi si creasta mare. Nu am mai mancat nimic in seara aceea!
R.C.: Cea mai memorabila aventura?
 
I.K.: Aventura era in fiecare zi. Imi este greu sa aleg una. Imi amintesc de o duminica cand am vizitat o biserica, departe, in jungla. A fost prima data cand am mers cu motocicleta, imbracata cu o fusta lunga, asa cum ni se cerea.
 
Ne-a prins o ploaie cumplita in jungla si ne-am stropit din cap pana in picioare. Peisajele erau superbe, dar mi se parea ca nu vom ajunge niciodata la destinatie. In namolul de acolo, unii isi pierdeau incaltarile, in timp ce inaintau.
 
Dupa un drum lung, am fost primiti, ca de obicei, cu mult drag. Copiii fugeau dupa noi ca sa ne atinga, iar mai apoi am fost serviti cu mancare.
Africanii nu stiu sa gateasca multe feluri, iar noi am primit o varza calita intr-un mod cu totul original si necunoscut. Avea un gust oribil.
 
Cea mai mare greseala este, insa, sa refuzi mancarea. E ca si cum ai jigni intreg tribul. Am incercat cu toata puterea sa mananc , dar simteam ca ma voi imbolnavi pe loc. Nu se putea inghiti acea pasta. Am profitat de un moment in care am ramas doar noi la masa si toti am inceput sa inghesuim mancarea in genti, peste haine si alte lucruri, in buzunare, peste tot…
 
Apoi am spus: “Multumim, a fost delicios”. Mai bine flamanzi si cu un compliment nu chiar adevarat, decat cu dureri de stomac!
 
R.C.: Te-ai mai intoarce in Africa?
 
I.K.: Singurul lucru care imi persista in minte de cand m-am intors din Kenya e faptul ca a fost prea scurt timpul petrecut acolo. Da, m-as reintoarce.

Iulia: "O lume fara Dumnezeu e o lume pierduta, trista si fara viitor"

R.C.: Inainte de a incheia, as vrea sa stiu mai bine cine e Iulia. Cum ar fi o lume fara Dumnezeu?
 
I.K.: Dupa mine, o lume fara Dumnezeu e o lume pierduta, trista si fara viitor
 
R.C.: A fi fericit inseamna…
 
I.K.: A te regasi intr-o lume aglomerata, sa stii de unde vii si incotro mergi, sa iubesti si sa fii iubit. “Nu condiţia noastră, ci calitatea sufletului nostru ne face fericiţi”. Cred in cea spunea Voltaire. Cel mai important lucru in viata este sa  cunosti scopul cu care traiesti si  sa il pui in practica.
 
R.C.: De cati bani avem nevoie?
 
I.K.: Toti aspiram la cat mai multi, dar cred ca este cu adevarat implinit material omul care are unde sa locuiasca, ce sa manance si cu ce sa se imbrace.
 
R.C.: De ce sa ne ajutam semenii? De ce n-am fi egoisti?
 
I.K.: Traim si am fost creati ca sa convietuim impreuna, nu de unii singuri. Cel ce este cu adevarat om nu ar trebui sa traiasca linistit, intr-un mod egoist,  atunci cand stie ca mancarea pe care el o arunca ar putea salva viata unor copii din vecini. Nu ajutam pentru a ne simti mai bine, pentru a ne creste stima de sine, ci pentru a putea merge mai departe impreuna. Daca am avea totul, si nu am avea iubire, n-am fi nimic si nu am reusi sa facem nimic.

Dacă ţi-a plăcut acest articol, urmăreşte BUZZNEWS pe FACEBOOK!

Taguri: iulia karoly , raul chis , africa , copii , foame , pericol

Spune-ti parerea

Din aceeasi categorie

mircea pop, noul decan al avocaților din cluj - favorita lui stanca gidro, locul trei
citeste tot
arhitectul horațiu răcășan propune înverzirea clujului prin trecerea la izolarea blocurilor cu lână de oaie și cânepă
citeste tot
un economist din cluj a convins guvernul să schimbe o lege în beneficiul firmelor
citeste tot

Comentarii

Nu exista nici un comentariu pentru aceasta stire.

Comentează

Adresa de e-mail nu va fi publicată
Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Nume Email Mesaj 8 + 2 = .... (in litere)

Editorial

Raul Chis

Dar Primaria lui Emil Boc nu simte deocamdata probabil energia negativa a soselelor, cata vreme acei soferi ardeleni aflati in pragul AVC isi vor consuma ...

Claudiu Padurean

Totuşi, s-a schimbat ceva: România are mai puţină speranţă. În toamna anului 2015, am crezut că, în sfârşit, se vor schimba nişte lucruri. Oamenii care ...

Adrian Titus

Gașca Zurli a făcut un moment dedicat acestei mascote – un cântecel drăguț despre cum avem nevoie de șervețele la masă. Asta după ce la ...

Bianca Padurean

Sunt convinsă că şi alţi părinţi au trecut prin acelaşi calvar ar alegerii şcolii. Am trecut şi prin faza în care a trebuit să-mi fac ...

Vlad Pintea

Una singură: ELIMINAREA statului din chestiuni private, aici de-a dreptul intime. Reglementarea abuzivă a relațiilor dintre persoane responsabile, înzestrate cu conștiință și liber arbitru, este cea mai ...

Stiri pe scurt

Primăria va elibera 3.500 de carduri noi de utilizator pentru sistemul de bike sharing
Sănătatea florilor: sfaturi de la specialiști
Primaria Floresti ofera o ambulanta ISU Cluj
Se închide circulația pe podul Porțelanului
Clujul va găzdui principalul eveniment al Comitetului European al Regiunilor în 2019
Ediţie Specială DIECE - Reverberaţiile totalitare din Europa Centrală şi de Est
Managerii de la BRD, Bitdefender, Bosch și Emerson, invitații speciali ai conferinței „Putere prin oameni”
Lucrările de modernizare a drumului județean Gilău–Someșu Rece–Mărișel–DN 1R, în faza de asfaltare
Regulament nou de finantare a cultelor, sportului sau ONG-urilor din judetul Cluj
Alin Tise il invita pe David Ciceo la o intalnire de clarificare

Ultima ora

Floreștiul are o școală nouă
Presiune pentru a elibera Lacul Tarnița de abuzivi
TOP 10 firme pe piața construcțiillor
Programul Bursele ANIS 2019 a strâns un fond de premiere de 60.000 euro
FUTURE – Construiește cu pasiune programul de educație altfel ce pregătește tinerii pentru primul loc de muncă
Meet the Mentors Day - Un eveniment marca Școala informală de IT
Deputatul PNL Adrian Oros, despre vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă: "Un semnal de încredere"
Ce proiect important finalizează Primăria Florești în curând
Se intampla joi si vineri la Zilele Culturale Maghiare
OPERA Națională Română din Cluj: Concertul în aer liber de prezentare a Stagiunii 100

Filosoful si dizidentul ungar G.M. Tamás a declarat intr-un interviu acordat Via Cluj TV ca nu exista in acest moment in ... citeste tot

Profesorul salajean Mircea Groza este unul dintre acei pasionati de gastronomie care exploreaza cu interes bucataria ardeleneasca. In aventura sa ... citeste tot

Wizz Air a început operarea a noi rute de la bazele sale din Cluj-Napoca și Iași. Cu două zboruri săptămânale, ... citeste tot

Președintele României, Klaus Iohannis, a criticat-o vineri pe doamna cocoțată în scaunul de premier al României după ce aceasta a ... citeste tot

Parteneri

Te invitam sa tinem legatura si prin Facebook